Magda Ursache
„Ce-o sa mai avem a ne spune dupa ce nu ne-am dat/ seama ca literatura a fost plina de mafii, gasti/ bisericute si cotloane de imbuibare, plescareli,/ impostura si lasi?// si literatura a fost viata noastra. De hirtie”. – un cristian De citit si rascitit Alessandro Baricco (v. I barbari. Saggio sulla mutazione, ed. ital. 2006; trad. de italienistul Dragos Cojocaru pentru Humanitas, Bucuresti, 2009): barbarii sunt in noi, mutantii se afla in nuce, in launtrul nostru. si ce sunt altceva decit „pradatori fara cultura si fara istorie”, gata sa aprinda gratarul pe cetatea Sucevei ori pe necropola Sarmizegetusei? Ne-am repezit, postsocialist, sa taiem radacini, sa sfarimam statui. In paralel cu dez-eroizarea istoriei (lupta lui Mitu cu miturile, popularizata in multe emisiuni TV), s-a produs – exemplu elocvent de barbarie – repudierea clasicilor, declarati bariere in calea noului canon. Ca ar conta cei prezenti, actuali, nu cei morti e o idee barbara. Aura Christi ii spune sabotaj cultural, iar cuvintul este exact. De miracolul eminescian, dar si de cei imbolnaviti de eminescianita (ca Noica) s-a tot ris, desi filosoful a formulat un adevar de nedezmintit: Eminescu „nu e un simplu poet, ci o constiinta de cultura completa”. S-a perimat clasicul Caragiale? Ba este etern actual, la fel Creanga. Dar cit or rezista cei care cred ca-s perimati?

Gap-ul dintre generatii a iesit din normalitate, s-a accentuat nepermis de mult. Homines novi isi manifesta scirba fata de continuum, refuza sprijinul predecesorilor. Profunzimea, bunul gust, masura au fost batjocorite. Barbarilor nu le plac piscurile literaturii, nu le place studiul aprofundat, n-au rabdare sa gindeasca; luneca, in viteza, printre rafturi de biblioteca, zboara de pe skate in sala de concert, intra in muzeu pe role. Nu fa efort, fii relaxat e deviza omului orizontal (Baricco), numit om poster de Mircea Platon si om plat de Cassian Maria Spiridon.

Intr-o cultura care se respecta, biblioteca, muzeul, libraria trebuie sa fie spatii ocrotite. La noi se inchid biblioteci, dispar muzee si librarii. Au aparut insa tejghelele stradale cu „carti care nu sunt carti” (ca sa-l citez iarasi pe Baricco) si standurile de mall, gemind de literatura ieftina. Ne-a bucurat cantitatea, in raport invers proportional cu cresterea calitatii. Nu mai aveam nevoie de pila la librarii, era destula marfa, prea multa; numai ca bunul librar iti oferea carte, nu tiparitura indoielnica.

Pina sa se desfiinteze si sa ajunga depozit de scaune, unica librarie de campus din Copou vindea bikini si sampoane, creme pentru calciie si artificii. Cititorul avizat, care parcursese Shogun nu fara a ricana („Nu-i masina ca Lastunu’/ nici roman cum e Shogunu’”), biziindu-i in ureche vorba consum, a batut in retragere din fata literaturii facil-agresive.

Sigur, ne-au ajutat si cei din afara: bibliotecile si librariile au fost napadite de literatura trash (ca „ajutoare” vestice pentru bietii estici care nu degustasera Sandra Brown), dar si cei din launtrul literaturii noastre. S-a si gasit in Iasi un universitar care a scris la intrecere cu Sandra Brown, semnind chiar Sandra Brown, citeva romane bine remunerate.

Bussiness-ul editorial a urmarit profit-profit-profit, avind in vedere nu valoarea, ci plusvaloarea. Asta vrea omul orizontal, divertisment, sex no limits, asta-i dam! Asa s-au orientat editorii improvizati ca Lila si alte lile.

Profesiunea de redactor de carte a intrat in umbra in deceniul boom-ului, 1990-2000. Cine sa mai sape rabduriu dupa talent, originalitate, inventie, ingeniozitate de povestas, rostire expresiva? Noua deviza: atractiv, nu creativ.

