Alexandru Matei
Am fost bolnav in week-end-ul Paunescu, asa ca m-am uitat la televizor. Nu doar pe posturile de stiri. Paunescu pe TVR1, pe Cultural. La Sport. Am citit doua episoade ale unui interviu luat de AP lui Radu Cosasu, in 13 martie 1972. Cosasu: „Generozitatea e un cuvint cu prea multe silabe pentru mine. Nu poate exista, domnule Paunescu, generozitate in lumea literara.” Adrian Paunescu a fost un om mare. Mare la stat, la sfat. Cu prea multe silabe. A functionat ca o centrala termica. Zice el. Ca un convector, de fapt. Massa baga combustibil, el il convertea. Functiona doar cu paie, cel mult lemn de brad. Paiele, lemnul de brad se gasesc peste tot. Iesea un foc scurt si intens, cu fum. Nu iese foc fara fum. citeste si comenteaza …

În Adrian Păunescu, şi omul şi poetul trăiesc din gestul spectaculos, ostentativ şi incomod. Şi unul şi celălalt iubesc scena, tribuna, locul public. Sînt actori impertinenţi, agitatori cu vorba, explozivi, într-un amestec greu de desluşit de sinceritate brutală şi de contrafacere vizibilă cu ochiul liber. Orice portret i-am face autorului Pămîntului deocamdată, el implică laturi contradictorii. Mi-l amintesc pe acela, frumos literar, din Istoria polemică a lui Eugen Barbu, început cu o caracterizare abruptă („ Totul mă supără la acest poet în afară de poezia lui”) şi continuat cu enumerarea aproape paradoxală a contrazicerilor: „ Poet de mari gesticulaţii, agitator de vers şi actor blamabil, inspirînd neîncredere in arta lui tocmai prin teroarea cu care voia s-o impună, lipsit de dramă, citeste si comenteaza …