Sustine Bad Politics
arhiva stiri
starea vremii
august 11, 2022, 10:43 am
Soare
Soare
24°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 46%
Vânt: 4 km/h N
Răsarit: 6:14 am
Apus: 8:28 pm
 
ANUNTURI UMANITARE
Sfinti Romani
MARTIRII REVOLUTIEI – T
Aciduzzul | 9 iulie, 2009 | 0 comentarii | 561 vizualizari |
(4 voturi )

Revolutie9Dintr-un raport oficial asupra crimelor săvârşite între 16-28 decembrie 1989, reiese că au fost 1.104 morţi şi 3.321 răniţi. Încercând, cu greutate, să scot la iveală pe acei ce şi-au jertfit viaţa în această perioadă am găsit un număr de 1.228 eroi prezentaţi în acest album, la care se mai adaugă 19 neidentificaţi (7 la Bucureşti şi 12 la Timişoara), în total 1.247, cifră ce poate fi depăşită.

TIAN Florian, născut în 15.02.1973, din Bucureşti str.Hăsmaş 5, a fost împuşcat în noaptea de 22 decembrie 1989 la Televiziune şi a murit până la Spitalul Griviţa, unde l-a dus salvarea.

TIMOŞENCO Vanea, născut în 27.06.1972, muncitor, a fost împuşcat în 24 decembrie 1989 la Bucureşti.

TIBESCU Gheorghe, 38 ani, controlor de bilete, a fost împuşcat la Braşov, în 23 decembrie 1989.

TIHTAN Teodora, născută în 1968, a fost împuşcată la Timişoara în 17 decembrie 1989.

TIMOFTE Lăcrămioara, născută în 1970, din Timişoara str. Electronicii 12, muncitoare la IAT, a fost împuşcată în 21 decembrie 1989.

TINACUI Vasile, născut în 27.01.1972, originar din Turnu Severin str. Traian 186, muncitor, a fost împuşcat la Bucureşti în 23/24 decembrie 1989.

TISĂIANU Nicolae, 56 ani, maistru, a murit în decembrie 1989.

TOADER Aurel, născut în 1954, muncitor la Buzău, împuşcat în timpul somnului, în noaptea de 23/24 decembrie, cu încă 3 persoane pe când făcea de gardă la Palatul Municipal. Crima a fost săvârşită de Olteanu Gheorghe, căpitan de securitate.

TOADER Iulian, născut în 29.06.1971, soldat în termen la MApN, a fost împuşcat la Braşov în 23 decembrie 1989.

TOBOŞ Silvică, născut în 8.04.1960, soldat în termen la UM 01026, a fost împuşcat în noaptea de 22/23 decembrie 1989, pe când era în dispozitivul de apărare al MApN.

TODICĂ Nicolae, a fost împuşcat în decembrie 1989 la Bucureşti.

TODOROV Miroslav, născut în 21.01.1964, domiciliat în Timişoara str. Bucureşti nr.20, a fost împuşcat în seara de 17 decembrie 1989 în apropiere de Spitalul Militar. lată declaraţia domnişoarei Antoneta Todea, care i-a dat primul ajutor: “Ajunşi la poarta principală a spitalului, am încercat să intrăm, transportându-l pe braţe pe prietenul meu, dar poarta era închisă (Este posibil ca poarta unui spital să fie încuiată?). Am încercat şi la cealaltă poartă, din str. Gh. Lazăr, dar nu ni s-a permis să intrăm spunându-ni-se să-l ducem la Spitalul Judeţean (Devine clară poziţia armatei la acea dată când represiunea era dezlănţuită împotriva poporului). Cu greu am convins un şofer de salvare să-l ducă la Spit. Judeţean, dar din cauza aglomeraţiei din oraş, am ajuns prea târziu. A decedat la Urgenţă din cauza hemoragiei… Dar dacă ar fi fost primit la Spitalul Militar, cred că ar fi scăpat cu viaţă”.

