Prof. univ. dr. ing. Marian Rizea, ofiter de informatii cu gradul de colonel (r), a oferit portalului Ziaristi Online, sub forma unei lucrari intitulata “Schimbarea”, Raportul Comisiei Senatoriale privind evenimentele din decembrie 1989, comisie condusa in prima faza de Sergiu Nicolaescu si apoi de Valentin Gabrielescu. Cartea de mai jos, pe care o publicam integral, pe capitole, a fost oprita de la publicare. Motivele le veti afla chiar de la editorul ei, aici. Veti descoperi in documentele Comisie fapte zguduitoare si amanunte tinute secret despre “misterele revolutiei”. Portalul independent Ziaristi Online face cuvenita indreptare istorica, prezentand adevarul asa cum a fost el cautat si consemnat:

Prima parte aici: Ce ascundea Sergiu Nicolaescu sub presul “revolutiei”. Un ofiter de informatii rupe tacerea. RAPORT PRIVIND ACŢIUNILE DESFĂŞURATE ÎN REVOLUŢIA DIN DECEMBRIE 1989 (I)

Explicatia ilustratiei: Joi, 10 august 1989, la Paris, cotidianul Le Monde publica sub titlul „Doi unguri din Transilvania omorâti în bãtaie”, urmãtoarea “stire”: „Doi români de origine maghiarã au fost omorâti în bãtaie, acum douã luni de cãtre militieni, potrivit informatiei primite de la Liga de apãrare a drepturilor omului în România, cu sediul la Paris.

János Tamás, un muncitor de 42 de ani din satul Sindomini judetul Harghita, fãcuse rost de carne pentru o masã festivã cu ocazia primei comuniuni. În 23 mai a fost arestat de 4 militieni care au dorit sã afle de unde a cumpãrat mâncarea si l-au bãtut pânã a murit.

În 12 iunie, Imre Tamás, sofer de camion în vârstã de 38 de ani, a fost prins si omorât în bãtaie pentru cã a comandat o bere în limba maghiarã în satul Miercurea Ciuc, în apropierea Clujului” (Surse: Agentia France Presse/ Le Monde).

2. ROLUL ŞI INFLUENŢA MASS-MEDIEI INTERNAŢIONALE ÎN DECLANŞAREA ŞI DESFĂŞURAREA EVENIMENTELOR
DIN DECEMBRIE 1989

Contextul intern premergător acţiunilor revoluţionare din decembrie 1989 a fost influenţat şi prin diversele şi deosebit de intensele acţiunilor desfăşurate în mass-media internaţională având ca obiectiv crearea de situaţii revoluţionare violente şi chiar a unui război civil, pe fondul nemulţumirilor existente, generate de dificultăţile şi greutăţile specific crizei economice şi social politice prin care trecea ţara.

Deşi cu un grad destul de scăzut de credibilitate, demonstrat şi cu prilejul unor sondaje efectuate în diferite ţări, industria mass-media dovedeşte, a fi, totuşi, un factor permanent şi important de influent în starea psihică şi morală a populaţiei.

Principalele mijloace de acţiune au fost şi sunt radioul, televiziunea şi presa scrisă. Dar trebuie menţionat că, în general, radioul a acţionat în special asupra populaţiilor locuitoare în ţările din est, iar presa scrisă şi televiziunea au avut misiunea expresă de a informa sau „intoxica” propria naţiune.

În cursul anului 1989, atât postul de radio Europa Liberă, ca şi covârşitoarea majoritate a presei vorbite sau scrise din exterior au intensificat activitatea în scopul destabilizării situaţiei din ţările comuniste est-europene şi crearii unor premize pentru răsturnarea regimurilor totalitare existente în aceste ţări.

Sunt suficiente exemplele când presa a fost folosită mai eficient în „războiul convenţional” şi în acest scop au fost puse la punct experimente în diferite zone ale lumii programe de acţiune, sub ducerea şi auspiciile serviciilor secrete ale unor state. Este un lucru dovedit că în majoritatea cazurilor presa scrisă, peste 67%, conţine ştiri pornind de la reflecţii şi opinii emanate de la deţinătorii puterii politice şi economice.

