Prof. Univ. Dr. Serban C. Andronescu
Pana mai acum treizeci de ani, iubitorii de antichitati care se opreau prin magazinele de specialitate din Occident, asa-numitele anticariate aveau posibilitatea, nu rareori, sa gaseasca obiecte care aminteau de unele crime naziste: abajururi confectionate din piele de evreu, bucati de sapun fabricat din grasime de evreu, pe care erau imprimate literele R.I.F.. in traducere „comerciala”, initialele doreau sa insemne Reine Jüdisches Fett (Grasime curat evreiasca). Nimeni nu a observat atunci ca traducerea era corecta, insa initialele ar fi trebuit sa fie R.J.F. (cu „J”), nu R.I.F. (cu „I”). Articolele ziarelor de atunci descriau crime oribile, imaginate de minti bolnave, iar politicienii sionisti afirmau in discutii publice ca acele minti apartineau calailor nazisti.

Ilse Koch, fosta ingrijitoare in lagarul de la Buchenwald a fost acuzata ca jupuia cadavrele evreilor din lagar pentru a confectiona abajururi pentru lampi. Inainte de executie a fost inchisa si a fost supusa unor chinuri teribile, dementiale. Cand nu a mai suportat, a recurs la „eliberare” prin sinucidere. Chinurile suferite de Ilse Koch erau curios de asemanatoare cu cele suportate de legionarii romani pe durata „demascarilor” petrecute in inchisorile de la Pitesti, Aiud si poate din alte asemenea locuri de detentie.

Asemanarea lor izbitoare sugereaza concluzia ca au fost inspirate de aceeasi „sursa”. Smirnov, procurorul sovietic de la procesul criminalilor de razboi de la Nürnberg, a prezentat in instanta mai multe bucati de sapun imprimate cu initialele R.I.F., drept probe de vinovatie. Avocatii germani ai apararii au cerut analiza chimica de laborator a probelor.

Juriul a respins cererea avocatilor si a admis „corpurile delicte” drept peremptorii. Pe baza acestor „probe” au fost pronuntate mai multe condamnari la pedeapsa capitala prin spanzuratoare.

Pe la inceputul anilor ’80, toate aceste „corpuri delicte”: calupurile de sapun, confectionate din grasime de evreu, abajururile confectionate din piele de evreu au disparut brusc, atat din magazinele de antichitati, cat si din casele si muzeele memoriale ale holocaustului, aflate atunci in faza incipienta de organizare. Din ce cauza? Pentru simplul motiv ca totul nu fusese decat „legenda”. O astfel de legenda s-a consumat pe pamant romanesc, la Falticeni, iar cel ce scrie aceste randuri a fost conectat indirect la aparitia ei.

De la Falticeni la… Simon Wiesenthal

Intamplarile s-au petrecut la cativa ani dupa 23 august 1944, prin 1950, cand puterea politica din Romania fusese preluata de comunistii aserviti U.R.S.S.. Pe atunci eram tanar avocat, abia iesit de pe bancile facultatii. Intrasem in contenciosul unei banci din Bucuresti, dar fusesem indepartat de acolo pentru „originea nesanatoasa”.

Cum nu fusesem nici legionar, nici liberal, nici taranist, nici spion pentru vreo putere straina, nu aveau motiv sa ma aresteze, dar m-au marginalizat. Dupa ce am fost dat afara din contenciosul bancii respective, n-am gasit de lucru decat pe un santier din nordul Moldovei, pe langa Falticeni. Santierul avea nevoie de nisip si de pietris, iar persoana care-l aproviziona era evreu.

Avea pentru mine – cel mai tanar de pe acel santier, un fel de simpatie mai greu explicabila, ma lua cu el cand erau examinate locurile unde trebuia depus pietrisul. Cele de unde putea fi extras pietrisul erau ceva mai izolate, in apropierea cursurilor de ape. Deseori ne prindea ora amiezii in acele locuri indepartate. De fiecare data lua cu el in asemenea ocazii un cos impletit din rachita, din care scotea sandvisuri preparate de sotia lui, o sticla cu cafea cu lapte sau cu limonada; nu manca niciodata singur, ma invita sa-i tin companie.