TOMA Dan, născut în 22.08.1967, muncitor, din Bucureşti, Aleea Ghimeş 28, a fost împuşcat în inimă în 23 decembrie 1989.

TOMAŞESCU George-Bogdan, militar în termen la UM 0865 Câmpina, a fost împuşcat la Aeroportul Otopeni, în masacrul ce a avut loc în dimineaţa de 23 decembrie 1989.

TOMOZEI Nicolae, originar din jud. Bihor, a fost împuşcat în decembrie 1989.

TOPORAN Cristian, născut sâmbătă, 7.10.1967, din Bucureşti, şos. Giurgiului nr.129, după terminarea Liceului 1 a făcut stagiul militar la Focşani. După eliberare, s-a angajat la întreprinderea Energia, continuând să practice rugby la Clubul Steaua. A fost împuşcat în 23 decembrie 1989, la Bucureşti.

TOTH Sandor, cetăţean ungar, născut în 1945, şofer, membru al Forumului Democrat din Ungaria, a venit conducând un convoi de Cruce Roşie cu ajutoare pentru România. In 24 decembrie 1989, securiştii români l-au împuşcat la Arad.

TROSCA Gheorghe, născut în 25.03.1946, ajuns Şef de Stat Major la USLA, a fost împuşcat în noaptea de 22 decembrie 1989, în faţa MApN, din Drumul Taberei. Moartea lui este un caz deosebit ce trebuie analizat. In ziua morţii, s-a răspândit zvonul că Gh. Trosca ar fi fugit cu paşaport fals în străinătate. Noaptea, gen. Militaru a cerut col. Ardeleanu, comandant USLA, să trimită oameni specializaţi în Drumul Taberei deoarece MApN este atacat de terorişti. Colonelul a ordonat trimiterea a 3 ABI (transportoare), din care două conduse de Gh. Trosca şi Eugen Cotuna (şeful intervenţiei), au ajuns la Ho Si Min, de unde au raportat col. Ardeieanu că nu vine nimeni să-i ia, deşi parola, semnalizarea cu farurile de două ori, fusese făcută. Transportoarele continuau să ţină legătura cu baza, unde s-a auzit maiorul Gh. Trosca spunând: “Un tanc se îndreaptă spre noi…Trag în noi”. Focul s-a deschis fără somaţie. Patru persoane au reuşit să fugă într-un bloc, unul din ei fiind strivit de tanc. Din curtea MApN a ieşit un căpitan cu epoleţi de artilerist însoţit de 3 oameni îmbrăcaţi în combinezoane negre, care au împuşcat în frunte pe răniţi de la 30 cm distanţă şi apoi toţi 4 s-au înapoiat prin punctul de control (Informaţie dată de România liberă în 18 decembrie 1992). Gh. Trosca se spune că avea cunoştinţă de faptul că col. Gh. Ardeleanu care până în 1986 lucrase la UM 0544 (Direcţia de informaţii-spionaj-extem) şi apoi trecuse la USLA, de unde fusese trimis în Iran, înaintea izbucnirii revoluţiei de la Timişoara şi se înapoiase în acelaşi avion cu tiranul, şi probabil cu misiunea împlinită. Gh. Trosca mai cunoştea şi persoanele cărora li se eliberaseră cele 50 de legitimaţii în alb din dispoziţia lui Ardeleanu. Trosca lucrase la dosarele “Corbii”, “Igor” şi “Olga”, şi a murit. Col. Ardeleanu, numai după execuţia cuplului dictatorial s-a adresat cadrelor din subordine spunându-le: “Dictatura a căzut! Cadrele unităţii se află în slujba poporului! Partidul comunist român nu se desfiinţează! Trebuie să ne regrupăm în rândurile forţelor democratice din PCR., continuatorul idealurilor nobile ale poporului ai cărui fii suntem… Au fost găsite cadavre, indivizi având asupra lor legitimaţii de acoperire USLAC (Unitate de luptă antiteroristă şi comando) şi legitimaţii cu antetul 0620 USLA, legitimaţii care nu se justifică, în posesia celor asupra cărora s-au găsit”… Şi colonelul Ardeleanu a murit. TRAŞCĂ Ilie, din Craiova, cartier Valea Roşie nr.48 sc.1 ap.58, a fost găsit în apartament împuşcat prin fereastră, având plagă împuşcată în regiunea fronto-temporo-parietală cu dilacerare cerebrală, în 23 decembrie 1989.