Din interese politice, în mass-media, se acordă mai multă atenţie interpretării faptelor decât acestora în sine, iar din această cauză difuzarea este în majoritate incorectă. Mai trebuie adăugat, că s-a constatat o flagrantă inegalitate de tratament aplicată diferitelor evenimente petrecute unde, ca de exemplu exagerări voite fără suport faptic şi de care nu a fost scutită nici ţara noastră.

Putem astăzi să afirmăm că România a constituit chiar un exemplu al manipulării prin „dezinformare” în mass-media şi influenţa acestor informaţii asupra revoluţiei române pentru ca apoi, folosind aceleaşi mijloace să obţină dărâmarea acestui mit considerând tot ceea ce s-a petrecut în decembrie 1989 ca „cea mai mare minciună a secolului”. Bineînţeles noi eram vinovaţi. Astfel, victimele au devenit eroi şi apoi mincinoşi printr-o studiată manipulare obţinută într-un complot sau intoxicare a mass-mediei mondiale.

Încă din perioada Războiului Rece, s-a acţionat asupra ţărilor din estul Europei cu mijloace de emisie radio în limbile lor naţionale. Astfel, au putut fi proliferate zvonuri false şi la adresa acţiunilor revoluţionare din ţara noastră, în decembrie 1989, potrivit cărora la Timişoara ar fi fost 532 morţi, 1.282 răniţi. 13.214 arestaţi, 7.613 condamnaţi la moarte”: ştirile cu referire la „măcelul” de la Timişoara au fost difuzate de televiziunile din Europa Centrală şi ulterior de celelalte agenţii din întreaga lume Liberation 04.04.1990).

Zvonul lansat are la origine o dezinformare deliberată probabil, cu o singură sursă (după opiniile unora Radio Europa Liberă).

Este bine cunoscut că Agenţia Guvernamentală de Informaţii U.S.L.A. a avut un buget anual de un miliard dolari, pentru anul 1989 şi avea misiunea de a răspândi în lume versiunea americană a unor evenimente, precum şi justificarea în replică a unor acţiuni. De menţionat, că această agenţie, conţine posturi de radio de propagandă ca: Vocea Americii, Europa Liberă, Radio Libertatea (pentru fostul U.R.S.S.) etc. Numai Vocea Americii a fost subvenţionată în anul 1989 cu 260 milioane dolari. (Celsius, nr.15 ianuarie 1989 pag. 16).

În perioadele de criză şi tensiune internaţională, aceste posturi îşi redublează eforturile cu scopul, declarat de a „străpunge barierele de informaţii care înconjoară societăţile închise”.

Dacă unele posturi radio, se limitează la apărarea unor interese politice ale guvernelor ce le finanţează, Radio Europa Liberă manifestă influenţe majore în treburile interne ale ţărilor din Europa Centrală şi de Vest. Astfel, domnul Juraj Vaculik, lider al studenţilor praghezi afirma că „Emisiunile Europei Libere, la Praga, erau semnalul nostru, că o scânteie şi constituisem noi înşine o bancă de date pentru difuzare de informaţii şi de directive…(Actes de la Conference de RFE/RL, Washington, decembrie1989), iar Lech Walessa aminteşte că „Solidaritatea” datorează mult posturilor de radio de propagandă. Chiar şi Sergiu Nicolaescu a declarat „am ieşit în stradă pe 21-22 datorită emisiunilor Europei Libere despre Timişoara.”
Este evident rolul deosebit pe care 1-a avut Radio Europa Liberă, în evenimentele din ţara noastră.

Tot acest post este cel care „a prevăzut constituirea Frontului Salvării Naţionale, dar cei ce urmau a face parte din conducerea acestuia trebuiau să fie semnatarii scrisorilor adresate vestului, pe 27 august şi 8 noiembrie, care printre altele afirmau că, acest post de radio este speranţa lor deoarece el „îi ajută pe români să spargă zidul tăcerii, să alunge tenebrele şi să restaureze încrederea românilor în faptul că ei nu erau singuri în lupta lor.” (Raport on Estern Europe-RFE/RL- ianuarie 1990). „Şi s-a dovedit că într-adevăr de partea românilor ca şi a altor ţări din estul Europei erau şi serviciile secrete americane, sovietice şi aparatele lor de dezinformare şi propagandă.” (Anne Maesschalk cercetător la Universitatea Liberă din Bruxelles – ziarist-jurist).

