George Bara
“Dirijorul Emil Aluaş este iniţiatorul Partidului Ardelenilor (PA), printre ai cărui co-fondatori mai apar profesorul Liviu Zăpârţan şi jurnalistul Sabin Gherman”, relatează Ziua de Cluj în ediţia de vineri. Aluaş spune că nu doreşte “destrămarea României” ci doar independenţă financiară pentru Ardeal şi Banat. Cu toate acestea, lansarea în media a acesti formaţiuni politice a fost anunţată în cotidianul de limbă maghiară Kronika. Dar desigur, acest lucru este doar o coincidenţă, iar noi suntem (ca deobicei), paranoici…Poate mai sunt clujeni care îşi aduc aminte de vehementul manifest al jurnalistului Sabin Gherman, intitulat “M-am săturat de România!”. Făcând un slalom abil între adevăruri spuse pe jumătate, truisme şi stereotipuri, Sabin Gherman a publicat acest manifest în anul 1998 în cotidianul Monitorul de Cluj, oficiosul PD-L de la Cluj, care l-a lansat în cariera politică şi pe Rareş Niculescu, fost redactor la acest cotidian.
Din 1998 şi până acum, Sabin Gherman a mai făcut un test al conştiinţei clujenilor, candidând la primăria Cluj-Napoca în 2004 ca reprezentant al Partidului Creștin Democrat, obținând un număr de 652 voturi, adică 0,43%. La fel ca şi în 1998, când şi-a atras oprobiul public, Gherman a eşuat lamentabil în politică şase ani mai târziu. Şi în acest moment este redactorul şef al cotidianului Servus Cluj, condus de către Liviu Alexa, proprietarul agenţiei de publicitate Imagistica, a regionalului online CityNews şi a săptămânalului Mesagerul de Cluj, pronunţat Mesajeru die Cluuuj.
“La ţară oamenii sunt mai sceptici, se tem şi ne acuză că «ne dăm cu ungurii». La oraş sunt oameni cu care se poate discuta”, a declarat pentru Ziua de Cluj dirijorul Emil Aluaş, un clujean stabilit în Timişoara, unde activează ca şi dirijor al orchestrei Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” şi colaborator al Filarmonicii “Banatul”.
În mod deloc suprinzător, atât Aluaş cât şi Gherman îndeplinesc toate condiţiile pentru a ne pune serioase semne de întrebare legate de proiectul lor “ardelenesc”, care pute de la o poştă a maghiarism şi a acţiuni venite de la Budapesta. Mai întâi, Emil Aluaş, care a emigrat în SUA în 1987! Ca apoi să revină în Cluj direct în primăria condusă de Funar, pe un post la biroul de externe. Nu pot să îmi imagineze cum a putut dirijorul Filarmonicii din Satu Mare, funcţie pe care o deţinea în 1984, să emigreze în SUA, în perioada cea mai totalitară a regimului Ceauşescu.
Pentru un cetăţean normal al României, era aproape imposibil să primească paşaport pentru a călători în Ungaria sau alte state comuniste, iar primirea unui paşaport pentru plecarea în SUA se putea face doar cu voie de la regimul comunist şi securitate şi doar în anumite condiţii. Ce să mai vorbim de faptul că transfugii şi emigraţii din România erau rareori primiţi de statele “din vest”, puţinele cazuri de “evadări de succes” find ale şaşilor care erau primiţi cu braţele deschise în Germania sau a “dizidenţilor” cu voie de la Securitate, adică a agenţilor DIE infiltraţi în Diaspora, gen Pleşu sau Liiceanu.
La fel de ciudată este istoria lui Sabin Gherman care, după publicarea manifestului “M-am săturat de România”, a publicat o carte la editura “Erdélyi Híradó” şi apoi s-a mutat în Belgia, la Bruxelles, unde a lucrat pentru grupul europarlamentar al Alianţei Libere Europene. Gherman este susţinut de alte personaje marcante ale Clujului, cum este istoricul Ovidiu Pecican, care susţine că la primaria Clujului ar trebui să vină un ungur, după modelul Sibiului (unde minorităţile sunt de sub 4%! din totalul populaţiei), adică o adevărată dictatură o minorităţilor ascunsă sub masca multiculturalismului care este folosit ca o veritabilă armă de către politicienii maghiari împotriva românilor.
