Albinutza
Multi sunt cei care iubesc vinul, dar prea putini cei care cunosc cate ceva despre istoria sa, despre inceputurile viticulturii pe aceste meleaguri. Istorie, traditie, cultura, acestea sunt principalele atribute de care ne-am putea lega, trecand prin toate etapele formarii si dezvoltarii natiunii romane. Pornind de la Burebista, Columna lui Traian, scrierile lui Dimitrie Cantemir si apropiindu-ne de timpurile recente, la spritul de origine nemteasca, vinul a devenit parte din fiinta, spiritualitatea poporului roman.

Poate putini sunt cei ce stiu ca viticultura s-a nascut pe aceste meleaguri, ca primele marturii dateaza de pe vremea tracilor. Pentru cei dornici sa afle mai multe, am apelat la informatii publicate de Dr.Ion Pusca, unul din cei mai cunoscuti oameni din domeniu din Romania.

Viticultura a constituit de-a lungul timpului o ocupatie de baza a unor populatii existente pe globul pamantesc, spune Dr. Pusca. In continuare citam din scrierile sale.

Tinandu-se seama de modul specific de cultura a vitei de vie, opinez ca intre continuitatea activitatii viticole si stabilitatea si continuitatea de locuire a unei populatii exista o stransa interdependenta si aceasta din urmatoarele consideratii:

Lasata in stare libera, nedirijata de om, vita de vie produce, ca si cea salbatica, struguri multi de dimensiuni mici, cu bobite marunte, must putin si acru, iar prin cresteri anuale rodul se indeparteaza sistematic de sol. De aceea, pentru a preveni un asemenea fenomen, procesele de crestere si cele de rodire se regleaza si se conduc pe calea unui complex de masuri agrotehnice, pe care numai o populatie stabila il poate asigura. Acest lucru e demonstrat de faptul ca la popoarele antice intalnim o tehnologie complexa de cultivare a vitei de vie, cu o ierarhizare a importantei lucrarilor specifice. Teofrast si Columella spun ca „nici una din lucrarile aplicate viilor nu depaseste in importanta taierea“.

Un alt factor in sprijinul acestei opinii il constituie si faptul ca o activitate vitivinicola presupune in toate timpurile existenta chiar rudimentara a unor „teascuri“, a unor „recipiente“ si a unor „constructii“ – deci elemente de stabilitate. Acestea au facut ca activitatea viticola sa initieze si sa dezvolte si o activitate mestesugareasca specifica, de care a fost tot timpul strans legata.

Cunostintele legate de cultura vitei de vie si de prepararea vinurilor acumulate, transmise si imbogatite din generatie in generatie au contribuit la cresterea continua a calitatii produselor obtinute, dand faima locurilor respective pe care, de asemenea, numai o continuitate de locuire o putea realiza. De mentionat si faptul ca, pe langa stabilitatea populatiei respective, a fost necesara si o densitate mai mare a ei, complexitatea activitatii vitivinicole avand nevoie si de multa forta de munca.

In concluzie, putem afirma ca popoarele antice cultivatoare de vita de vie au fost stabile, dense si au avut un grad de civilizatie ridicat, fiind in masura sa aplice complexele tehnologii ale activitatii vitivinicole. Din aceste considerente se desprinde clar ideea ca popoarele barbare migratoare, in drumul lor, nu puteau avea ca ocupatie de baza viticultura.

Istoria cultivarii vitei de vie pe teritoriul Romaniei este intr-o stransa interdependenta cu istoria poporului roman, care, din cele mai vechi timpuri, incepand cu stramosii sai geto-daci, s–a ocupat permanent de aceasta cultura, viticultura constituind deci unul din argumentele continuitatii de locuire a poporului roman in spatiul carpato-danubiano-pontic.

Vechimea acestei indeletniciri pe teritoriul Romaniei se pierde in negura vremurilor, vita salbatica (Vitis vinifera silvestris) fiind existenta si astazi pe aceste meleaguri. Cercetarile academicianului Emil Pop, mare botanist roman, au dus la descoperirea pe teritoriul Romaniei a peste 300 de localitati unde vita de vie se gaseste sub forma salbatica, fapt pentru care se poate afirma ca pe acest teritoriu vita de vie din cultura (Vitis vinifera sativa) s-a gasit, de la inceput, la ea acasa.