O data pe luna, atunci cand contabilizam impreuna cantitatile de nisip sau de pietris predate santierului pentru ordonantarea platilor, operatiile mentionate se desfasurau in locuinta sa. Pe santier era prea mare vanzoleala, iar conditiile erau inadecvate. Ne instalam in salonasul casei sale. Pe un perete era o pendula, un ceas foarte vechi. Dupa ce finalizam socotelile, ma mai retinea la o cafea, la o prajitura, timp in care-mi povestea fel de fel de intamplari, unele dintre acestea, foarte interesante.

De pilda imi spunea cat de bine ii mergeau afacerile inainte de razboi si de venirea la putere a comunistilor, pe vremea primarilor si a prefectilor liberali sau taranisti. Cand primea o comanda de pietris, il aducea si il depozita pe marginea drumului, dar nu il imprastia. Chema inspectorul, acesta constata ca materialul fusese livrat si ordona plata.

Furnizorul incasa banii, ii dadea ceva si inspectorului, poate si primarului, poate si prefectului. Anul urmator, la primirea unei noi comenzi, nu se mai obosea sa-l aduca de la rau. Tocmea cativa tarani, care luau pietrisul cu lopetile dintr-o parte a drumului si il mutau pe cealalta parte. Chema din noi inspectorul, acesta constata livrarea, ordona plata, furnizorul dadea ce trebuia si unde trebuia, astfel incat toata lumea era multumita. Istoria se repeta in fiecare an.

Cand imi povestea, se intampla ca pendula sa bata ora, atunci ridica degetul si spunea: „Vezi, bate ceasul. Am dreptate! Toata lumea era multumita.” Il priveam cu admiratie. Eram tanar, nestiutor, fara experienta, iar astfel de povestiri ma impresionau.

Cu alta ocazie, aflandu-ne in acelasi salonas, mi-a povestit despre sapunul din grasime de evreu: cu cativa ani inainte, rabinul din Falticeni celebrase o slujba de inmormantare. La slujba venisera toti membrii comunitatii de acolo, toti in doliu. Au mers la cimitir, au ingropat calupuri de sapun fabricate „din grasime de evreu”.

S-a facut slujba si toata lumea a fost induiosata, iar ziarul local a publicat un articol „documentat” despre eveniment.

Coincidenta sau nu, cand a terminat de povestit, a batut din nou pendula. A ridicat degetul si mi-a spus, ca si in alte dati: „Vezi, bate ceasul!” L-am admirat, eram induiosat si compatimeam soarta acelor oameni care au fost prefacuti in sapun si ingropati in acest fel in cimitirul din Falticeni.

Dupa douazeci de ani am aflat ca articolul publicat atunci in ziarul local din Falticeni a fost preluat, dus in strainatate, in Austria, tradus in limba germana si republicat in primavara lui 1946 intr-un cotidian de mare tiraj din Viena.

O data tradus intr-o limba de circulatie mondiala, a fost preluat de un ziarist care urma sa devina cunoscut in tot Occidentul sub numele de Simon Wiesenthal, „vanatorul de nazisti”. Actualmente este directorul unui mare centru de cercetari antinaziste din Viena. Acest om si-a dat seama de importanta intamplarii de la Falticeni, nepierzand prilejul sa o foloseasca in actiunile de condamnare a antisemitismului.

Ceea ce auziti de la mine poate nu va impresioneaza, insa in Occident asemenea relatari induioseaza, produc lacrimi credulilor, iar cei cu disponibilitati materiale fac donatii substantiale pentru a usura suferintele celor scapati de holocaust.

Operatia condusa de Simon Wiesenthal – asemenea altora similare – a cunoscut o extindere asa de mare incat foarte multi evrei, au inceput sa ceara compensatii pentru suferintele indurate. Toate acestea le-am aflat mult mai tarziu din „The Holocaust industry”, de care a amintit aici profesorul Josif Constantin Dragan, cartea unui coleg, profesor de istorie la Hunter College din New York, Norman G. Finkelstein, ai carui parinti fusesera internati intr-un lagar nazist din Europa.

Finkelstein transcrie la pagina 81 a acestui volum, o declaratie a mamei sale, referitoare la numarul foarte mare de supravietuitori, unde se mentioneaza: „daca toti acesti supravietuitori au scapat intr-adevar de chinuri, atunci pe cine a mai ucis Hitler?”

Adevarul se afla la Gdansk

Desigur, la vremea povestirii din Falticeni nu aveam cunostinta de toate acestea si dupa trecerea a douazeci de ani am plecat din Romania, impreuna cu sotia si am ajuns la Paris. Acolo, cu stupoare am aflat ca un profesor de la Universitatea din Lyon, Robert Faurisson – pe care ziarele franceze il etichetau drept ramasita nazista – indraznea sa conteste cifra de sase milioane de evrei ucisi de germani.