Este clar că la sfârşitul lunii ianuarie 1990, devine pentru oricine o certitudine faptul că „măcelul” de la Timişoara şi „genocidul” comis, după cum comentează un ziarist, de „monştrii arabi” ai securităţii sunt tot atâtea minciuni deliberate.

Ar fi fost necesar şi cinstit, ca publicaţiile respective, să dea dezminţiri pe primele pagini. „O asemenea manipulare era, într-adevăr, fără precedent în istoria presei şi constituie, în sine, o informaţie eronată care era gata să determine intervenţia „brigăzilor internaţionale” sau ajutor străin. Foarte puţini, printre care redactorul-şef al publicaţiei „Le Monde Diplomatique”, a făcut acest lucru în ediţia din martie 1990.

Falsul măcel de la Timişoara este fără îndoială cea mai mare păcăleală de la inventarea televiziunii. Gianni Minoli prezentator la RAI-2 afirma că „trebuie să ne ferim de televiziune si de imaginile ei”. Referitor la datele de la Bucureşti, TV s-a lăsat condusă de tendinţele ei cele mai morbide. Fuga după senzaţional a condus la minciună şi impostură.

Astfel „imaginile atroce ale măcelului de la Timişoara” erau rezultatul unor regizări (Figaro, 30 ianuarie 1990), că acele cadavre aliniate pe cearşafuri albe nu erau victimele masacrului din 17 decembrie, ci morţi dezgropaţi din cimitirul săracilor şi oferiţi cu complezenţă necrofiliei televiziunii.

Numeroase exagerări şi irealităţi au fost difuzate prin presă şi TV cu referire la victimele din Timişoara. Nouvelle Observateur: 28 decembrie 1989: „cadavre păstrate în locuri secrete pentru a fi înmormântate sau arse”…”mulţi plângeau văzând imaginile măcelului din Timişoara Liberation: 23 decembrie 1989: „şoferi ce transportau metri cubi de corpuri şi pentru a elimina orice martori erau împuşcaţi de poliţia secretă în ceafă”. Ziarul El Pais: „cetăţeni torturaţi, copii împuşcaţi, desfiguraţi de acid”.

Constrânsă să exagereze senzaţionalul în foarte multe cazuri, media internaţională se-angajează de bună voie pe o serie de piste false.

România devenise în acea perioadă zona cea mai palpitantă. Fosta zonă închisă şi secretă pentru ziarişti, devenea instantaneu deschisă, fără interdicţii în filmări şi informaţii.

„Dat fiind complexitatea situaţiei, sutele de ziarişti nu s-au limitat în zvonuri ci şi în a reproduce vechi mituri politice, ca de exemplu: teoria conspiraţiei, făcând analogii , care structurează, în concepţia lor, aproape totul despre „revoluţia română”. Conspiraţia este opera „oamenilor de la securitate”, supraoameni, a cortegiul de exagerări, inclusiv arabi, palestinieni, sirieni, libieni ieniceri moderni, orfelini etc., capabili de cele mai mari cruzimi. Deci este limpede pentru oricine care a fost sursa intenselor dezinformări interne.

Cu referire la conducerea din bunker „Ceauşescu şi soţia sa compara contrarevoluţia, aceste batalioane negre, cavaleri ai morţii, în mod normal invizibili şi subterani”. (Le Nouvelle Observateur, 28 decembrie 1989).

Dar mitul conspiraţiei este completat cu cel al monstrului din ţara lui Dracula, era uşor să faci din Ceauşescu aşa ceva mai ales că se încadra în povestea mitică a monstrului din Carpaţi atât de cunoscută spectatorilor din lumea întreagă.
Un asemenea „vampir” trebuia să piară, transformând lupta pentru libertate într-un proces având funcţie mitică şi nu politică.