Aceasta constatare confirma ideea savantului german A. Griesbach, exprimata inca din secolul trecut in lucrarea sa Die Vegetation der Erde nach ihrer klimatischen Ordnung (Leipzig, 1872), conform careia „patria vitei de vie trebuie cautata in tinuturile paduroase ale Pontului si ale Traciei, pana dincoace de Dunare, tinuturi bogate in liane“. De aceea, nu gresim cand spunem ca teritoriul in care s-a dezvoltat mai intai viticultura in aceasta parte a Europei este Tracia, de unde apoi s-a raspandit in Grecia continentala si in Europa Centrala.

„Patria cea veche a Geto-Dacilor, Tracia – scrie istoricul roman A.D. Xenopol – era o regiune viticola, cauza pentru care si era considerata ca locul de nastere a zeului vinului, Dionysos.“

O afirmatie similara a fost facuta, la inceputul secolului trecut (1908), de catre istoricul francez Raymond Billiard, care scrie: „Dintre toate partile Europei, Tracia a fost, poate, cea mai veche si cea mai respectata pentru vinurile sale si aceea care si-a pastrat mai mult timp prestigiul“.

Interesante sunt si precizarile profesorului roman I.C. Teodorescu: „Vita de vie s-a aflat la ea acasa in regiunile carpatice, nu numai in forma ei salbatica, obisnuita, ci chiar intr-una evoluata, din care se trage vita nobila de astazi… Geto-Dacii au dezvoltat in mod deosebit aceasta cultura pe ambele versante ale Carpatilor… Cultura vitei de vie este deci de origine pur locala in regiunea Carpatilor. Ea s-a dezvoltat gratie existentei in stare naturala a vitelor in zona din apropierea Dunarii si a Marii Negre“.

Numeroasele descoperiri arheologice, intre care si cele de la Cetatenii din Vale, Fitionesti, Frumusica, Histria, Mangalia, Piscul Crasani, Popesti, Sancraieni, Teiu, Urechesti, Candesti, Zimnicea etc. atesta cultivarea vitei de vie pe teritoriul Romaniei din vremuri stravechi, urmele activitatii viticole aparand chiar din neolitic.

Herodot (484-425 i.e.n.) a descris multe obiceiuri ale locuitorilor din tinuturile Marii Negre, printre care folosirea vinului in anumite ritualuri, iar exceptionalele vase de tip rhyton, din argint sau sculptate in os, demonstreaza existenta unui ceremonial fastuos si a unui ritual in legatura cu vinul. Asa, de pilda, rhytonul de la Poroina Mare, judetul Mehedinti, reprezinta zeite sau preotese ce tin in mainile lor un rhyton si o fiala (vas de libatie).

„Tracii beau vin neamestecat deloc (cu apa – n.n.)… si il imprastie pe hainele lor, socotind ca este o deprindere frumoasa si aducatoare de fericire“ – scria Platon (427-347 i.e.n.) intr-unul din Dialogurile sale, descriind un ritual sau un ceremonial.

Descoperirile arheologice, precum si mentionarile documentare dovedesc deci prezenta din cele mai indepartate timpuri a unei intense preocupari vitivinicole pe aceste meleaguri unde se gasea, implicit, o populatie stabila, geto-dacii, cu continuitate de locuire in masura sa aiba asemenea indeletniciri. Istoricul roman de origine greaca, Diodor din Sicilia (90 – 20 i.e.n.), referindu-se la ospatul dat de Dromichete, conducatorul unei uniuni de triburi geto-dacice, in cinstea prizonierului sau, generalul macedonean Lisimah (anul 292 i.e.n.), arata ca macedonenilor li s-a turnat vin in cupe de argint si aur. Asemenea cupe au fost descoperite in tezaurele de la Sancraieni din judetul Harghita, Muncelul de Sus din judetul Iasi si in numeroase alte locuri, iar una din scenele finale ale Columnei imparatului Traian din Roma infatiseaza o imensa prada de razboi, intre care cupe si vase de argint si aur, despre a caror capturare consemna si Criton, medicul personal al imparatului in timpul campaniilor dacice.

