Sustine Bad Politics
arhiva stiri
starea vremii
Failure notice from provider:
Connection Error:http_request_failed
ANUNTURI UMANITARE
Economie
Cine (nu) deszapezeste Capitala – lista firmelor si a banilor pe care ii iau (Gandul)
Aciduzzul | 17 decembrie, 2009 | 1 comentarii | 420 vizualizari |
(1 voturi )

deszapezire_firmeCine (nu) deszăpezeşte Capitala – lista firmelor şi a banilor pe care îi iau. Autorităţile publice din Capitala au contracte de salubrizare şi dezăpezire cu cinci societăţi. În sectorul 1 aceste activităţi sunt asigurate de firma Romprest, în sectorul 2 de Supercom , în sectorul 3 de Rosal, în sectorul 4 de REBU, iar în sectorul 6 de societatea Urban. În paralel cu aceste firme, ADP-rile de sector deszăpezesc străzile secundare pe care există obiective sociale (spitale, fabrici de lapte, pâine etc) Sectorului 5 este singurul care a refuzat să încheie contracte de salubrizare şi deszăpezire, aceste activităţi fiind făcute de angajaţii Administraţiei Domeniului Public (ADP).

Primarii de sectoare susţin că, în contractele pe care le-au încheiat cele două activităţi – de salubrizare şi deszăpezire – n-au fost departajate, motiv pentru care spun că nu ştiu care sunt costurile unei luni de deszăpezire. În sectorul 6 al Capitalei, unde acţionează societatea Urban, o lună de dezăpezire costă, potrivit primarului Cristian Poteraş, un milion de euro.

Firma Romprest – angajată de Chiliman pe 25 de ani

Purtătorul de cuvânt al Primăriei sectorului1, Alex Ichim, ne-a spus că nu ştie care sunt costurile unei luni de deszăpezire pentru că “nu sunt activităţi departajate. Valoarea unui contract pe o lună, în care intră salubrizarea şi deszăpezirea, nu este mai mare de un million de euro”.

În sectorul 1, salubrizarea şi deszăpezirea sunt asigurate de firma Romprest. În 2008 aceasta a câştigat, în urma unei licitaţii publice, un contract pe 25 de ani în valoare de 535,5 milioane de euro. Autoritatea Naţionale pentru Reglementarea şi Minitorizarea Achiziţiilor Publice a considerat ilegal contractul încheiat de Primăria sectorului1 cu firma Romprest .

De altfel, la sfârşitul lunii august, ANRMAP a cerut în instanţă anularea lui. “Litigiul a fost soluţionat în favoarea primăriei. Habar nu am cine sunt acţionarii firmei Romprest şi nici dacă sunt aceiaşi cu ai firmei care ridică maşinile” ne-a mai spus Alex Ichim

SUPERCOM salubrizează, deszăpezeşte şi ridică maşinile

Nici de la Primăria sectorului2 n-am putut să aflăm care sunt costurile unei luni de deszăpezire şi nici câţi bani au fost alocaţi de la buget pentru acestă activitate. Societatea Supercom aparţine omului de afaceri Ilie Ciuclea şi pe lângă deszăpezire şi salubrizare firma se mai ocupă şi cu ridicarea maşinilor parcate neregulamentar.

Activitatea i-a fost încredinţată în baza unei hotărâri a consilierilor locali şi din banii încasaţi din ridicarea maşinilor, firma Suprcom nu dă nimic primăriei pentru amenajarea de noi locurilor de parcare.

ROSAL-lui lui Prigoană pierde din dezăpezire

Firma Rosal este controlată de omul de afaceri Silviu Prigonă. Aceasta acţionează în sectorul 3 al Capitalei de peste zece ani. Silviu Prigoană a declarat la un post de televiziune că după ce a nins “în sectorul 3 totu-i brici”.

El a susţinut că este plătit la ore efectiv lucrate şi că activitatea de deszăpezire aduce pierderi pentru că nu-şi poate amortize cheltuilile cu utilajele de deszăpezire. În paralel cu dezăpezire şi salubrizarea, firma Rosal se mai ocupă şi cu ridicarea maşinilor. Nici firma Rosal nu dă Primăriei sectorului 3 nici un procent din încasările provenite din ridicarea maşinilor.