Teleintelectualii (P. Bourdieu) prefera filmul facut dupa o carte mare: reduce, simplifica, ramine la suprafata. Cultura rafinata, presupunind efort de receptare? Ba succes comercial dupa reteta sigura si vedete literare invazive si abuzive, fabricate dupa infatigabilul star-system. Consumi Dan Brown in metrou, ca pe o chiftea in piine; pe Dostoievski si pe Thomas Mann e mai greu sa-i inghiti la repezeala.

Scrie Adrian Alui Gheorghe in eseul Scriitorul român, dupa „cernobilul ideologic”: „Da, noi am folosit din plin libertatea de-a ne bate joc de propria libertate”. in alte cuvinte, libertate literara fara responsabilitate. Scriitorii trimisi sa ia-n piept piata globala multiculturala cu provocarile ei au fost sfatuiti: „Scrieti ca americanii!”. Si n-au prea ripostat la degradarea activitatii editoriale sau nu i-a luat nimeni in seama.

L-a auzit cineva de „sus” pe LIS (imi place sa-i ortografiez numele LYS), cind a protestat contra jafului, aratind ca 12 reviste USR s-ar putea intretine numai din teapa ministresei Tineretului, Ridzi, de 53.000 de euro? Dar din costul deplasarilor cu helicopterul ale ministeriabilului Igas-branconierul, cite enciclopedii nu s-ar putea tipari?

Initial, Marin Sorescu, in calitate de ministru al Culturii, cerea, pentru atestarea unei edituri, o calificare, un proiect de tiparire. S-a ripostat ca asta-i cenzura socialista si editorii-serelisti au lansat duium de carti. Tiparire pe cititelea? Ba pe necititelea! Editorii-barbari au impus un alt criteriu de a vedea calitatea literara: se vinde/ nu se vinde, la mare pret fiind texte de-personalizate: „Adio diferentei!” Critici mici dar sonori au intrat in rolul de agenti ai facilitatii.

Aprofundarea unei carti-eveniment? La ce bun? Nu-i mai comod un surfing mental (re-citat Baricco) de 5 minute peste Bagau? si ma tem ca non-esteticul biruie iarasi, ca-n proletcultura. Ce-a facut scoala? A restructurat manualele, ca sa incapa in ele debutantul Ovidiu Verdes si sa fie eliminata din programa o capodopera: Moartea caprioarei.

Linia noua e condamnarea comunismului odata cu valorile de atunci. Asa este: i s-a facut loc lui Pardau in scara de valori nationale, dar asta nu inseamna sa facem praf scara, sa spunem ca n-avem literatura, ca Traian Ungureanu: „Literatura a disparut. Cartarescu e exceptia”. De ce? Pentru ca e cel mai vindut si cel mai link-at scriitor.

Eu fac parte din generatia maculatorului, nu a calculatorului, trec din carte-n carte, nu din link in link. Pe profesorii veritabili (Al. Dima, stefan Cuciureanu, Mihai Dragan) i-am ascultat cu sfintenie, mi-au predat lectia refugiului intelectual in biblioteca. Obiectul cel mai de pret in habitatul mental rezistent la comunism cartea a fost, sunt o bookaholica.

Era minune sa-i citesti pe magul Breb, pe Radu Petrescu, pe Buzura, pe Preda, pe Dumitru Radu Popescu, pe Mircea Horia Simionescu, pe Alexandru George,pe Costache Olareanu, pe Ioan Grosan, pe Sorin Titel… Iarna barbatilor, Galeria de vita salbatica, Saptamina nebunilor, Viata pe un peron, Vladia, Balanta, Dimineata pierduta, Lumea in doua zile, Compunere cu paralele inegale, Supravietuiri, Tobit, sa te supui Tratamentului fabulatoriu. Din punctul de vedere al lumii mele de hirtie, miracolul postdecembrist a fost disparitia cenzurii ideologice, re-cistigarea dreptului de expresie.