Contesta existenta si autenticitatea acelor abajururi confectionate din piele de evreu, contesta ca germanii ar fi fabricat sapun din grasime de evreu.

Pe atunci imi spuneam: „omul asta trebuie sa fie nebun sa faca asemenea afirmatii”. Personal nu il puteam crede pentru ca auzisem povestea crimelor la care cineva asistase. Fusesem in cimitirul unde ma dusese prietenul meu, „furnizorul”, vazusem in 1950 placa pe care scria ca acolo s-au ingropat calupuri de sapun fabricat din grasime de evreu, vazusem mormantul, locul unde fusese ingropat sapunul, in cimitirul evreiesc din Falticeni.

Ma intrebam cum indrazneste omul acela, Faurisson, sa spuna ca nu este adevarat? Nu spunea numai el, erau si alti istorici din marea Britanie, din Statele Unite, care sustineau cu tarie cam acelasi lucru, incat au determinat guvernul german sa dispuna o ancheta pentru cercetarea si analiza sapunului indicat ca ar fi fost fabricat din grasime de evreu.

A fost arestat directorul din vremea razboiului al fabricii din Dantzig, astazi Gdansk din Polonia, care era acuzat ca ar fi dirijat lucrarile de fabricare a sapunului incriminat. De aceasta data calupurile au fost duse la un laborator si supuse analizei chimice amanuntite.

S-a constatat ca sunt „erzatz”, adica imitatie de sapun. In ultimii ani ai razboiului, pe cind era director acolo, tocmai cind a fost fabricat sapunul cu pricina, din depozitele germane lipseau grasimile naturale si atunci, germanii, inventivi, au conceput o formula de fabricare a sapunului cu ajutorul grasimilor anorganice, asemenea cercetatorilor care au creat cauciucul sintetic „Buna” (germanii nu aveau arbori de cauciuc, dar l-au creat pe acesta care avea multe din calitatile cauciucului natural).

Tot astfel s-a intamplat si cu sapunul R.I.F., initialele avand cu totul alta semnificatie – Reichstelle für Industriele Fettversorguns – Intreprinderea de stat pentru aprovizionarea cu sapun industrial si nu R.J.F. – care ar fi insemnat Reine Jüdisches Fett – cum fusese interpretata in mod voit-eronat.

Directorul a fost eliberat, ancheta a incetat, iar adevarul a iesit la iveala.

Doi istorici, Dietlib Felderer din Austria si Hardtwood din Marea Britanie si-au confectionat legitimatii de ziaristi si au mers la Muzeul din Auschwitz al fostului lagar, unde au discutat cu administratorii Irena Stefanska si Frantischek Piper, pe care i-au intrebat: „aveti in muzeu sapun confectionat din grasime de evreu? Vrem sa stim ce dovezi aveti ca acest sapun a fost fabricat din grasime omeneasca.”

Nici doamna Stefanska, nici domnul Piper nu au putut prezenta astfel de dovezi. Din ce cauza? Pentru ca nici nu existau.

Cei doi istorici s-au intors fiecare la casele lor. Profesorul Faurisson, de la Universitatea din Lyon, a avut posibilitatea sa intre in contact cu Centrul de Documentare Contemporana din Paris, institutie agreata de cercetatorii sionisti de unde a obtinut un comunicat care preciza textual: „Producerea de sapun din grasime omeneasca este lipsita de baza.”

S-a demonstrat astfel ca asertiunea fusese lansata de minti infierbantate dupa eliberarea din lagarele naziste. Cu alte cuvinte, a fost o „legenda” care a disparut ca toate legendele, urmare fiind retragerea tuturor abajururilor si a calupurilor de sapun despre care se spunea ca fusesera confectionate din piele, respectiv din grasime de evreu.

In Romania legenda continua

Au trecut anii. In 1993 am revenit in tara, unde am aflat ca la Targoviste, rabinul sef din acea vreme, Moses Rozen si prefectul de Dambovita au organizat un ceremonial in amintirea oribilei crime naziste. Din afirmatiile, atat ale rabinul-sef cat si ale prefectul a reiesit ca romanii s-au folosit de sapunul incriminat, ba chiar unii l-au folosit cu bucurie.