Mentionam si faptul ca olarii autohtoni au confectionat amfore de tip local, asemanatoare, ca forma si calitate, cu amforele grecesti, cum sunt cele descoperite la Zimnicea, Stoenesti, Popesti si Candesti.

Dupa cum mentioneaza Strabon, in lucrarea Geografia, in timpul regelui geto-dac Burebista (82-44 i.H.), viticultura in Dacia a capatat o asemenea dezvoltare incat s-a ordonat distrugerea plantatiilor. Masura preconizata de Burebista, la indemnul sfetnicului sau Deceneu, nu s-a implinit, cateva decenii mai tarziu cultura acestei plante cunoscand din nou o larga raspandire.

Exilat la Tomis de imparatul Octavianus Augustus, poetul Ovidiu (43 i.H – 17 d.H.) descria in Tristele si Ponticele sale viata localnicilor geti, amintind atat „toamna… manjita de mustul de struguri“, cat si iernile geroase, incat „…ingheata vinul/de-l scoti in bolovani pastrand figura oalei/ si-n loc de a soarbe spuma, mananci bucati de vin“.

Din aceasta perioada au ramas in limba romana, ca o alta dovada a continuitatii, cuvintele de origine daca: strugure, butuc, curpen – termeni caracteristici activitatii viticole, iar o seama de obiecte identificate pe cale arheologica se leaga, de buna seama, de cultivarea vitei de vie. Intre ele, cutitul curbat – cosorul – si butoaiele de vin, despre care si istoricul Vasile Parvan consemna in Getica. O protoistorie a Daciei: „In ceea ce priveste cosoarele de vie si de lucru, cu lama dreapta si numai cu varful… recurbat si subtire… le gasim, poate, e drept, intr-o forma deosebita (oricum mult stilizata) in reprezentarile de la Columna Traiana…“. In alta parte a aceleiasi lucrari, scrie: „Tot de lemn, asa cum sunt butoaiele reprezentate pe Columna lui Traian, erau desigur si vasele mai mari intrebuintate de Geti pentru tinutul lichidelor: apa, vin, ulei“.

In timpul stapanirii romane asupra provinciei Dacia, cultivarea vitei de vie a continuat cu aceeasi mare intensitate. Astfel, medalia Dacia Felix – al carei original se pastreaza la British Museum -, emisa in anul 112 de imparatul Traian, poarta ca emblema o femeie asezata pe o stanca, pe ai carei genunchi doi copii prezinta un spic de grau si un strugure, simbolul principalelor bogatii ale Daciei.

Aceleasi reprezentari (spicele de grau si ciorchinii de struguri) apar si pe emisiunea monetara a imparatului roman Decius (249–251). Un alt exemplu este si consemnarea referitoare la decurionul coloniei romane din Napoca, Aurelianus Marcianus, care aduce omagii lui Liber Pater, o zeitate populara a viilor.

Romanii au cautat sa mareasca suprafetele cultivate cu vita de vie pe teritoriul Daciei si sa introduca noi soiuri si unelte mai perfectionate, ca vasele (calcatoare) din trunchiuri de lemn pentru calcatul strugurilor si teascurile de mare capacitate cu barna orizontala si surub. Dar exemplele cele mai convingatoare ale raspandirii acestei indeletniciri ni le ofera documentele (inscriptiile, tablitele cerate) si reprezentarile artistice de pe stelele funerare. Un oarecare din Sucidava (Celei) lasa peste 1 ha de vie pentru ingrijirea mormantului sau, iar sarcofagul lui Aelius Iulianus este asezat intre „stufarisuri de vita“. Pe un fragment de basorelief de la Bucovicior-Dolj este reprezentat Silvanus (o zeitate a vegetatiei) tinand in mana un cosor dacic, iar pe stelele funerare de la Sucidava si Romula apar vita de vie si strugurii.

