Vineri, la standul editurii “RAO” din targul de carte “Gaudeamus” de la Romexpo a avut loc un eveniment editorial care va genera un adevarat cutremur politic. Cunoscutul grafician Eugen Mihaescu, care a fost ani de zile consilier personal al presedintelui Ion Iliescu si apoi ambasador al Romaniei la UNESCO, a decis, asa cum promitea inca din anul 2004, sa povesteasca amanunte explozive despre experienta sa in culisele puterii. Personajele — politicieni, diplomati, jurnalisti — sunt arhicunoscute, dar sunt vazute dintr-un unghi care a ramas necunoscut pana astazi marelui public. Citind aceasta carte despre “ieri”, veti intelege de ce traim atat de rau “astazi”: “Nu ne eliberam de trecut decat infruntandu-l!”, transmite Editura RAO.

Ziaristi Online va ofera unul dintre primele capitole ale cartii care, cu siguranta, il va baga din nou in spital pe Ion Iliescu. In acest prim extras publicat in exclusivitate aflam cu un individ care “fierbea in zeama lui ca o slanina ungureasca inainte sa o tavalesti prin paprika” isi imagina in trenul prezidential care se indrepta de 1 decembrie 1990 spre Alba Iulia, “in timp ce siroia de transpirație”, cum ar putea sa deturneze intreaga conducere a Romaniei la Budapesta.

Mai aflati cum “Petrica, vrednicul pui de cominternist”, pe platoul de la Alba Iulia “dirija galeria platita special ca sa-l impiedice pe Corneliu Coposu sa vorbeasca, huiduindu-l”. O alta imagine plastica “transpirata” de graficianul Eugen Mihaescu in scris este cea a “juntei militare care sarbatoreste reusita loviturii de stat” a lui Ion Iliescu, la un chiolhan organizat intr-o scoala militara.

Militarii din delegatie “erau asa de grasi ca ma temeam ca, daca ar fi nevoiți sa se aplece sa ridice ceva de pe jos, ar trasni asistența cu vreo basina scapata sau ar ramane ințepeniți, cu turul pantalonilor plesnit peste fesele umflate”… Va invitam sa va delectati cu aperitivul:

De 1 decembrie, “Hipopotamul transpirat” voia sa deturneze trenul cu Iliescu la Budapesta

Dupa plecarea lui Brucan (de la New York – nota red), viața mea s-a divizat. Nu era pentru prima data ca duceam o existența de nomad, imparțita intre America si Europa. Eram obisnuit sa am in buzunar biletul de avion, asa cum alții au biletul de tramvai. Eram obisnuit si cu starea confuza pe care ți-o provoaca diferența de fus orar. Numai ca acum faceam naveta intre New York si Bucuresti. De aceea amintirile din aceasta perioada seamana cu fotogramele unui film taiate la montaj.

In noiembrie 1990, ma aflam la Bucuresti. Nu mai țin minte cine, de la cabinetul lui Iliescu, mi-a transmis invitația de a participa la ceremoniile organizate cu prilejul sarbatoririi Zilei Naționale. Un tren intreg cu demnitari urma sa se deplaseze noaptea pentru a ajunge in dimineața zilei de 1 decembrie la Alba Iulia. Mi s-a promis o masina care sa vina sa ma ia de acasa si sa ma duca la gara Baneasa, de unde urma sa plece trenul.

Era vorba de vechiul tren regal, care i-a aparținut apoi lui Gheorghe Gheorghiu-Dej si a fost refacut, in acest scop, de arhitectul Lazarescu. Mi-am strans cateva lucruri si am coborat ca sa astept in fața blocului. Era o vreme urata, cu ploaie marunta si rece, care te patrundea pana la oase. Strada era pustie, nici țipenie, numai eu, zgribulit de frig si adapostit sub umbrela.

Disparusera si haitele de caini vagabonzi care agresau de obicei trecatorii si imi creau o senzație neplacuta de oras pustiit. Intr-un tarziu, am privit la ceas si am inceput sa ma ingrijorez ca nu voi ajunge la timp si voi pierde trenul. Era deja prea tarziu ca sa incerc sa gasesc un taxi. Cand, deodata, in dreptul scarilor de la intrarea in bloc, a tras o Dacie papuc, in care doi zugravi au inceput sa incarce scara, galețile, periile si bidinelele. Fara sa stau mult pe ganduri, m-am apropiat si i-am intrebat daca ar fi de acord sa ma duca pana la gara Baneasa, contra unei recompense.

Zugravii m-au prețaluit din cap pana in picioare; cred ca le-a placut raglanul meu negru, din casmir si mi-au spus sa urc in cabina, langa sofer. M-am inghesuit acolo si m-am umplut de var, dar, ce conta, poate reuseam sa ajung la timp.