Atunci, insa, a inceput si navalirea (cititi: invazia barbara) a scriptomanilor, cu acces la tipar fara vreun filtru, convinsi ca nimic nu-i mai lesne decit sa scrii/ tiparesti/ obtii carnet de scriitor cotizant. Impresia mea e ca s-a dus (din nepricepere, din lacomie) o campanie de incurajare a carcalicilor, paralel cu una de descurajare a celor care aduna, cioplesc, slefuiesc pietre pentru un templu al scrisului, cu truda, cu sacrificiu. Statutul scriitorului profesionist s-a deteriorat grav, daca in USR au patruns tot soiul de tiparitori inconsistenti, unii – deficienti mental. Spiritul critic se manifesta contra clasicilor, nu contra carcalicilor care se zbat sa fie clasicizati.

Pe de o parte, s-a afirmat ca romanii n-au ceea ce G. Calinescu numea trasatura diferentiala, iar Blaga, matrice stilistica; pe de alta, noii veniti i-au declarat „expirati” pe oamenii providentiali ai culturii. Le suna a tinichea ba Iorga, ba Parvan, ba Nae Ionescu, ba Motru, ba Noica. S-a facut haz de filosofi ca-n proletcult, cu trufia nestiintei de carte. Anton Dumitriu? „Pa, Tony!”. „O tempora, o humores, o mores, o res!”, exclama eruditul Luca Pitu.

Autori care nu recunosc vreo aluzie culturala se lauda ca ei nu-i citesc pe Rebreanu, pe Sadoveanu, pe Breban, striviti pesemne de masivitatea operei. Mai e si Ion Cristoiu, mindrindu-se ca a creat (halal creatie!) presa tabloida; din „scoala” lui, un teleast de la B1 declara falos: „eu nu ma intersectez cu literatura”. Scribareti care nu se prapadesc cu firea sa-si clarifice ideile inainte de a le rosti sunt incurajati de Tabara (si nu numai) sa iasa pe sticla.

Un ca si scriitor (aici si-ul nu-i intrus, ci folosit intentionat), chef Chisu, bun imagolog pentru propria-i persoana (elita tacuta n-are timp de piaristica, s-a refugiat in scriptorium) aplica tehnica seductiei, insirind povestioare despre varii iubite. si-i gata sa ni se arate „gol sub dus” ca sa vedem cum gindeste el lumea.

Se poarta tinuta evident sumara (fermecator acest evident in gurita-cireasa a unei teleaste realiste), lansata de autoare de literatura… alternativa, ca modista Romanita, zina surprizelor Andreea, racheta de croaziera Mihaela…, fara alt talent decit acela de a-si manageria tiparelile. La tirgurile de carte e babilonie, judecind dupa pseudo-persoanele care-si fac loc la microfonul central.

O campanie a criticilor de vocatie e necesara ca aerul, sa-i mai opreasca pe privilegiaturisti (multumesc, serban Foarta!) in lansajul ICR-ului, varianta Patapievici. Politica noastra culturala a fost canalizata rau daca s-au facut 13 traduceri din Dan Lungu si numai 12 din Eliade. Breban a fost tradus de ICR? Dar Buzura, care a fondat Institutul?

Pentru Goma, anul 1989 n-a fost sfirsit de exil, dar ICR a platit la greu turneul poetei realist-socialeze (cuvintul lui Goma) Nina Cassian. Ramas in dizgratia Puterii si dupa ’89, Goma a infruntat nu numai exilul, dar si nepasarea, respingerea, denigrarile unor confrati care-i inghit cu noduri lectia de verticalitate, sustinuta in plina criza morala. In formularea lui Ion Lazu: „mesajul lui ajunge bruiat de zarva sfiriiecilor culturali pe mina carora ne-am lasat, nauci cum am fost si suntem”. Goma a putut lupta contra comunismului si punctum. Restul condeierilor s-au luptat cit s-a putut pentru cuvintul liber, dar sub comunism. Goma scrie „din Piscul/ Turnul Onoarei”, iar noi am fost si continuam sa fim coplesiti de lezari de onoare.

Ni s-a spus ca-i batere de cimpi sa te bati pentru o credinta. Autonimicitori cum suntem, dupa demolarea bisericilor, trebuia sa urmeze demolarea sacrului. Gesturi reparatorii pentru „cel mai adinc poet al trairii religioase dat de neamul românesc” (a spus-o C.D. Zeletin mai bine decit mine) si autor de proza „cladita pe ideea de taumaturgie”, V. Voiculescu, daca lipseste din librarii?