Multi termeni proveniti din limba latina legati de cultura vitei de vie si de prepararea vinului din aceasta perioada intra in vocabularul limbii romane: vie (vinea), vin (vinum), vita (vitea), must (mustum), coarda (chorda), cep (cippus).

Cultivarea vitei de vie pe pamantul Romaniei a continuat sa fie practicata de catre populatia daco-romana si dupa retragerea armatei si administratiei romane, in vremea lui Aurelian (271-275). Vasile Parvan mentioneaza ca si in epoca migratiilor (sec. III-XIII) un rol principal in activitatea localnicilor de aici l-a avut viticultura: „In tot acest timp, viticultura a devenit principala ocupatie, constituind fundamentul insusi al existentei Daco-Romanilor in regiunile carpatice“.

Continuitatea acestei indeletniciri in perioada migratiilor este confirmata de descoperirile arheologice. La Padureni-Marasesti a fost descoperit, alaturi de alte vestigii, un fragment ceramic apartinand unei baze de vas din secolul al III-lea e.n., ce avea ca ornament doi struguri stilizati. La simleul Silvaniei, a fost gasit un colier dublu de aur, ce dateaza de la mijlocul secolului al IV-lea e.n, avand insirate pe el o seama de pandative, intre care un cosor si o foarfeca, precum si cinci frunze de vita stilizate, iar la Jaristea s-a gasit un cosor din fier din secolul al XI-lea.

Si in alte parti ale Romaniei, la Constanta, Cosna-Floreni, Sarbi-Tifesti etc., s-au descoperit obiecte specifice culturii vitei de vie ce se incadreaza cronologic in secolele III-XIII, epoca migratiilor.

Cronicarul bizantin Priscus din Panion, cu ocazia trimiterii in solie la capetenia Hunilor, Attila (449), si mai tarziu canonicul Rogerius (1241), referindu-se la marea invazie a mongolilor, aratau ca popoarele migratoare au intalnit in acest spatiu carpato-danubiano-pontic intinse plantatii de vii, precum si o populatie numeroasa (daco-romanii n.n), care se indeletnicea cu viticultura.

Una din cele mai puternice dovezi despre nivelul ridicat al viticulturii de pe teritoriul actual al Romaniei este faptul ca in perioada de cristalizare a relatiilor feudale, numeroase documente ale timpului fac mentiuni despre viticultori (vinitores) si pivnicieri (pivcenarii), acestia fiind considerati ca o categorie superioara de agricultori, un fel de specialisti in cultura vitei de vie si in mestesugul prepararii vinului. Desigur, aceste categorii de specialisti nu ar fi existat daca nu ar fi fost o continuitate, atat de cultivare a vitei vie, cat si de locuire a populatiei autohtone.

„Cand Ungurii au cucerit acest pamant – scria Herczeg Mihály in Istoria viticulturii ungare (Budapesta, 1896 – referindu-se la Transilvania n.a.), …s-au folosit de tot ce au aflat acolo“. Era firesc sa nu schimbe metodele agricole si nici metoda viniculturii, iar Kazal Zsigmond, la randul sau, folosindu-se de informatii cronistice de la inceputul primului mileniu, scria: „Nu putem presupune ca viticultura deja dezvoltata sa fi incetat in epoca de migratie a popoarelor“. El arata ca in anul 1051, regele Andrei al Ungariei i-a trimis imparatului Henric al III-lea, in dar, „o foarte mare cantitate de vin“, ce nu putea proveni decat din podgoriilor autohtone, deci ale romanilor.

Permanenta culturii vitei de vie, atestata si confirmata de numeroase izvoare istorice si descoperiri arheologice, e o dovada cat se poate de convingatoare a faptului ca si in Transilvania triburile migratoare au gasit o populatie romanesca densa si stabila.

Arta prepararii vinurilor, transmisa si imbunatatita din generatie in generatie – pe care numai o continuitate de locuire si de preocupari o putea realiza – a ajuns la un asemenea nivel, incat inca din primele secole ale celui de al doilea mileniu vinurile romanesti erau printre cele mai apreciate din Europa.

