Constantin Iulian
Cand scriu randurile de fata ma aflu la varsta de 80 de ani. Aceasta imi ingaduie sa privesc cu o mai larga intelegeresi cu oarecare detasare problemele vietii si viata in general. Nu doresc sa dau lectii si nici sa pretind ca stapanesc adevarul absolut. Dar, cat mi-a fost dat sa aflu pana la aceasta varsta, ma ajuta la unele judecati de valoare. Ascult si ma minunez cum unii pretinsi analisti politici, formatori de opinie, incearca sa combata temelii de viata verificate timp de secole de un intreg popor. Si ma refer aici la credinta stramoseasca si dragostea de tara, doua repere fundamentale in viata unui om traitor pe aceste meleaguri. „Liber cugetatorii” la care fac trimitere se intrec sa arate ca s-a murit inutil si chiar prosteste in razboaiele pe care le-a dus poporul roman de-a lungul istoriei sale, ca apelul la credinta a fost un mijloc de supunere a maselor si ca astazi crestinismul este ceva depasit, demodat si chiar daunator educatiei tinerilor; in consecinta, icoanele trebuie scoase din salile de clasa. si cate alte asemenea aberatii ajung expuse la posturi de televiziune, prin unele ziare si reviste.

Ma intreb daca oamenii care propaga astfel de idei sunt uneltele cuiva sau sunt atat de saraci ca intelect incat nu pot sa aprofundeze, sa judece, sa inteleaganiste realitati evidente. RAUL in viata de toate zilele este o prezenta care nu poate fi negata. in societate se petrec crime, talharii, siluiri, inselatorii, miselii, tradari si tot felul de nelegiuiri care obliga pe cei cinstiti sa se apere, sa se uneasca, sa se organizeze si sa lupte impotriva raufacatorilor. Acelasi lucru se petrece si la scara nationala.

State mai mari sau mai mici incearca sa-si insuseasca avutia unui stat mai slab, sa-l domine daca nu politic-administrativ, macar economic sau cultural, cu alte cuvinte sa-l subjuge. Definitia agresorului a preocupat si inca mai preocupa pe cei ce doresc o legislatie internationala care sa arbitreze relatiile si conflictele dintre natiunii. Deci RAUL nu este o fictiune, ci o cruda realitate in viata oamenilor si a natiunilor. in fata lui sa nu facem nimic? Sa stam cu mainile incrucisate, sa renuntam la impotrivire? Aceasta este intrebarea de la care trebuie sa porneasca orice om de buna credinta din orice colectivitate, indiferent de apartenenta nationala.

Deci lupta in legitima aparare este o necesitate vitala. Fortele binelui trebuie sa se opuna fortelor raului. Acestea reprezinta o lege de baza a omenirii si care conditioneaza progresul. Cel ce cade in aceasta lupta de partea binelui este un erou fiindca el s-a sacrificat pentru semenii care vor supravietui lui.

Poate, „liber-cugetatorii” de azi ar trebui sa-si puna intrebarea de ce taranul roman, cand era instiintat ca dusmanul a patruns in tara, lasa plugul in brazda, isi imbratisa parintii, sotia si copiisi pleca la lupta. El stia, era convins in intimitatea sa, ca daca nu se duce sa lupte, dusmanul ii va prada averea, ii va parjoli casa, ii va necinsti sotia, ii va lua si duce fetele in cine stie ce harem, iar el va deveni rob, nu va mai fi om liber.

Jugul strain era mai greu de suportat decat lupta. Judecata aceasta de taran simplu era fara fisura. Nu incapea in aceasta judecata nici o farama de indoiala, de sovaiala, de eschivare. Mai mult, tatal isi lua si feciorii apti de lupta, carora le insufla simtul datoriei fata de neam, de mosie, de tara. Cine este ticalosul care sa spuna ca aceasta judecata era gresita?

Desigur, intr-o societate sunt si lasi, sunt si smecheri, sunt si profitori care pe jertfele altora vor sa-si faca averi, sa-si aranjeze afaceri, dar in nici un caz acestia nu trebuie sa ajunga mentori, analisti, formatori de opinie. Aceasta categorie a profitorilor imorali a fost si trebuie sa ramana o scursura a societatii, otrepele care sa aiba parte doar de oprobiul public.

Se poate pune intrebare de ce din crestinism poporul roman si-a facut o temelie de viata. De ce dragostea de tara s-a impletit cu credinta crestina intr-o forma atat de perfecta? De ce iubirea crestina aflata in centrul trairii vietii pe pamant s-a lipit atat de bine de sufletul romanului?

Desigur, explicatia consta in primul rand in darul divin care se afla in credinta crestina, credinta data omului cazut in pacat. Dar si spiritul de jertfa pentru aproapele se pare ca ne-a legat pe noi cei incercati atat de mult si prigoniti in furtunile istoriei noastre. Stropul de divinitate care sta in fiecare daruire pentru cel de langa noi aduce maretia unei multumiri sufletesti care nu poate fi gasita in alta parte.

Taranul roman care pleca la lupta, prin credinta de care era stapanit, stia ca viata nu se termina pe acest pamant si ca cei ramasi acasa, in cazul mortii lui, vor avea parte de recunostinta patriei si a camarazilor lui de lupta. Cultul eroilor si sprijinirea vaduvelorsi orfanilor de razboi era si trebuie sa ramana obligatia nobila a unei societati asezate pe temelii crestine, umanitare. Adevarata patrie este recunoscatoare eroilor cazuti pe campurile de lupta.