TRĂISTARU Daniel, născut în 28.11.1968, soldat în termen la MApN, a fost împuşcat la Bucureşti, în decembrie 1989.

TUCA Ilie, a fost ucis la Bucureşti în decembrie 1989.

TUDOR George-Bogdan, s-a născut duminică, 25.11.1956 şi era tehnician la Trustul de construcţii şi hidroenergetice, apoi la INCERD. În 21 decembrie a reuşit să scape rănit la faţă, mână şi picior şi să povestească acasă despre măcelul văzut în faţa Sălii Dalles. În 22 decembrie s-a alăturat coloanei de pe B-duM Mai, care s-a format în cursul dimineţii, iar după-amiază a plecat din nou. În timpul nopţii de 22/23 decembrie a fost împuşcat de foarte aproape, în partea dreaptă sub praţ prezentând un orificiu foarte mic, dar în spate, unde a ieşit glonţul, prin omoplatul stâng, din cauza exploziei, rana era foarte mare. A doua împuşcătură era executată de foarte aproape, în obrazul stâng, glonţul ieşind prin cap. Criminalul, ca şi în alte cazuri, a fost ascuns printre manifestanţi. Familia l-a găsit la morga Spitalului de urgenţă.

TUDOR Gheorghe, născut în 5.06.1956, fierar-betonist, a fost împuşcat la Bucureşti şi înmormântat la Buzău.

TUDOR Dragu, născut în 24.02.1960, din com. Ţăndărei-lalomiţa, a fost împuşcat la Bucureşti în 23 decembrie 1989.

TUDOR Samir, un copil de 6 ani, a fost împuşcat la Constanţa în dec. 89
TUTA Romeo-Vasile, născut în 30.01.1970, din Bucureşti, militar în termen la MApN, a fost împuşcat în 23 decembrie 1989 în Capitală.

TUDOR Marin, născut în 28.01.1945, şofer, plt. maj. la Ml, a fost împuşcat în 23 decembrie 1989 şi înmormântat în Cimitirul Bălăneanu.

TUDOR Nicu, născut în 19.08.1969, domiciliat în Bucureşti str. Sold. Coman Ion, nr.63, a fost împuşcat la Bucureşti în 23 decembrie 1989.

TUDOR Nicolae, a fost împuşcat la Sibiu în decembrie 1989.

ŢÂNŢARU Teodor-Octavian, născut în 13.09.1968, domiciliat în Timişoara, Intrarea Surduc nr.4, a fost împuşcat în 17 decembrie 1989 şi aruncat în groapa comună din Cimitirul săracilor.

ŢÂRDEA Mihai, a fost împuşcat în decembrie 1989.

ŢICLETE Mihai-Călin, născut în 1960, inginer, din Cluj, a fost împuşcat de la distanţă mică de 2-3 m, după ce i s-a aplicat o lovitură puternică cu un corp dur. A fost dus în 21 decembrie la Clinica de Neurochirurgie, în jurul orei 17, iar pe fişa medicală s-a înscris: omor prin împuşcare în cap (regiunea păroasă a capului, fronto-parietală dreapta) cu hernierea substanţei cerebrale pe îmbrăcăminte (palton, pantalon). A prezentat plăgi contuze frontale şi faţă (rădăcina nasului, buza superioară şi inferioară, bărbie). După el a rămas Larisa, o fetiţă de 18 luni, orfană de tată.

TULIGA Dumitru, It. col. de rezervă, a fost împuşcat în 23 decembrie la Bucureşti.

TENEA Radu, a fost împuşcat la Bucureşti în decembrie 1989.