Pentru a influenţa propriile naţiuni asupra pericolului comunist că „o turbărie a secolului XX” alături de nazism şi a termina totalmente cu el, a fost necesar de regizat un sfârşit cât mai tragic, cu imagini forte, simbolice pentru „natura lui crudă”. Dacă până la revoluţia română prăbuşirea comunismului în statele din estul Europei era marcată de bucurie şi festivităţi, acum era necesară o prăbuşire cu vuiet care să amintească de monstruzitatea lui.

Măcelul de la Timişoara venea să confirme similitudinea comunism-nazism, cel din urma încheindu-şi viaţa cu imaginile lagărelor de exterminare. Comunismul era astfel condamnat pe veci în mintea propriilor popoare. Le Nouvelle Observateur din 28 decembrie 1989 remarca „sfârşitul nazismului, iar azi sfârşitul comunismului”.

„Deşi mincinoase, aceste imagini erau totuşi logice şi veneau să clarifice funcţia televiziunii într-o lume în care se tinde să se înlocuiască realitatea cu regizarea ei. Ignacio Ramonet redactor şef la Le Monde Diplomatique.

Uitaţi-vă. L-au torturat, i-au smuls unghiile de la picioare. E sârma securităţii lui Ceauşescu. Jos Ceauşescu. Jos comunismul. În România aceste imagini vor rămâne pentru totdeauna legate de evenimente, scria un ziarist. (Die Morgen, 27 decembrie 1989). Oare, ne întrebăm noi, asta a fost simbolul Revoluţiei Române? De când poporul român sau chiar organele sale de opresiune au fost atât de sadice pentru a tortura copii, bătrâni, femei etc. cu miile (4630 morţi la Timişoara’) ? Ne punem întrebarea: Cine a minţit ? Şi de ce ?

Săptămânalul francez „Le Nouvelle Observateur” din 05.04.1990 şi cotidianul „Liberation” din 04.04.1990 au încercat să reconstituie drumul informaţiilor privind România în timpul evenimentelor din decembrie 1989.

Prima depeşă soseşte pe 20 decembrie de la Agenţia de presă est-germană ADN, precum că, la Timişoara ar fi între 3000 şi 4000 morţi în timpul confruntărilor din 16-17 decembrie 1989, iar tot în aceiaşi zi, redacţia ziarului Liberation primeşte un telefon de la Radio Europa Liberă, stabilit la München, că are cunoştinţă de o notă secretă emanând de la Securitate şi adresată cabinetului 2 (Elena Ceauşescu) din care rezulta numărul victimelor din Timişoara de 26.460. Informaţia provine de la nişte persoane al căror nume nu a fost reţinut.

Pe 22 decembrie 1989 ADN revine cu precizarea victimelor, iar Agenţia de presă Taniug reia imediat informaţia. În aceeaşi zi, AFP citind martori unguri furnizează date în legătură cu numărul morţilor care însă crescuse cu încă 30. Informaţia fusese lansată de ziaristul Andrasi Aczel de la canalul ungur MTV.

Ziarul „Die Morgen” adaugă ca „una din cele 4600 victime ucise în masacrul din 17 decembrie 1989 la Timişoara, era o femeie însărcinată. A fost spintecată cu baioneta, copilul scos din pântec a fost depus pe corpul mamei în grămada de cadavre”…”regimul lui Ceauşescu era cel mai crud în perioada cât a tras sforile puterii”.

Iată şi opiniile altor publicaţii: „La Nouvelle Gazette: „după ce au fost torturaţi, corpurile au fost deschise şi recusute în grabă pentru a se lasă impresia unei autopsii. Iată deci care erau îndatoririle oamenilor conducătorului”; Het Volk: „victimele au fost jupuite de vii”. Sub titlul „Barbarie” La Libre Belgique scrie printre altele: „în osuare au fost găsite cadavre într-o stare indescriptibila, mâini şi picioare tăiate, unghii smulse, capete pe jumătate desprinse de corp, feţe arse cu acid, cea mai mare parte a corpurilor spintecate şi sumar recusute”…”în Timişoara se spune că Securitatea ar fi procedat la execuţii sumare ale răniţilor în chiar interiorul anumitor spitale”.

