Cancelarul german, Angela Merkel, preşedintele american Barack Obama sau Prinţul Charles au anuntat de ieri că nu pot asista la ceremoniile funerare ale presedintelui Lech Kaczynski si ale sotiei sale, Maria. Absent de la funeraliile de la Cracovia a fost şi preşedintelui Comisiei Europene, fostul maoist José Manuel Barroso. Nici preşedintele francez Nicolas Sarkozy sau preşedintele austriac Heinz Fischer nu au participat la funeralii, invocand perturbarea traficului aerian de către norul de cenuşă degajat în urma erupţiei vulcanice din Islanda. De asemenea, preşedintele camerei superioare a Dietei Japoniei, Satsuki Eda, prinţul Albert al II-lea de Monaco, premierul Jose Luis Rodríguez Zapatero şi regele Juan Carlos şi regina Sofia.
Practic, principalii lideri ai Trilateralei, organizatia care patroneaza Grupul Bilderberg si Clubul de la Roma, reprezentantii Statelor Unite, Uniunii Europene si ai Asiei, s-au eschivat folosind acest pretext al norului vulcanic, desi unii dintre ei puteau sa foloseasca bine-mersi elicoptere. De abia ieri, companiile aeriene au anuntat ca, de fapt, se poate zbura prin norul de cenusa, dupa un test efectuat de Lufthansa. Presedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, a mers, de altfel, cu avionul la ceremonie.
Preşedintele Traian Băsescu s-a deplasat cu elicopterul până la Oradea, de unde şi-a continuat drumul cu maşina pe traseul Ungaria – Slovacia – Polonia.
Sursa: Blogul lui Victor Roncea
Adauga un comentariu!
Editoriale din aceeasi categorie
Autor: Aciduzzul | 28 iunie, 2020 | 0 comentarii | 136 vizualizari | 2 voturi
De aproape trei luni, artistii romani n-au mai vazut scena sau mai simplu spus au ajuns muritori de foame! Daca in continuare nu se vor putea organiza spectacole cu un numar rezonabil de spectatori, astfel incat sa fie cat de cat profitabile, industria de entertainment din Romania pur si simplu va muri, sustine Misu Cernea, […]
Autor: Aciduzzul | 23 ianuarie, 2020 | 0 comentarii | 180 vizualizari | 2 voturi
Numarul deceselor cauzate de noul coronavirus din China a ajuns la 25, iar numarul persoanelor infectate se ridica la 616, au informat autoritatile sanitare din aceasta tara, citate de Sky News, potrivit Mediafax. umarul deceselor cauzate de virusul misterios din China a crescut dramatic: risc major de epidemie globala China a confirmat marti sase decese […]
Autor: Aciduzzul | 23 ianuarie, 2020 | 1 comentarii | 184 vizualizari | 3 voturi
Cele mai multe dintre evenimentele majore ale ultimelor decenii au venit ca reactie la un eveniment precedent, de multe ori fals, o provocare menita a pregati opinia publica pentru ceea ce va urma. Comentatorii politici numesc astfel de evenimente inscenate – false flag – un steag fals. Cele mai clare exemple de atacuri inscenate sunt […]
Autor: Aciduzzul | 8 februarie, 2019 | 0 comentarii | 393 vizualizari | 2 voturi
Incredibil ce se intampla in Romania! Un sat intreg retrocedat unei familii, caz fara precedent in Romania! Satul Nadas din judetul Arad ramane retrocedat, dupa ce Tribunalul Olt a admis recursul formulat de familia Colteu, considerand ca cererea de reviziuire depusa de autoritatile locale este tardiva. In 2006, familia Colteu a mostenit un sat in […]
Autor: Aciduzzul | 19 aprilie, 2014 | 2 comentarii | 4357 vizualizari | 12 voturi
Cât a plătit Omenirea pentru înființarea statului ISRAEL? Partea întâi Mărturia unui evreu foarte bine informat: BENJAMIN H. FREEDMAN. Cine a declanșat și la ce au folosit războaiele mondiale? Opinia unui evreu care a fost în mijlocul evenimentelor. Articol preluat din revista Lumea nr. 7/2010. Discurs ţinut de Benjamin H. Freedman, consilierul preşedintelui W. Wilson, […]