TINCU Ion, 32 ani, şofer, a fost împuşcat la Braşov în decembrie 1989.

UNGUREANU Nicolae-Bombonel, născut în 1969, militar în termen la UM 0865 Câmpina, a fost împuşcat în masacrul din faţa Aeroportului Otopeni din dimineaţa zilei de 23 decembrie 1989 şi înmormântat în comuna natală Bucovăţ jud. Dolj.

UNGUREANU Alexandru, născut în 13.08.1924, pensionar, din Craiova, str. Valea Roşie bl. U8 sc.1 ap. 16, a fost împuşcat în 23 decembrie 1989 la Craiova, în parcul din spatele Prefecturii, prezentând plagă împuşcată în regiunea abdominală, pe linia mediană (epigastrică).
UNGUREANU Sorin, născut în 19.11.1969, militar în termen la o unitate militară a MApN, din Bucureşti, a fost împuşcat în 22 decembrie 1989 în Capitală şi înmormântat în comuna natală Frătăuţii Noi-Suceava.

URINDEANU Marcela, a fost împuşcată la Timişoara în decembrie 1989.
URUCU Adrian-Dan, născut vineri, 5.01.1968, domiciliat în Bucureşti str. Gr. Alexandrescu nr.102, după ce a teminat Liceul I.L Caragiale a urmat Facultatea de Aeronave, fiind student în anul II. în ziua de 21 decembrie 1989 a fost prezent în faţa Sălii Dalles când s-a dezlănţuit masacrul. În dimineaţa următaore a fost între conducătorii coloanei ce a venit de pe Platforma Pipera la Piaţa Palatului, iar după-amiaza era prezent la Radioteleviziune, unde a participat la luptele din interiorulclădirii până la sosirea paraşutiştilor. A ajuns acasă, a povestit subliniind că “ce se vede la televizor nu e nimic, realitatea e cu mult mai crudă”. A doua zi dimineaţa a plecat la Televiziune unde militarii au solicitat ajutor civililor. Adrian a făcut parte din echipa de 5 voluntari cărora le-au dat arme şi i-au pus lângă fântâna arteziană, de unde au ţinut sub foc clădirea rotundă de pe Calea Dorobanţi 228, un cuib al teroriştilor. Părinţii l-au găsit în ziua de Crăciun aruncat printre cele 102 cadavre de la morga Spitalului de urgenţă. Fusese adus de la Televiziune. Avea o plagă prin împuşcare în braţul stâng, glonţul pătruns prin umăr făcuse explozie în piept. Mai avea şi o a doua plagă deasupra şoldului drept, dar netrecută în fişă. Era evident că această împuşcătură venise din spate. Cine trăsese?

VĂDUVA Nicolae, născut în 10.07.1941, frezor, a fost împuşcat la Bucureşti în decembrie 1989.

VĂLEAN Ion, a fost împuşcat la Cluj, în decembrie 1989.

VĂTĂMANU Marioara, 49 ani învăţătoare, din Prahova, a fost împuşcată în decembrie 1989.

VĂRCUŞ Claudiu-lon, născut marţi 8.10.1947, originar din com. Periam nr.347 jud. Timiş, a fost omorât în 17 decembrie 1989, la Timişoara, pe trecerea de pietoni între Catedrală şi cinema Capitol.

VĂTAVU Ilie, născut în 9.03.1968, soldat în termen la MApN, a fost împuşcat în 22 decembrie 1989 la Bucureşti şi înmormântat la Codiea jud. Braşov.

VÂLCEANU Constantin, născut joi, 27.10.1957, din Timişoara str. Salcâmilor nr.50, a fost împuşcat în 24 decembrie 1989, în oraş.

VÂLCULESCU Stanică, născut sâmbătă 23.12.1967, în com. Dăscăleşti-Buzău, lăcătuş, a fost împuşcat la Televiziune, în ziua împlinirii a 22 ani, în 23 decembrie 1989.

VECHIU Constantin, născut în 16.10.1961, muncitor minier, a fost împuşcat la Bucureşti în 26 decembrie 1989 şi înmormântat în com. Romaneşti jud. laşi.