„Limba, mitul, arta si religia” sunt, apud Ernst Cassirer, firele care-l tes pe homo sapiens. De-mitizind, de-sacralizind, de-tabuizind, destramam, taiem firele tesaturii. Self-elitele ne tot repeta ca trecutul istoric e penibil ca si romanul, ca si limba, ca si arta mica si trista, pe care vor s-o faca mare si vesela, cu ponei verzi pe pereti de expozitie. Mircea Platon se si intreaba ale cui sunt elitele astea. Ale carui popor?, observind pe dreptate ca nu mai sunt „organice” („Elitele de astazi sunt caimacul altui lapte”), ci „parazitare si necinstite”. Pe cale de consecinta, tinarul eseist este acuzat de cryptofascism, vazut ca un fel de „capitan” retrograd. De altfel, cine a incercat sa contracareze propaganda antinationala (ce-i altceva atacul la virfurile culturii?) s-a ales cu eticheta de conservator, pasunist, reactionar, colivar…

„Suntem cu totii in curs de a fi absorbiti in orizontul omului plat” tragea un semnal de alarma in „Convorbiri literare” de mai 2012 un om cu atitudine literara (in 6 volume), Cassian M. Spiridon. A reluat pe larg ideea in Despre barbari sau invazia omului plat, eseu publicat de editura Litera, 2011.

Ce-a facut rau scoala a facut cu asupra de masura divertismentul timp al televiziunii. Cartea (wow! groasa!) nu intra in televederea celor saraci in minte. Mari iubiri literare? Desuete. Lectura oboseste. Cum sa se concentreze postginditoarele realizatoare de emisiuni pe o pagina scrisa? „Am fost prea intelectuala”, ofteaza Oana Roman.

Intelectuali de caracter si de bun simt se vad rar la TV sau deloc; binomul ecran-plat/ om-plat s-a instalat, iar lucrurile involueaza: mediacretinizarea molipseste. Iata-ne, dupa douazeci de ani si inca trei pe primul loc in Europa la necitit.

Cine va cistiga competitia? Cultura inalta sau subcultura? Mutantii care se ineaca atunci cind rostesc un nume propriu: Beethoven (pronuntat in varianta engleza Beitoven), Matisse (ca nume de automobil Matiz), Alfred Jarry (ca-n desenele animate cu Tom si Jerry)?

N-am sa fortez raspunsul. Doar atit: singura corectie posibila a fenomenului numit de-culturalizare, galopant ca febra, ca tuberculoza, este educarea cititorului. Numai cel pe care R.V. Giorgioni il apeleaza „maestre cititor” se poate opune barbarilor, poate apara cultura vie (v. apelul „Contemporanilor” mei). si, atentie! Daca cititor nu e, nimic nu e.

Inchei, parafrazind titlul eseistilor Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon, A treia forta: Romania Profunda, in nota optimista:
A treia forta: Romania Culta.

Sursa: Ziaristi Online

Adauga un comentariu!

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Nume (necesar)

E-mail (necesar dar nu va fi publicat)

Website

CAPTCHA Code *

– Domnule profesor, omenirea a marcat, în acest an, împlinirea unui secolde la declanşarea Primului Război Mondial. Cum aţi caracteriza, în câteva cuvinte, acest sinistru al istoriei, care a provocat moartea a circa 17milioane de oameni? Sigur că, în esenţă, ne gândim la numărul de morţi şi la uriaşele distrugeri materiale. Dar, în ce priveşte […]

Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul “material” al acestui fenomen divin. “O rugăciune este un remediu puternic”, spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg […]

Ceea ce stim despre avangarda literara, artisica in general, este ca ea reprezinta factorul dinamic in miscarea artei, ca are rolul noului fata de vechi, ca este deschizatoare de drumuri, precursoare a artei viitorului, sondand noi cai de exprimare, impulsionand cursul literaturii, al artei, spre noi orizonturi, respingand traditia ca factor fosilizant, retrograd. Din acest […]

La sfarsitul anului trecut, Cotidianul a publicat poate cea mai completa sinteza a evenimentelor din decembrie 1989, realizata de unul dintre cei care a fost in miezul problemei. Noi am publicat prima parte, sub titlul: Decembrie 1989: Atacul Ungariei asupra Romaniei vazut de serviciile secrete romanesti (I). “Neorevizionismul ungar a devenit vârful de lance al […]