Justice d’Ordure
Aseara am avut pentru prima oara senzatia ca ma sufoc uitandu-ma la televiziunile din Romania, desi am un stomac tare si pot inghiti multe. Toate personajele alea galagioase, perverse care scoteau suvoaie de mizerii si de rautate pe gura si pe nas mi-au dat o stare generala de rau. Nici macar nu mai conta ce debitau. Am stat atunci si m-am intrebat daca aceste bube care supureaza puroi non-stop chiar ne reprezinta si ce anume ii legitimeaza astfel ca ei sunt acolo pe scaune si ne dau lectii de logica si de morala. Or fi doua Romanii dar parca astia nu prea cadreaza cu niciuna!
Am mai constatat ca practic nu mai ai unde sa fugi de acesti broscoi, guitzatori, tuciurii, retarzi, oligofreni, semidocti, perversi (atribute luate in combinari de n luate cate k), nespalati, vulgari…Cu siguranta nu asta este Romania. Iar daca intr-adevar asta este tara mea, atunci suntem pe marginea prapastiei si numai o bomba atomica ne mai poate salva (din pacate asta nu este o metafora!).
Spre exemplificare va rog sa analizati cam care era ieri pe la 22.30 “oferta” televiziunilor particulare din Romania. Mi-a fost prea scarba ca sa mai dau pe aia publica…
La B1 –Cartianu ne vorbeste despre Iliescu
La OTV – Alexandru Jula ii canta de “dragoste fara frontiere” lui Diaconescu
La Antena 3 – Ciutacu, Gadea, Dragnea (PSD), Ciuvica vorbesc despre frauda STS, jandarmi si studenti
La Realitatea TV – Ursu, Stancu (coprezentatoarea lui Ursu), Nica (PSD), Orban (PNL), Dinescu care urla unii la altii despre CNP-uri, studenti si cate in luna si-n stele…
No comment!!!
PS:
Eminescu este mai actual ca niciodata…
Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
În aplauzele grele a canaliei de uliţi,
Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?
Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,
Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.
Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască…
Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri…
Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire
Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!
Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pân’ şi numele tău… ţară!
La Paris, în lupanare de cinismu şi de lene,
Cu femeile-i pierdute şi-n orgiile-i obscene,
Acolo v-aţi pus averea, tinereţele la stos…
Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?
Ne-aţi venit apoi, drept minte o sticluţă de pomadă,
Cu monoclu-n ochi, drept armă beţişor de promenadă,
Vestejiţi fără de vreme, dar cu creieri de copil,
Drept ştiinţ-având în minte vre un vals de Bal-Mabil,
Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană…
O, te-admir, progenitură de origine romană!
Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.
Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!
Sursa Foto: Hultanul
Adauga un comentariu!
Editoriale din aceeasi categorie
Autor: Aciduzzul | 28 iunie, 2020 | 0 comentarii | 135 vizualizari | 2 voturi
De aproape trei luni, artistii romani n-au mai vazut scena sau mai simplu spus au ajuns muritori de foame! Daca in continuare nu se vor putea organiza spectacole cu un numar rezonabil de spectatori, astfel incat sa fie cat de cat profitabile, industria de entertainment din Romania pur si simplu va muri, sustine Misu Cernea, […]
Autor: Aciduzzul | 23 ianuarie, 2020 | 0 comentarii | 179 vizualizari | 2 voturi
Numarul deceselor cauzate de noul coronavirus din China a ajuns la 25, iar numarul persoanelor infectate se ridica la 616, au informat autoritatile sanitare din aceasta tara, citate de Sky News, potrivit Mediafax. umarul deceselor cauzate de virusul misterios din China a crescut dramatic: risc major de epidemie globala China a confirmat marti sase decese […]
Autor: Aciduzzul | 22 octombrie, 2018 | 0 comentarii | 371 vizualizari | 1 vot
Tocmai am citit o nota a Jurnalistului de serviciu, suparat ca la o dezbatere despre Mediu la ProRomania n-a putut bea nici macar un pahar cu apa…. Pai, normal, la cat de multi sunt in firul de asteptare pentru devalizarea tarii asteia, nu-si pot permite sa aiba cheltuieli nedeductibile nici macar cu apa chioara, dar […]
Autor: Aciduzzul | 7 august, 2012 | 0 comentarii | 375 vizualizari | 4 voturi
Ca de multe ori in ultimele saptamani “guvernul” Ponta ne-a facut o noua surpriza. Practic, in doar 24 de ore si-a schimbat radical pozitia si a facut un prim pas inapoi. Blocul monolit kominternist a inceput sa aiba primele fisuri. Inca de ieri i-a revenit roseata in obraji si zambetul pe fata lui Traian Basescu. […]
Autor: Aciduzzul | 3 august, 2012 | 2 comentarii | 461 vizualizari | 5 voturi
Teroristii nu sunt doar aceia care pun la cale un puci cu arma in mana. O gasca ilegitima care orchestreaza debarcarea unui presedinte legitim invocand motive care mai de care mai puerile/imbecile si care pune pe butuci economia nationala si afecteaza grav veniturile romanilor in decurs de doar cateva saptamani, poate fi incadrata la fel […]