VELES Rodica, născută în 1959, din Timişoara str. Cosminului, a fost împuşcată în 17 decembrie 1989.

VELICU Mihaela, 54 ani, a fost ucisă în decembrie 1989.

VERECZI Mihai, 31 ani, muncitor, a fost împuşcat la Timişoara în decembrie 1989.

VICAS Teodor, 52 ani, a fost ucis la Sibiu în decembrie 1989.

VINEREANU Sorin, 30 ani, primitor-distribuitor, a fost împuşcat la Braşov în 24 decembrie 1989.

VINTILĂ Viorel, născut în 25.12.1955, din Bucureşti str. Rotundă 4, a fost împuşcat şi a murit în 29 decembrie 1989 la Bucureşti.

VLAD Constantin, 56 ani, a fost împuşcat în decembrie 1989.

VLAD Mie, născut în 4.10.1966, din com. Ciolăneşti-Teleorman, silvicultor la Institutul de Cercetări, a fost împuşcat în 21 decembrie 1989, la Bucureşti, în zona dintre Universitate şi Dalles.

VLAD Ion, 30 ani, din Bucureşti str. Barajul Bicaz 7, a fost ucis în decembrie 1989.

VLAD Nicolae, născut în 17.08.1942, a fost împuşcat la Bucureşti, în 22 decembrie 1989.

VLADU Cătălin-Florentin, născut în 22.10.1972, elev, a fost ucis în decembrie 1989 la Bucureşti.

VARZĂ Gheorghe, născut în 26.06.1949, muncitor, a fost ucis la Braşov în decembrie 1989.

VASILACHE Leonard, 22 ani, lăcătuş, a fost împuşcat la Bucureşti în decembrie 1989.

VASILE Adina, din jud. Giurgiu, a fost ucisă în decembrie 1989.

VASILE Florica, din Bucureşti, Aleea Foişor nr.3 bl.4, subof. la Ml, a fost ucis la Bucureşti în decembrie 1989.
VASILIU Dumitru-Mitică, născut în 7.06.1969, militar în termen la MApN, a fost ucis la Bucureşti în decembrie 1989.

VASILIU Florentin, născut în 21.08.1952, subinginer, după ce a scăpat de la moarte în 22 decembrie în Piaţa Palatului, a fost împuşcat a doua zi, în 23 decembrie 1989, tot în Piaţa Palatului.

VASILIU Florin, 19 ani, militar, a fost împuşcat în dimineaţa de 23 decembrie 1989 în măcelul din faţa Aeroportului Otopeni.

VASILIU Virgil-Cristian, năsacutîn 27.07.1953, inginer geolog, din Buucreşti str. Lt. Negel 36, a fost omorât în seara zilei de Crăciun 1989, în capitală.

VASILIU Vasile, 45 ani, subof., a fost împuşcat la Braşov, în decembrie 1989.

VĂDUVA Florin, 19 ani, militar în termen la UM 0865 Câmpina.a fost împuşcat în măcelul de la Aeroportul Otopeni din 23 decembrie 1989. Post mortem a fost numit slt.

VLAD Ionel, născut în 14.01.1951, tehnician, a fost împuşcat în 23 decembrie 1989, la Bucureşti.

VLADU Florentin, din Bucureşti str. Domniţa Anastasia 17, ghid la BTT, 27 ani, a fost împuşcat în 23 decembrie 1989 pe când lupta cu arma în mână în fostul CC, acoperind o infirmieră care salva răniţii.

VLAICU Marian-Cătălin, născut în 29.09.1970, militar în termen la MApN, avansat slt. p.m., a fost împuşcat la Braşov în 23 decembrie 1989.

VLASE Nicolae, 20 ani, a fost împuşcat în picior şi transportat la Spitalul Militar, în 23 decembrie 1989. Părinţii l-au găsit la morgă cu urme de electrozi în cap şi articulaţii.