Sub titlul „Răzbunarea hienelor roşii ale lui Ceauşescu” ziarul flamand „Blik” din 27 decembrie 1989, afirma cifra de 100 mii morţi, iar cu referire la osuarul din Timişoara relatează „mai mult de 4 mii de oameni au fost aruncaţi într-o groapă uriaşă. Le-au fost scoase hainele de pe ei, smulse inelele, furate ceasurile şi alte bijuterii. Înainte de a fi mitraliaţi, li se legau mâinile şi picioarele cu sârma ghimpată, corpurile erau torturate, organele genitale smulse sau contuzionate. Mulţi au fost aruncaţi de vii în groapă, apoi omorâţi cu apă fierbinte. După fuga securiştilor cadavrele au fost deshumate. Numai în oraşul Timişoara unde a început insurecţia, au pierit 12 mii de cetăţeni. Securitatea a împuşcat cei 800 de copii. Printre ei, 45 asistau la un spectacol de teatru de păpuşi. Mitralierele i-au secerat. Medicii chirurgi fac operaţii pe bandă rulantă. Dar – zice un medic disperat – oamenii mor în mâinile noastre. Nu mai avem rezerve de sânge. Bestiile de la securitate au făcut rezervele noastre inutilizabile. Trebuie să ne ocupăm de 50 mii de răniţi.”

„Le Soir” din 28 decembrie 1989 relatează: „mai multe victime au fost torturate şi iradiate timp de mai multe minute cu raze X, iar altele au fost asasinate cu arme chimice”.

Astăzi adevărul este cunoscut. A fost vorba de o monstruoasă campanie de minciuni dusă de comun acord de mass-media Occidentală şi de agenţii de presa reformatoare din est. Scopul lor în România era, să asmută masele pentru generalizarea revoluţiei în toată ţara, iar în Occident se urmărea reuşita unei enorme campanii de propagandă contra comunismului şi pregătirea spiritelor aşa cum sugera Ronald Dumas, ministrul francez de externe „pentru datoria de a interveni Cetăţeanul român victimă sau criminal, devenea odios.

Minciuna descoperită a obligat mass-media Occidentală să îşi asume responsabilitatea acestor „erori” pe seama agenţiilor de presă est-europene „neobişnuite” cu „libertatea presei recent descoperită”. Deci de vină au fost până la urmă romanii, ungurii, sârbii.

Oricum o vină purtăm şi noi. Transmiterea la TV a procesului şi execuţiei celor doi dictatori. Nu vrem să comentăm acum graba procesului şi a execuţiei dar trebuie să acordăm atenţia cuvenită modului în care caseta a ajuns în Occident. Dacă până în acel moment opinia publică mondială ne era extrem de favorabilă, odată cu apariţia procesului pe ecranele TV-urilor din lumea întreagă începea clar acţiunea de defăimare a revoluţiei („o minciună de talie mondială”) şi respectiv o denigrare a întregului popor român.

Poate că exageram dar, noi credem că procesul şi execuţia, prost filmate, au pornit un al doilea scenariu de îndepărtare a simpatiei mondiale provocată de revoluţia română şi care, ar fi ridicat ţara noastră înaintea tuturor altor ţări foste socialiste, care şi-au rezolvat revoluţiile de catifea sau de bumbac în cea mai discretă şi bună înţelegere.

Rezultatul îl simţim şi astăzi când din toate aceste ţări, noi am rămas în opinia presei mondiale, o ţară neocomunistă sau criptocomunistă cu toate consecinţele care decurg. Mai credem, de asemenea, că barbarizarea porului român avea ca scop cea de a III-a încercare de război civil în România revoluţionară. Între românii setoşi de sânge şi biata populaţie minoritară maghiară, şi deci necesitatea unei intervenţii internaţionale. Să revenim la decembrie 1989:

Conform opiniilor ziarului Wall Street Journal (11 ianuarie1990) Radio Europa Liberă, post emiţător CIA (buget 250 milioane dolari pe an) a avut în România o influenţă mai mare decât în oricare altă ţară. „Când masacrele de la Timişoara au început – notează ziarul bursei americane – posturile emiţătoare străine au difuzat informaţia conform căreia anumite cadre ale armatei refuzau să se supună ordinelor. Această informaţie a contribuit la amplificarea revoltei şi a încurajat oamenii să-şi rişte vieţile pe străzi. Secţia română a Europei Libere emitea fără întrerupere.

