În Adrian Păunescu, şi omul şi poetul trăiesc din gestul spectaculos, ostentativ şi incomod. Şi unul şi celălalt iubesc scena, tribuna, locul public. Sînt actori impertinenţi, agitatori cu vorba, explozivi, într-un amestec greu de desluşit de sinceritate brutală şi de contrafacere vizibilă cu ochiul liber. Orice portret i-am face autorului Pămîntului deocamdată, el implică laturi contradictorii. Mi-l amintesc pe acela, frumos literar, din Istoria polemică a lui Eugen Barbu, început cu o caracterizare abruptă („ Totul mă supără la acest poet în afară de poezia lui”) şi continuat cu enumerarea aproape paradoxală a contrazicerilor: „ Poet de mari gesticulaţii, agitator de vers şi actor blamabil, inspirînd neîncredere in arta lui tocmai prin teroarea cu care voia s-o impună, lipsit de dramă, citeste si comenteaza …

Motto: E usor a scrie versuri/ Cand nimic nu ai a spune/ Insirand cuvinte goale/ Ce din coada au sa sune (Un coleg de alee al Marelui Poet Adrian Paunescu) Romania travereseaza cea mai abjecta criza morala din istorie! Acesta este un lucru bun, pentru ca daca nu mai ai unde sa cobori, trebuie sa urci, fie ca vrei, fie ca nu vrei. Astazi este o zi de doliu national. Astazi, unul dintre putinele spatii sacre al romanilor, si ne referim aici la cimitirul Bellu, locul unde sunt ingropati cei care ne-au dat identitatea de romani, a fost grav profanat. Putem intelege, din considerente umanitare, ca Paunescu a fost ingropat temporar la Bellu, desi trebuia aleasa o figura mai periferica. Putem intelege chiar ca a fost plimbat pe la Casa Scriitorilor si pe la Ateneu, edificii care sunt oricum golite citeste si comenteaza …