Pietro Molmenti, in lucrarea sa La vie privé à Venise depuis les premiers temps jusqu’à la chute de la République, arata ca pe la anul 1173 vinurile obtinute pe teritoriul romanesc se bucurau de un atat de mare renume incat au fost exceptate la stabilirea preturilor maximale. Acelasi autor mai arata ca in anul 1293 s-au construit in arsenalul Venetiei 15 galere pentru transportul vinurilor din tinutul carpatin. Putem cita si alte aprecieri facute asupra calitatii vinurilor romanesti si a plantatiilor viticole existente. Medicul italian Matteo Mauriano, venit pentru a-l ingriji pe Stefan cel Mare, scrie in Raport din Moldova, redactat si adresat in 1502 catre dogele Venetiei, ca in Moldova se obtin „vinuri de felul acelora din Friul“.

Georg Reichersdorffer, consilier al imparatului Ferdinand I de Habsburg, nota in lucrarea Chorographia Moldovei, alcatuita pe la mijlocul secolului al XVI–lea, ca aici „nimic nu lipseste din cele ce ar putea fi de folos oamenilor“, tara fiind bogata „in locuri de aratura, vii si vite“, iar in Chorographia Transilvaniei, scrie, printre altele, ca „locuitorii sunt foarte bogati in turme, vite de tras si in folosinta pamanturilor, ca sa nu mai spun cat e de productiva regiunea in vinul cel mai bun“.

Cronicarul maghiar Anton Verancsics (1504-1573) confirma, in lucrarea Descrierea Trasilvaniei, Moldovei si Tarii Romanesti, ca in aceste tinuturi romanesti exista foarte multe plantatii de vie: „in tot locul se ivesc dealuri acoperite de vii“, iar „vinurile, fie ca le vrei tari sau slabe, aspre sau dulci, albe sau rosii, sunt asa de bune la gust si de soi asa de ales, incat nu mai doresti nici vinurile de Falern din Campania si chiar comparandu-le intre ele iti plac mai mult acestea“. Tot in aceasta perioada, din zona viticola de Alba-Iulia pleca catre Statul papal vinul produs aici, preferat de Pontif. De retinut ca acest vin era cunoscut la Roma inca din antichitate, din timpul administratiei romane.

Carturarul Sebastian Münster (1489-1552), un reputat savant european al vremii, scria la randul sau: „Langa targul Medias (din Transilvania – n.n.) se face vin in mare cantitate si de aceea se numeste Tara vinului“ (vinifera regio). Plantatiile viticole constituiau o mare si nepretuita bogatie a Tarilor Romane, ceea ce explica atentia deosebita pe care Domnia, autoritatea centrala, o acorda cultivarii si intretinerii vinurilor, pedepsindu-i pe cei care le lasau in paragina si rasplatindu-i pe cei ce ingrijeau de bunul lor rod.

In Muntenia si Moldova, podgorenii plateau vinariciul sau disetina, a zecea parte din vinul obtinut, ceea ce este inca o dovada a existentei unor intinse suprafete de vii si a marilor venituri obtinute din viticultura, de vreme ce erau supuse impozitarii de catre Curtea Domneasca. Cele mai vechi manastiri au primit buti de vin din camarile domnesti, apoi li s-au daruit vii, in podgoriile mai importante. In 1388, voievodul Mircea cel Batran daruieste ctitoriei sale de la Cozia, printre altele, vii pe Arges, o vie in patru locuri, dintre care unul in hotarul Calinestilor, pe Lotru, si o vie la Ramnic.

In Moldova, prima mentiune a indelungatelor traditii viticole este din 7 ianuarie 1407, constand intr-o intelegere dintre Alexandru cel Bun si mitropolitul Iosif, privitoare la manastirea Neamt, intre ale carei bunuri erau doua vii, una daruita de Petru Musat (1375-1391), iar a doua cumparata de mitropolit. La 1429, Alexandru cel Bun daruieste manastirii Neamt mai multe bunuri, intre care si „un mertic anual de 12 buti de vin din disetina Neamtului“. Manastirea Putna avea vii la Harlau.