Foştii agenţi ai Securităţii care trăiau în Occident dădeau la iveală informaţii care permiteau să fie localizate tunelurile subterane secrete.

Dacă totuşi din zecile de ziarişti,unii au încercat să spună adevărul, cu referire la numărul victimelor, atunci redacţiile respective le-au anulat reportajele sau au amplificat cu bună ştiinţă cifrele (Le Soir din 17.02.1990) iar Le Nouvel Observateur (05.04.1990) remarca faptul că a devenit tradiţie ca redacţiile „să facă jocul moderator faţă de emoţiile brutale” culese de ziarişti la faţa locului, dar „în cazul României s-a întâmplat contrariul.

De ce au fost necesare aceste minciuni în mare majoritate la adresa securităţii ? Pentru a angaja poporul în lupta împotriva ei.

Dar ce putem spune când însăşi televiziunea noastră care a arătat revoluţia în direct, ne creează o viziune de război civil care mira şi pe străini. Astfel, Michele Costex care dirija echipa AFP în timpul evenimentelor din Decembrie, găseşte la venirea sa în ţară un Bucureşti destul de calm, ca şi Guy Sjtbon trimis al săptămânalului Le Nouvel Observateur. Cu excepţia a cinci locuri publice unde se desfăşurau luptele transmise de televiziune, oraşul era absolut intact. Au fost atinse circa 50 de clădiri din care 10 au fost parţial distruse prin foc şi tiruri.

O altă problemă ce considerăm a suscita interes, rezultă şi din imaginea făcută intenţionat de Pacepa (agent CIA)
securităţii româneşti. În interviurile date ziarelor Le.Figaro din 16.01.1990 şi La Libre Belgique din 26.121989, prezintă securitatea „ca garda pretoriană servilă în mod absolut cultului ceauşist”.

„Trebuia mai întâi să-l protejeze pe Ceauşescu personal, îl urmau pretutindeni, deplasându-se câte 40 mii odată, de la zona din jurul Bucureştiului până la diferite reşedinţe de vară sau de iarnă ale dictatorului”… „Dispuneau de tancuri, elicoptere, arme grele”. Compatrioata noastră, Doina Cornea, declara pentru Die Morgen din 28.12.1989: „Erau mai mult de 1 milion de securişti”, iar după Stelian Tănase de la Uniunea Scriitorilor existau 2.740.000 de agenţi.

Dacă politica independentă dusă de România, la început era susţinută de Occident, după venirea la putere în URSS a lui Gorbaciov, politica românească nu a mai corespuns, lucru ce a determinat boicotarea ţării pe plan economic. Le Monde (15.02.1990) scrie că „strigătul de alarmă era exagerat în raport cu realitatea. Ceauşescu a remarcat că era vorba de o ofensivă mondială care în vest îşi lua revanşa pentru teritoriile pierdute în 1945.”

Concluzia certă era că în est ca şi vest Ceauşescu devenise omul care trebuia doborât. În interior în Decembrie 1989, 95 % din români îşi doreau acelaşi lucru.

De la primele manifestări de la Timişoara şi, noi spunem şi cu mult înainte, corespondenţii Glasnosti-ului, împreună cu Europa Liberă şi alte componente ale mass-mediei au făcut totul pentru a amplifica situaţia internă, pentru a scoate în stradă o mulţime cât mai numeroasă, pentru a diviza armata, pentru a distruge completamente securitatea şi celelalte organe de opresiune care cunoşteau metodele şi procedeele folosite, urmărindu-se de fapt un război civil. Comportamentul armatei, al manifestanţilor şi chiar al securităţii, a stricat toate planurile externe.

„Minciunile folosite de mass-media străină; nu diferă cu nimic de dezinformarea fascistă. Ceauşescu a fost răsturnat printr-o acţiune convergentă din est şi din vest. Complotiştii aveau nevoie de asasinat şi minciună pentru a putea atribui României în viitor statut de nouă semicolonie.” (Michel Mommerency – ziarist la ziarul Solidoire, Bruxelles). Deci după părerea unora poporul român nu a jucat nici un rol. Este un mare neadevăr.

