Editorialele editiei, Spirit romanesc | 7 iulie 2013 | Aciduzzul 505 views, 2 Comentarii
Mircea Cantar
Craiova 2020 – Capitală Culturală Europeană (proiect asumat). Un dialog convenţional cu scriitorul Constantin Barbu, omul care îi visează pe Mihai Eminescu şi pe Dimitrie Cantemir. La 18 ani era considerat „copilul teribil” al Craiovei sau, poftim, unul dintre ei. Elev fiind la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, deja stâradmiraţie. Ca student în anul II al Facultăţii de Filologie a Universităţii din Craiova, a reprezentat Doljul în competiţia interjudeţeană „Drum de glorii”, dedicată Centenarului Independenţei, pe teme de cultură generală, transmisă în direct de postul naţional de televiziune. Îmi amintesc de competiţie, fiindcă avea dinamism, dar şi substanţă. Genera pasiuni. Constantin Barbu era rebel. citeste si comenteaza …
Arta-Cultura, Editorialele editiei, Proiectul Perlan, Spirit romanesc | 10 aprilie 2013 | Aciduzzul 178 views, Fara comentarii
Petru Romoşan
La ce e bună presa în vremuri de răspîntie, pline de pericole pentru ţara noastră ? Întotdeauna celor care trăiesc în epoci ieşite din comun li se pare că aşa ceva li se întîmplă doar lor, că sînt năpăstuiţi de soartă, bătuţi de Dumnezeu. Perioada marilor clasici, fondatori de naţiune, a fost una de mari lupte, de mari încercări. Ioan Slavici a scris aproape o carte întreagă (Amintiri) despre colegul său de geniu şi de gazetă. În articolul pe care vi-l propunem aici spre lectură, el se ocupă de omul politic Eminescu. Minabilii noştri contemporani, « fripturiştii lui Băsescu », internaţionalişti de ocazie, bursieri şi stipendiaţi, feroce arivişti în faţa lui Dumnezeu, de genul autorilor de compilaţii foarte recomandate inginerilor virgini cultural, citeste si comenteaza …
Editorialele editiei, Politica interna, Proiectul Perlan, Sfinti Romani | 28 iunie 2010 | Aciduzzul 790 views, Fara comentarii
Poetul national este inca vocea poporului ce nu mai poate indura. Mihai Eminescu, la fel de actual, despre indatorarea externa a Romaniei. Despre politicienii care peste generatii fac sluj la FMI. Radu Mihai Crisan a conceput un dialog peste timp, cu citate din articolele lui Eminescu, care raspund afirmatiilor jefuitorilor de tara de azi. „Proprietarii adevăraţi ai tarii sunt detintorii străini de titluri române”. Radu Mihai Crişan a izbutit sa culeaga din articolele lui Mihai Eminescu din Timpul si alte publicatii ale vremii la care a colaborat, pasaje importante despre indatorarea externa a Romaniei, pe care, apoi, sa le contrapuna intr-un dialog peste generatii cu politicienii zilei de azi. Frazele sunt atat de actuale incat il coplesec pe cititor, citeste si comenteaza …
Etichete:
clasa politica coruptie,
Eminescu actualitate,
Eminescu capital,
Eminescu jefuitori,
Eminescu legislatie,
Eminescu opere,
Eminescu politic,
Eminescu popor,
Eminescu scrieri,
FMI imprumut,
Romania indatorare,
Romania jefuitori