Revista Cultului Mozaic din primavara lui 1993 a publicat pe prima pagina articole si fotografii despre eveniment, prezentand faptele ca si cum ar fi fost reale. Repet: faptul s-a petrecut dupa zece ani de cand in Occident falsul a fost dovedit.

Poate ca evenimentul nu mi-ar fi atras atentia daca nu mi-as fi amintit ca vazusem, cu 50 de ani in urma, un „mormant” similar la Falticeni.

Dupa doi ani am mers la Targoviste si am solicitat administratorului cimitirului sa-mi arate locul unde era ingropat sapunul. Mi l-a aratat. Era un grilaj care inconjura un loc cu flori si iarba, iar la mijloc se afla o placa pe care scria cu litere romanesti, dar si ebraice: „Aici zac victimele barbariei naziste, transformate in sapun. Rugati-va pentru ele.”

Era al doilea mormant al sapunului pe care il vedeam… era in 1995. Dovada falsului nu a fost mediatizata asa cum se procedase cand fusese pus in circulatie. O publicatie romaneasca de atunci, sub semnatura lui Ion Longin Popescu a publicat un text care pleda pentru mentinerea falsei „legende”, de mult defuncta in Occident. M-am intrebat: cui foloseste perpetuarea acelei minciuni?

La Falticeni nu am mai fost si nici nu stiu daca acel mormant mai exista. Am trecut pe strada Sf. Vineri din Bucuresti. In fata Templului Coral se afla candva o menora mare, neagra, pe piedestalul careia scria in limbile romana si engleza: „Au murit in ale iadului chinuri sase milioane de evrei intre care 400.000 din Romania, ucisi miseleste de fascistii germani, romani si maghiari.” Sub inscriptie se mentiona ca monumentul fusese ridicat de „ramasitele lui Israel in Romania”.

Nota:

– Prelegerea fost sustinuta la Sala Dalles din Bucuresti, la Conferinta „Ligii Nationale pentru Combaterea Antiromanismului”, din anul 2001,

– Astazi monumentul din fata Templului Coral despre care vorbea autorul in anul 2001 nu mai exista. A fost demolat chiar de „ramasitele lui Israel in Romania”, fapt pentru care avem toata consideratia. (Nota redactiei revistei Danubius, an V, ianuarie-februarie 2004)

Sursa: Art-emis1, Art-emis2

Adauga un comentariu!

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Nume (necesar)

E-mail (necesar dar nu va fi publicat)

Website

CAPTCHA Code *

Orice poate sa iasa din vaccinarea cu editoarele genetice Pfizer si Moderna. Vaccinatii sunt adevarate bombe cu ceas si nimeni nu poate spune acum cand acestia vor “exploda” si vor deveni un adevarat biohazard. Pentru ca, din pacate, vaccinatii nu se pot dezvaccina. Estimarile celor mai multi specialisti variaza intre 12 si 14 luni. De […]

Legea vaccinarii obligatorii a fost adoptata in UNANIMITATATE in comisia de santate din Camera Deputatilor. Adica au votat-o toate “partidele” politice, fara exceptie! Chiar daca au fost aduse sute de amendamente fata de varianta adoptata acum doi ani de Senat, ce sa vezi, s-a pastrat neatins un articol, cu ginion, articolul 13 care prevede la […]

Nici nu stiu cum sa formulez cat mai bine: traim intr-o lume de prosti sau traim intr-o lume a prostilor? Poate ca mai bine ar fi sa reformulez si sa scriu ca traim intr-o lume in care prostii sunt majoritatea covarsitoare. Ii vezi la tot pasul: vor sa fie mereu sefi, au gura mare, cred […]

Cele mai multe dintre evenimentele majore ale ultimelor decenii au venit ca reactie la un eveniment precedent, de multe ori fals, o provocare menita a pregati opinia publica pentru ceea ce va urma. Comentatorii politici numesc astfel de evenimente inscenate – false flag – un steag fals. Cele mai clare exemple de atacuri inscenate sunt […]

Miza “alegerilor” europarlamentare 2019 este, din perspectiva papusarilor locali si a sefilor lor alogeni, una cat se poate de simpla: cati imbecili vor mai fi vrajiti de necesitatea de a-si exercita “dreptul” de vot in numele democratiei, in perspectiva urmatoarelor “alegeri”, prezidentiale, parlamentale si locale. Prostilor, evident, nu le spune nimeni cui foloseste acesta iesire […]