Ne vom opri aici cu această sumară selecţie de informaţii şi opinii, culese din diferite domenii inclusiv ale mass-mediei internaţionale, dar nu înainte de a ne îngădui să formulăm, unele consideraţii.

În baza unui plan conceput, printr-o acţiune convergentă din est şi vest, mass-media internaţională a urmărit probabil, într-o primă fază, crearea condiţiilor de declanşare a unor acţiuni revoluţionare, între populaţia civilă şi forţele de opresiune, prevăzute a se solda cu pierderi umane şi materiale. În a doua fază slăbirea reciproca a organelor puteri armate a ţării, prin declanşarea unui autentic război civil, între armată şi securitate.

În faza a III-a „românii barbari” trebuiau să se întoarcă împotriva etniilor conlocuitoare. Urma firesc o intervenţie străină, de genul celei din Panama sau Iugoslavia, bineînţeles pacifistă, care ar fi trebuit să impună ordinea şi pacea în ţară.

Care a fost în fapt obiectul asupra căruia a acţionat mass-media internaţională:

– asupra opiniei publice mondiale în general;
– asupra propriilor naţiuni în special cu diversificare de la o naţiune la alta;
– asupra diasporei romaneşti;
– asupra românilor-dizidenţi;
– asupra populaţiei româneşti din interiorul ţării;
– asupra naţionalităţilor conlocuitoare.

Acţiunea s-a desfăşurat urmărindu-se probabil următoarele scopuri

– căderea regimului totalitar ceauşist;
– demascarea, odată în plus, a sistemului comunist, cruzimilor şi atrocităţile de care era capabil, paralelizarea lui cu nazismul, în scopul creării unei stări de spirit repulsive şi crearea condiţiilor scoaterii lui în totalitate, din istoria omenirii;
– barbaria poporului român, care a fost capabil de asemenea atrocităţi „măcel, genocid” înfăptuite de armată si diabolicele procedee folosite de organele de opresiune ale miliţiei şi securităţii;
– învrăjbirea şi dezbinarea diasporei româneşti, lansarea ei în activităţi destabilizatoare;
– realizarea de panică şi haos creându-se condiţii de declanşare a unui război civil în întreaga ţară;
– învrăjbirea naţionalităţilor conlocuitoare, pe fondul drepturilor omului dirijarea lor pe direcţii violente, pe răzbunare şi intoleranţă. Renaşterea visurilor imperiale şi a uniunilor statale de mult apuse. Şi toate acestea asupra României. De ce ?

Fiindcă România era şi este, o ţară de mărime mijlocie, cu un important potenţial economic şi militar, dispusă într-o zonă geografică de importanţă strategică deosebită, era singura ţară care îşi mai permitea o anumită independenţă şi de o parte şi de alta. În lume şi în special în Europa, nu este loc pentru prea multe naţiuni mari. Sunt necesare state mici, dependente de cele mari.

Câţi morţi au fost în Panama, în Afganistan sau în Cecenia? Nu se ştie precis şi nici informaţiile mass-mediei nu au spus Erau în joc interesele celor mai mari forţe ale lumii. Deci discreţie. Dar în România, în special la Timişoara, precizia a fost maxima: 4.632 nici mai mult nici mai puţin.

Având la bază, cum apreciau unii ziarişti, o „monstruoasă strategie a dezinformării”, s-a urmărit barbarizarea poporului român şi a organelor sale de opresiune, la care, trebuie să recunoaştem o contribuţie importantă, a adus şi televiziunea română prin imaginile şi mai ales „informaţiile”emise pe postul naţional.

Este remarcabilă „regia” făcută de un redactor a unei televiziuni venite la Timişoara, care în complicitate cu unii aşa-zis revoluţionari au dezgropat cerşetori morţi la Timişoara şi i-au filmat. Astfel, au fost prezentate lumii întregi imagini cu morţi legaţi cu sârmă ghimpată şi o femeie cu un copil mic mort deasupra ei. Femeia murise dintr-o comă alcoolică, iar copilul fusese luat dintr-o morgă a unui spital.