La Fantana Miorița, cordoane de polițisti blocau accesul spre gara. Au oprit si papucul insa, cand m-au vazut pe mine, l-au lasat sa treaca. Nu pot sa spun ce mutre au facut oficialii cand m-au vazut coborand plin de var dintre bidinele. I-am rasplatit regeste pe zugravi si am cerut sa fiu condus la tren. La țanc, pentru ca tocmai se daduse semnalul de plecare.

Nu mai țin minte cu cine m-am intalnit si mi-a reprosat intarzierea. Nu m-am obosit sa-i spun ca masina promisa de presedintele Romaniei n-a mai ajuns ca sa ma ia de acasa. De altfel, in toți anii pe care mi i-am pierdut in preajma lui Iliescu, incidente de acest fel s-au repetat de nenumarate ori: presedintele imi lansa o invitație, iar oamenii lui nu stiau ce sa mai inventeze ca sa ma impie¬dice sa-i dau curs. Ei ma legau fedeles si ma bagau intr-o lada pe care o aruncau in rau, iar eu, mai ceva ca Houdini, ma eliberam si apaream in ultimul moment!

Am fost condus in vagonul restaurant, „rechiziționat“ de FSN. Acolo se afla Ion Iliescu insoțit de cațiva apropiați. Cat a durat cala¬toria, nu am vazut parlamentari de la alte partide, pana si in tren se grupasera pe tabere. Nu l-am vazut nici pe Petre Roman, care cred ca a ales un mijloc mai rapid de locomoție.

In vagon, atmosfera era de excursie studențeasca, glume si mult fum. Iliescu, care nu e amator de bautura, s-a retras primul. As fi plecat si eu, dar nu s-a gandit nimeni sa-mi spuna ce compartiment mi-a fost repartizat.

Intr-un tarziu, m-am trezit singur cu un personaj care parea decis sa termine sticla de palinca pe care o avea in fața si imi turna si mie intruna. Eu duceam paharul la gura, ma prefaceam ca beau si, pe ascuns, turnam conținutul in gratarul de la aerisire. Cred ca, ani de zile, vagonul a duhnit a palinca si nimeni n-a stiut de unde vine mirosul!

Priveam aproape fascinat la interlocutorul meu. Era un barbat masiv, cu o fața ciudata, ca o masca din cauciuc gros, care parea ca nu are osatura si se scofalcise in cute lucioase, din care rasareau ochii mici, porcini si nasul borcanat. Vorbea fonfait si cam sasait si, pentru ca se cam cherchelise, cuvintele erau balmajite, asa ca faceam eforturi sa ințeleg ce spune. La un moment dat, fara nici un motiv, s-a infuriat si a zis:

– La naiba, dom’le! Eu is ungur! Iți dai seama ca as putea sa iau tot trenul asta cu tot Parlamentul Romaniei, tot Guvernul si toata Presedinția si sa-l duc direct la Budapesta? He, he, he! Ce-ar fi?!

Omul asta, care mi-a ținut toata noaptea acest discurs, incercandu-ma cu degetul sa vada – aici doare, aici nu doare –, era Iosif Boda. Ma uitam la el cu cata satisfacție contempla imaginea trenului deturnat, in timp ce siroia de transpirație, fierbea in zeama lui ca o slanina ungureasca inainte sa o tavalesti prin paprika.

Ani de zile mai tarziu, in timpul campaniei electorale pentru prezidențialele din 1996, am avut un conflict direct, in urma caruia i-am pus o stampila pe care n-a mai putut-o sterge niciodata: l-am poreclit „hipopotamul transpirat“. S-a intrebat de ce? Hipopotamii transpira? Nu stiu nici eu daca pachidermul cu pricina naduseste, dar stiu ca Boda, da! Si ii curg rauri de sudoare care-l fac sa semene cu un hipopotam iesind din mocirla in care se balaceste.

A doua zi, am ajuns la Alba Iulia. Mitingul a fost „aranjat“ si m-am indispus indata ce l-am vazut pe Roman dirijand galeria platita special ca sa-l impiedice pe Corneliu Coposu sa vorbeasca, huiduindu-l. Nu aveam vreo simpatie pentru fruntasul țaranist, dar cred si acum, ca si atunci, ca era singurul indreptațit sa țina un discurs cu prilejul sarbatoririi primei Zile Naționale de 1 Decembrie. El, urmasul si colaboratorul celui care a contribuit direct la realizarea Marii Uniri, Iuliu Maniu. Iar Petrica, vrednic pui de cominternist, care nu cunoaste fairplay-ul, pentru care nu exista lupta politica, doar pumnul varat in gura, nici macar nu s-a sinchisit sa mascheze semnele de incurajare, menite sa starneasca echipa de zgomote.