REBU moşteneşte patrimonial RASUB

Firma REBU s-a înfiinţat prin asocierea dintre Consiliul General al Municipiului Bucureşti cu un consorţiu de firme germane. În asociare, CGMB a venit cu tot patrimoniul RASUB.

În timp, CGMB a pierdut controlul asupra socităţii iar acţionar majoritar a devenit o firmă nemţească. Iniţial, firma REBU a acţionat şi în sectoarele 1 şi 5, dar primarii Chiliman şi Vanghelie au reziliat contractele, pe motiv că firma nu-şi face treaba şi că ar fi controlată de oameni ai PD-lui

URBAN deszăpezeşte cu un million de euro pe lună

Firma URBAN, care asigură salubritatea şi deszăpezirea în sectorul 6, aparţine omului de afaceri Theodor Florescu. Pentru o lună de deszăpezire, tariful firmei este de un million de euro. În prima zi de ninsoare firma a avut “probleme de logistică” după cum a declarat primarul sectorului 6, Cristian Poteraş.

Toate utilajele firmei se aflau aproape de linia de centură, pe Bulevardul Preciziei, şi maşinile de deszăpezire au pierdut mult timp pe drum ca să paotă să se aprovizioneze cu combustibil şi material antiderapant.

Sursa: Gandul

One comment

    Adauga un comentariu!

    Nume (necesar)

    Website


    *

    Editoriale din aceeasi categorie

    Autor: Aciduzzul | 10 martie, 2021 | 1 comentarii | 290 vizualizari | 4 voturi

    Evident, doar oligofrenii si deficientii mintali in stadiu avansat pot crede ca poti lua Covid mai repede mancand o friptura sau band o bere la un restaurant cu cativa prieteni, decat calcandu-te in picioare in hipermarket. Si totusi, nu s-a luat niciodata in calcul inchiderea hipermarket-urilor. A pietelor taranesti, in schimb, da…Explicatia este simpla. Desi […]

    Autor: Aciduzzul | 29 noiembrie, 2020 | 0 comentarii | 136 vizualizari | 3 voturi

    Partidul Noua Romania (PNR), sustinut de catre Miscarea Civica Frontul Alfa, cere decapusarea bugetului public, drenat in prezent catre buzunarele unei clici bolsevico-securiste, cu efecte grave asupra dezvoltarii si bunei functionari a societatii romanesti. In contextul crizei economice fara precedent care se intrevede la orizont inca din aceasta iarna, decapusarea bugetului public reprezinta o chestiune […]

    Autor: Aciduzzul | 28 noiembrie, 2020 | 0 comentarii | 112 vizualizari | 3 voturi

    Partidul Noua Romanie (PNR), sprijinit de Miscarea Civica Frontul Alfa cere imperativ stoparea TOTALA si URGENTA a defrisarilor de orice fel si interzicerea exportului de masa lemnoasa bruta si prelucrata primar pentru o perioada de zece ani. Aceasta masura putea fi luata oricand pana acum de catre cei care s-au perindat la conducerea tarii, insa […]

    Autor: Aciduzzul | 9 octombrie, 2020 | 0 comentarii | 193 vizualizari | 4 voturi

    Producatorii romani, discriminati in tara lor

    Autor: Aciduzzul | 7 septembrie, 2020 | 1 comentarii | 181 vizualizari | 2 voturi

    De ce nu mai gasesc fabricile de conserve rosii pentru bulion in Romania?!

    Ofera o donatie
    Dacă vrei să contribui și tu, poți dona aici:
    fii aproape de noi
    Conferinta_AGROstandard
    PUB
    web design profesionist
    Red Moon Media
    CAMPANII bp
    Atitudine Contemporana
    Televiziunea Copiilor
    Le Pre
    1984 George Orwell
    Televiziunea Copiilor
    piata BIO
    alimente organice
    internet manipulation techniques
    Adauga banerul de partener Badpolitics pe site-ul tau bad politics
    bad politics

    2009 - 2026 © BadPolitics