Mai renumite erau viile de la Cotnari. Podgoriile insirate pe o lunga fasie intre Cotnari si Dunare au ajuns, dupa cum spune Dimitrie Cantemir, sa intreaca toate celelalte bogatii ale pamantului. Vinul de Cotnari il considera „mai ales si mai bun decat alte vinuri europenesti si chiar decat vinul de Tokay. Cand este pastrat in pivnite adanci si boltite, cum se obisnuieste la noi in tara, si e tinut trei ani, in cel de-al patrulea capata o asemenea tarie, incat arde ca vinul fierbinte… Indata dupa acesta, vinul de la Husi, in partile Falciului, e socotit mai bun; in al treilea rand vine vinul de Odobesti, in tinutul Putnei, pe raul Milcov; in al patrulea rand Nicorestii, in tinutul Tecuciului, pe Siret; in al cincilea rand Grecesti, in tinutul Tutovei, pe raul Berheci; in al saselea rand, cel pe care il dau viile Cotestilor din acelasi tinut“.

Vinul a facut obiectul unui larg comert intre principatele feudale romanesti, Moldova, Transilvania si Muntenia, in tot cursul Evului Mediu, contribuind astfel la strangerea legaturilor dintre ele si la intarirea unitatii de neam. Carpatii, care nu au constituit niciodata o bariera intre romani, erau strabatuti de numeroase pasuri si trecatori dintre care una, Tabla Butii, adica locul in care se facea socoteala – tabula – butiilor de vin, dovedeste in chip evident acest lucru.

„Romanii au fost pururea, fara nici o intrerupere, o natiune vitivinicola“ – scria istoricul roman B. P. Hasdeu, cu peste un secol in urma. si avea perfecta dreptate, considerand acest fapt ca o dovada a continuitatii poporului roman pe aceste meleaguri.

Adauga un comentariu!

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Nume (necesar)

E-mail (necesar dar nu va fi publicat)

Website

CAPTCHA Code *

Marius Șerban Odată cu intrarea într-o nouă stare de criză, după ce tocmai am ieșit din una de alertă, pentru că, nu-i așa, starea de continuă criză este singura formulă prin care mai poate fi controlată cât de cât o populație debusolată, anomizată, se vântură tot felul de versiuni de proiecte de lege, prin care, […]

Legea vaccinarii obligatorii a fost adoptata in UNANIMITATATE in comisia de santate din Camera Deputatilor. Adica au votat-o toate “partidele” politice, fara exceptie! Chiar daca au fost aduse sute de amendamente fata de varianta adoptata acum doi ani de Senat, ce sa vezi, s-a pastrat neatins un articol, cu ginion, articolul 13 care prevede la […]

Niciodata in intreaga sa istorie statul si poporul roman, atat cat a mai ramas, nu au fost atat de aprope de extinctie ca acum. Practic, acum se joaca viitorul Romaniei intr-un context politic international extrem de nefavorabil. Lipsa de reactie inseamna acum, pur si simplu, extinctie! Practic, toate partidele, cu exceptia Partidului Noua Romanie (PNR) […]

Partidul Noua Romanie (PNR) considera ca Justitia din Romania este una dintre cele mai corupte institutii publice, fapt confirmat de sondajele de opinie, deciziile contradictorii si arbitrare ale magistratilor avand repercursiuni catastrofale asupra oamenilor si decredibilizand semnificativ statul roman, si asa in disoulutie. PNR sustine cu tarie o lege prin care magistratii sa fie trasi […]

Partidul Noua Romanie (PNR), sustinut de Miscarea Civica Frontul Alfa, sustine ca este o problema de siguranta nationala, in contextul crizei economice fara precedent care va lovi Romania, confiscarea averilor ilicite, investigarea surselor averii afisate, cu precadere pentru demnitari si functionarii publici, audit pentru verificarea datoriei publice a Romaniei, reintroducerea pedepsei cu moartea si majorarea […]