VLASE Nicolae, născut în 18.10.1970, fotograf, a fost împuşcat în 22 decembrie 1989, la Braşov.

VLASIN Alexandrina, o tânără, a fost ucisă în decembrie 1989, la Bucureşti.

VOICA Constantin, născut în 1958, It. maj., a fost împuşcat în 29 decembrie 1989, în Piaţa Palatului din Bucureşti.

VOICAN Vasile, 36ani, ofiţer MApN, a fost împuşcat în decembrie 1989.

VOICU Nicolae, 41 ani, căpitan la Ml, a fost împuşcat la Sibiu în 22/23 decembrie 1989. Fusese locţiitorul comandantului Miliţiei Municipiului. Era originar din com. Petreşti-Alba. În el s-au tras 5 cartuşe, din care unul a explodat în piept.

VOICULESCU Radu-Mihai, născut în 8.10.1960, frezor, a fost împuşcat în 22 decembrie 1989, la Televiziune, în Bucureşti.

VOICULESCU Traian-Marin, născut în 4.08.1951, din Bucureşti str. Valea Sălciei 3, a fost împuşcat în 28 decembrie 1989.

VOINEA Constantin, 33 ani, matriţer la Buzău, a fost împuşcat în 23/24 decembrie 1989, pe la ora 2 din noapte, de către căpitanul de securitate Gheorghe Olteanu. Voinea Constantin făcea de gardă la Palatul Municipiului. în aceeaşi noapte au mai fost împuşcaţi 4 oameni tot de căp. Gheorghe Olteanu.

WULTSCHNER Martin, născut în 11.01.1953, muncitor, a fost împuşcat la Tg. Mureş.

WULTSCHNER Paul, născut în 28.06.1963, muncitor, a fost împuşcat la Tg. Mureş.

ZAHARIA Liviu, a fost împuşcat la Timişoara, în decembrie 1989.

ZAHARIA Nicolae, de circa 48 ani, muncitor, din Buzău, se ocupase de împărţirea alimentelor civililor şi militarilor aflaţi în Palatul Municipiului Buzău. în noaptea de 24 decembrie 1989 era în exteriorul Palatului, la una din ferestre, şi împărţea încărcătoare pline revoluţionarilor, iar lângă el avea o sticlă cu apă. Un It. maj. a ordonat unui ostaş să-l împuşte, pretextând că Zaharia ar vrea să-l omoare. Soldatul a refuzat. Atunci ofiţerul l-a împuşcat personal, trăgând 3 gloanţe în capul lui Zaharia, care a murit pe loc, în acea noapte de Ajun al Crăciunului 1989.

ZAMFIR Traian, născut în 13.03.1968, tâmplar, a fost împuşcat în 22 decembrie 1989, la Bucureşti.

ZAMMER Otto-Nicolae, 53 ani, din com. Deta-Timiş, a fost împuşcat în 17 decembrie 1989, la Timişoara.

ZĂBAVĂ Ion, 73 ani, preot, a fost împuşcat la Braşov, în decembrie 1989.

ZGUBEA Aurel, a fost împuşcat în 21 decembrie 1989, la Bucureşti.

ZAMFIRESCU Emil-Razvan, născut în 11.03.1968, a plecat în după-amiaza zilei de joi, 21 decembrie 1989 de acasă, B-dul Metalurgiei 24 bl. R2, spunând familiei: “Când oamenii mor pe stradă, eu nu pot sta în casă!” S-a avântat în încleştarea dezlănţuită de mulţime pentru scuturarea jugului comunist şi în miezul nopţii de 21/22 decembrie 1989, Răzvan a fost împuşcat în faţa Hotelului Intercontinental.

ZĂRNESCU Marin, 42 ani, din Bucureşti str. Glicinelor nr.9, a fost împuşcat la Bucureşti în decembrie 1989.

ZBANT Mihai, slt. la MApN, a fost împuşcat în 23 decembrie 1989 la Bucureşti.

ZENG Octavian, 61 ani, pensionar, a fost împuşcat la Cluj în decembrie 1989.