Este oare întâmplător faptul că europarlamentarul Tokes Laszlo a cerut recent autonomia Bihorului şi a judeţului Satu-Mare, unde maghiari sunt minoritari? Eu cred că nu, acţiunile grupului “multiculturaliştilor” de la Cluj-Napoca fiind sincronizate cu cele ale politicienilor maghiari şi în special ale lui Tokes Laszlo. O regiune “autonomă”, “ardelenistă” pe tronsonul Bihor – Cluj – Mureş ar fi ideală în perspectiva declarării definitive a regiunii “ţinutului secuiesc” ca regiune independentă (doar cultural, desigur).
Dar dincolo de toate aceste manevre pe care, în mod bizar, CSAT-ul refuză să le dezbată, dincolo de faptul că unii clujeni pot să fie pro sau contra unei iniţiative “ardeleniste” (mai ales când un premier ardelean, Emil Boc, a adus României cele mai stupide ordonanţe publicate vreodată, cel mai mare haos instituţional, cele mai grele împrumuturi FMI şi cea mai neagră perioadă de austeritate din istoria acestei ţări), sau pot să creadă într-o superioritate economică sau culturală a Transilvaniei (lucru de care personal mă îndoiesc), rămâne să vedem cum se manifestă acest multiculturalism mult-slăvit în Harghita şi Covasna, zone unde ungurii sunt majoritari şi deţin controlul politic.
Dacă la Cluj lucrurile par mai roze după o plimbare prin centrul “multiculti” al oraşului, pe axa Biserica Sf. Mihail – Catedrala Ortodoxă, în “secuime” persecuţia românilor de către politicienii PCM şi UDMR a ajuns la cote de un paroxism incredibil. Românii minoritari sunt acolo excluşi intenţionat şi cu ură de rasă din viaţa publică, sunt trataţi ca niste cetăţeni de rangul doi, ca nişte “ocupanţi” în opinci. Sunt forţaţi să se mute din zonă, sunt supuşi chiar şi violenţelor fizice şi discriminărilor de orice gen, pe bani publici veniţi de la Bucureşti. În Harhita şi Covasna s-a instaurat de câţiva ani un veritabil regim fascist, pe care atât preşedintele României dar şi Uniunea Europeană refuză să îl vadă. Ăsta este multiculturalismul pe care îl dorim?
Sursa: Napoca News, Victor Roncea
Sursa Foto: Victor Roncea
Adauga un comentariu!
Editoriale din aceeasi categorie
Autor: Aciduzzul | 22 octombrie, 2018 | 0 comentarii | 371 vizualizari | 1 vot
Tocmai am citit o nota a Jurnalistului de serviciu, suparat ca la o dezbatere despre Mediu la ProRomania n-a putut bea nici macar un pahar cu apa…. Pai, normal, la cat de multi sunt in firul de asteptare pentru devalizarea tarii asteia, nu-si pot permite sa aiba cheltuieli nedeductibile nici macar cu apa chioara, dar […]
Autor: Aciduzzul | 29 mai, 2013 | 0 comentarii | 309 vizualizari | 4 voturi
Autor: Aciduzzul | 25 mai, 2013 | 2 comentarii | 342 vizualizari | 1 vot
Acum ceva timp mă plimbam pe străzile Londrei şi îmi aduc aminte de un aspect, care m-a frapat. Deşi eram într-o capitală europeană, aveam senzaţia că am ajuns din greşeală în Asia. Eram singurul alb într-o mare de indieni. Trecând spre strada următoare am dat numai peste negrii şi musulmani. Toate acestea în apropierea Hyde […]
Autor: Aciduzzul | 10 mai, 2013 | 3 comentarii | 451 vizualizari | 4 voturi
Adjunctul ministrului de externe sirian Faisal Mekdad a declarat duminica, ca atacurile israeliene asupra unor obiective de pe teritoriul sirian sunt o declaratie de razboi la adresa tarii sale. In acelasi ton cu declaratile adjunctului ministrului de externe sirian, presa iraniana si cea ruseasca anuntau posibile atacuri asupra Israelului venite din partea Hezbollah si nu […]
Autor: Aciduzzul | 17 octombrie, 2012 | 0 comentarii | 164 vizualizari | 1 vot
Susanne Posel The UN warns that global food stores like grains are depleting at an expediential rate and when combined with failing harvests, there will be a food crisis in 2013. The UN Food and Agriculture Organization (FAO) explain that “we’ve not been producing as much as we are consuming. That is why stocks are […]
One comment