Vom încheia acest capitol, cu convingerea ferma, că Revoluţia din Decembrie 1989, este opera poporului roman şi nu un produs de import al instituţiilor de informaţii în mass-media din străinătate. Este de datoria noastră însă să conştientizăm întregul popor şi să-i dăm descrierea faptelor aşa cum au fost, totodată să-i dăm încrederea că el este singurul autor al dărâmării regimului tiran ceauşist.

„În 1989 cele două mari puteri la Malta sau în alta parte, au căzut de acord asupra urgentării problemei româneşti (aflată sub influenţa sovietică, încă de la Yalta). Această acţiune a acoperit întâmplător acţiunea din Panama făcută de SUA. Aceste două acţiuni trebuiau să rezolve interesele „directe ale celor două mai puteri; în acest sens SUA a acordat tot sprijinul informaţiei de care dispunea acţiunilor din România.

Ceva însă nu a reuşit conform planului şi aşa a început acţiunea de defăimare nu numai a revoluţiei, ci a României în general. Sigur că aici a intervenit şi neprevăzuta cădere a URSS-ului şi a lui Gorbaciov. Balanţa a trecut de partea „serviciilor” de peste Ocean dar un nou adversar intra în scenă: „reprezentanţii Europei”.

„România trebuia blamată, slăbită, sărăcită pentru a putea fi mai uşor introdusă sub o alta formă de influenţă politică şi economică. Dar, dispariţia URSS nu a desfiinţat interesul acestui imperiu asupra României. Iată-ne din nou, pentru a câta oară în istorie în faţa a trei puteri. Care va fi viitorul ţării noastre ? Depinde de noi, de conştiinţa noastră dar mai ales de hotărârea fermă de care trebuie să dăm dovadă. Nu vom învinge decât uniţi şi alături de popor aşa cum am fost în decembrie 1989” (Din declaraţia senatorului Sergiu Nicolaescu).

3. TIMIŞOARA – ORAŞUL DECLANŞĂRII REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989
(Va urma)

Sursa: Ziaristi Online

Adauga un comentariu!

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Nume (necesar)

E-mail (necesar dar nu va fi publicat)

Website

CAPTCHA Code *

Orice poate sa iasa din vaccinarea cu editoarele genetice Pfizer si Moderna. Vaccinatii sunt adevarate bombe cu ceas si nimeni nu poate spune acum cand acestia vor “exploda” si vor deveni un adevarat biohazard. Pentru ca, din pacate, vaccinatii nu se pot dezvaccina. Estimarile celor mai multi specialisti variaza intre 12 si 14 luni. De […]

Legea vaccinarii obligatorii a fost adoptata in UNANIMITATATE in comisia de santate din Camera Deputatilor. Adica au votat-o toate “partidele” politice, fara exceptie! Chiar daca au fost aduse sute de amendamente fata de varianta adoptata acum doi ani de Senat, ce sa vezi, s-a pastrat neatins un articol, cu ginion, articolul 13 care prevede la […]

Nici nu stiu cum sa formulez cat mai bine: traim intr-o lume de prosti sau traim intr-o lume a prostilor? Poate ca mai bine ar fi sa reformulez si sa scriu ca traim intr-o lume in care prostii sunt majoritatea covarsitoare. Ii vezi la tot pasul: vor sa fie mereu sefi, au gura mare, cred […]

Cele mai multe dintre evenimentele majore ale ultimelor decenii au venit ca reactie la un eveniment precedent, de multe ori fals, o provocare menita a pregati opinia publica pentru ceea ce va urma. Comentatorii politici numesc astfel de evenimente inscenate – false flag – un steag fals. Cele mai clare exemple de atacuri inscenate sunt […]

Miza “alegerilor” europarlamentare 2019 este, din perspectiva papusarilor locali si a sefilor lor alogeni, una cat se poate de simpla: cati imbecili vor mai fi vrajiti de necesitatea de a-si exercita “dreptul” de vot in numele democratiei, in perspectiva urmatoarelor “alegeri”, prezidentiale, parlamentale si locale. Prostilor, evident, nu le spune nimeni cui foloseste acesta iesire […]