ZABULICA Constantin, născut duminică, 23.08.1953, din Timişoara str. Constantin cel Mare bl. A33, a fost împuşcat în sângeroasa zi de 17 decembrie 1989, iar corpul i-a fost furat din Spitalul Judeţean şi ars în Crematoriul din Bucureşti.

ZORNEK Nicolae, născut în 13.02.1965, din Timişoara, str. Cap. Damasescu nr.40, a fost împuşcat în 17 decembrie 1989.

ZARNESCU N. Marin, născut în 14.03.1947, a fost ucis în 25 decembrie 1989, la Bucureşti.

Sursa:
http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ioanitoiu/aeroi/docs/

Adauga un comentariu!

Nume (necesar)

Website


*

Editoriale din aceeasi categorie

Autor: Aciduzzul | 13 aprilie, 2014 | 0 comentarii | 782 vizualizari | 3 voturi

George Manu, savant de talie mondiala, a murit in conditii dramatice pe 12 aprilie 1961, la Aiud, unde se afla inchis pentru crezul sau anticomunist. A lucrat cu celebra laureata Nobel Marie Curie, cu care si-a si dat doctoratul, la Universitatea din Paris, in 1933, cu teza “Cercetări asupra absorbţiei razelor alfa”. Este autorul primului […]

Autor: Aciduzzul | 8 aprilie, 2014 | 2 comentarii | 398 vizualizari | 4 voturi

Ieri am primit o veste stupefiantă: Primăria Sectorului 2 este somată să îndepărteze din spaţiul public (recte Piaţa Sf. Ştefan) bustul lui Mircea Vulcănescu, pe motiv că ar fi al unui criminal de război! Reclamaţia ar aparţine Institutului “Elie Wiesel” (poate vă amintiţi că această instituţie, aflată în subordinea şi în finanţarea guvernului României, a […]

Autor: Aciduzzul | 6 septembrie, 2013 | 1 comentarii | 865 vizualizari | 7 voturi

“O să se bată cu noi şi morţi, iar noi o să fim alături de voi ca să ne apăraţi. Şi morţi vom izbândi”Pr. Gheorghe Calciu Triste sunt aceste zile în care asistăm, consternați, la fapte ce frizează nu doar absurdul, ci chiar bunul simţ: un „institut naţional” (e vorba de Institutul Elie Wiesel, condus […]

Autor: Aciduzzul | 6 septembrie, 2013 | 0 comentarii | 516 vizualizari | 7 voturi

La initiativa Gazetei de Maramures, sustinuta de Asociatia Fostilor Detinuti Politici din Romania, Arhiepiscopul Maramuresului Justinian Chira, PS Justin Hodea Sigheteanu al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, Asociaţia Filantropica Sf. Ierarh Iosif Mărturisitorul condusa de părintele Vasile Fodoruţ, Grupul Independent pentru Democratie, Asociatia Civic Media si “Floarea de Foc” si de sute de personalitati, […]

Autor: Aciduzzul | 6 august, 2013 | 0 comentarii | 251 vizualizari | 2 voturi

GAZETA de Maramureş reacţionează la campania împotriva identităţii şi valorilor naţionale. Ne-am săturat să asistăm cum ne îngropăm trecutul, identitatea şi demnitatea în uitare. Pentru că identitatea acestui loc înseamnă în primul rând oamenii lui. Oameni care s-au născut, care au murit, care au trăit pentru acest judeţ şi pentru idealurile sale. Propunem acordarea titlurilor […]

Ofera o donatie
Dacă vrei să contribui și tu, poți dona aici:
fii aproape de noi
Conferinta_AGROstandard
PUB
web design profesionist
Red Moon Media
CAMPANII bp
Atitudine Contemporana
Televiziunea Copiilor
Le Pre
1984 George Orwell
Televiziunea Copiilor
piata BIO
alimente organice
internet manipulation techniques
Adauga banerul de partener Badpolitics pe site-ul tau bad politics
bad politics

2009 - 2022 © BadPolitics