I-am atras atenția si lui Iliescu si atunci am vazut, pentru prima data, gestul necontrolat pe care il are cand ii faci observație si nu-i convine: pleaca scurt capul pe umarul drept si bațaie din picior. In fond, pe Iliescu il deranja ca eu, si deci si alții, am vazut si dezaprob faptul ca Petrica nu ii permite sefului opoziției sa vorbeasca.

Cred ca atunci, la randul lui, Iliescu a realizat ca pot fi un martor incomod. Ca vad anumite lucruri si, mai ales, ca le judec pentru ca nu gandesc la fel ca el si „ai lui“.

Dupa discursuri, adunarea solemna s-a transformat intr-o chermeza galagioasa, in care se amestecau popimea, militarii si poporul imbracat in costume naționale, cu toții inecați in fum gros de mititei. La masa organizata de preoțimea din Alba Iulia, generalii umflați s-au repezit cot la cot cu politicienii sa infulece. Poate la militari m-a deranjat cel mai tare hameseala: erau asa de grasi ca ma temeam ca, daca ar fi nevoiți sa se aplece sa ridice ceva de pe jos, ar trasni asistența cu vreo basina scapata sau ar ramane ințepeniți, cu turul pantalonilor plesnit peste fesele umflate.

Mi-amintesc ca am fost invitați si la un chiolhan organizat intr-o scoala militara. Adunarea asta de uniforme, cu paharele de bautura in maini, imi lasa un gust neplacut si ma facea sa ma gandesc la o junta militara care sarbatoreste reusita loviturii de stat. Cineva povestea odata ca Sergiu Nicolaescu nu a regizat singur filmarile peliculelor cu subiect istoric, pentru care i se puneau la dispoziție trupe ale armatei romane.

Ca a avut asistenți specializați: unii se ocupau de cascadorii, alții de cavalcade etc. Ei bine, chefurile de la Alba Iulia pareau organizate de regizorii care, dupa ce le-a iesit figura cu ceea ce s-a numit revoluție si s-au instalat la putere, s-au adunat ca sa-si sarbatoreasca victoria.

Eugen Mihaescu
Editura Rao – Bucuresti, 2011
Nota: Titlul de mai sus apartine redactiei
Foto: Gina Mihaescu

Sursa: Ziaristi Online

Foto: Victor Roncea

Adauga un comentariu!

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Nume (necesar)

E-mail (necesar dar nu va fi publicat)

Website

CAPTCHA Code *

Marius Șerban Odată cu intrarea într-o nouă stare de criză, după ce tocmai am ieșit din una de alertă, pentru că, nu-i așa, starea de continuă criză este singura formulă prin care mai poate fi controlată cât de cât o populație debusolată, anomizată, se vântură tot felul de versiuni de proiecte de lege, prin care, […]

Legea vaccinarii obligatorii a fost adoptata in UNANIMITATATE in comisia de santate din Camera Deputatilor. Adica au votat-o toate “partidele” politice, fara exceptie! Chiar daca au fost aduse sute de amendamente fata de varianta adoptata acum doi ani de Senat, ce sa vezi, s-a pastrat neatins un articol, cu ginion, articolul 13 care prevede la […]

Niciodata in intreaga sa istorie statul si poporul roman, atat cat a mai ramas, nu au fost atat de aprope de extinctie ca acum. Practic, acum se joaca viitorul Romaniei intr-un context politic international extrem de nefavorabil. Lipsa de reactie inseamna acum, pur si simplu, extinctie! Practic, toate partidele, cu exceptia Partidului Noua Romanie (PNR) […]

Partidul Noua Romanie (PNR) considera ca Justitia din Romania este una dintre cele mai corupte institutii publice, fapt confirmat de sondajele de opinie, deciziile contradictorii si arbitrare ale magistratilor avand repercursiuni catastrofale asupra oamenilor si decredibilizand semnificativ statul roman, si asa in disoulutie. PNR sustine cu tarie o lege prin care magistratii sa fie trasi […]

Partidul Noua Romanie (PNR), sustinut de Miscarea Civica Frontul Alfa, sustine ca este o problema de siguranta nationala, in contextul crizei economice fara precedent care va lovi Romania, confiscarea averilor ilicite, investigarea surselor averii afisate, cu precadere pentru demnitari si functionarii publici, audit pentru verificarea datoriei publice a Romaniei, reintroducerea pedepsei cu moartea si majorarea […]