Numai lichelele si lasii nu traiesc acest sentiment de recunostinta. Toti acestia profita in schimb, fara rusine, de pe urma jertfelor facute de eroi.

La sfarsitul celui de al doilea razboi mondial, Romania a ajuns o tara amputata si ocupata. Credinta stramoseasca si dragostea de tara au fost si de aceasta data puse la mare incercare. Comunismul ateu si antinational, impus de ocupant a reusit sa clatine din temelii ordinea spirituala si morala a societatii.

Desi pericolul comunist fusese cu multi ani inainte sesizat de unii intelectuali romani, glasul acestora a rasunat in pustiu. Lumea politica din acele vremuri a ramas insensibila la semnalele de alarma trase de adevaratii patrioti, neluati in seama, ba mai mult acuzati de instigare la tulburarea ordinii publice si la tradare.

Acum comunismul nu ne mai ameninta din afara, ci era chiar in interiorul tarii, era intre noi si asalta celula vitala a natiunii: familia. Copiii erau obligati sa invete marxism, sa preamareasca marii criminali ai lumii, sa fie ademeniti sa-si denunte parintii, prietenii, in general pe toti cei ce se manifestau impotriva ocupantului care jefuia avutul national si batjocorea tot ce avea neamul mai sfant. Reactia nu putea sa nu apara. Rezistenta Nationala a devenit astfel o realitate istorica in acei ani de mare urgie. Toate fortele anticomuniste au format un front comun care avea ca scop principal apararea valorilor crestinesi nationale.

De la elevii de liceu grupati in „Fratii Cruce” si pana la batrani generali ai armatei romane s-au angajat in aceastaRezistenta Nationala. Unii s-au retras in munti luptand cu arma in mana, altii au spus un NU categoric noului regim aservit Moscovei si au infruntat pentru aceasta temnitele politice care au devenit centre de traire crestina, unde prin jertfa prelungita s-a ajuns la martiraj.

Au aparut astfel „Sfintii inchisorilor” care vor ramane peste veacuri modele de rezistenta in perioada de tiranie. intunericul spiritual de afara a fost dublat de lumina vie, sporitacontinuu, in interiorul temnitelor crude si ucigase. Cei ce supravietuiau si ajungeau sa se elibereze duceau cu ei afara, in familii, in cercuri de prieteni, spiritul viu al Rezistentei. Comunistii nu au putut invinge acest spirit viu ce s-a transmis generatiei tinere care a dovedit ca este capabila de fapte mari.

A urmat Revolutia din 1989, Piata Universitatii, o noua lupta de rezistenta fata de alt dusman, de data aceasta nevazut, dar tot atat de periculos pentru fiinta nationala.

La 20 de ani de la Revolutia din 1989 patru probleme, cu consecinte grave pentru societatea romaneasca au ramas nerezolvate:

1. Procesul crimelor comuniste;

2. Nelegiuirile legate de evenimentele din 1989;

3. Mineriadele cu toate implicatiile lor politice, sociale si juridice;

4. Privatizarile frauduloase care au saracit avutia nationala.

In legatura cu procesul crimelor comuniste s-a observat ca timp de 20 de ani Procuratura Militara din Romania a mimat doar instrumentarea acestui mare proces spre a castiga timp, pentru ca, in cele din urma, sa comunice public ca faptele nu se incadreaza la crima de genocid, care este imprescriptibila, ci la omor deosebit de grav, termenul de prescriere fiind depasit. Apare evidenta infractiunea de tainuire a acestor crime de catre noua justitie romana.

Mai mult, fostilor detinuti politici nu li s-au rejudecat procesele, li s-a suspendat doar executia lor, ei ramanand in continuare„dusmani ai poporului”, iar confiscarea averilor ce a insotit fiecare condamnare politica, a ramas valabila.

Cu privire la evenimentele din decembrie 1989, in mod sistematic s-a incercat ascunderea unor persoane implicate in acele evenimente si care puteau fi acuzate de omucideri si complicitate cu servicii secrete interne si externe. Familiile celor ucisi in aceste evenimente au cerut insistent timp de 20 de ani tragerea la raspundere a vinovatilor. Faptul ca se ascund in continuare actorii din umbra, nu face decat sa creascasuspiciunea ca unii din oamenii politici aflati in inalte functii in stat au fost complici la crimele savarsite.

Aceleasi aspecte se gasesc si in legaturacu mineriadele. Simulacrele de procese care s-au facut nu au reusit salinisteasca populatia care s-a confruntat cu aceasta barbarie care a cutremurat intreaga lume civilizata.

Problema privatizarilor frauduloase apare ca o mare afacere, mai precis ca o mare hotie, care a dus pe de-o parte la imbogatirea peste noapte a unor oameni acoperiti politic si la saracirea unor mari mase de salariati ramasi pe drumuri.
Pe aceasta cale multi politicieni si-au realizat direct sau prin influenta o baza financiara care le-a permis samanipuleze masele pentru a ramane in Parlament si in inalte functii de stat.

Aceste patru probleme grave nu pot ramane nerezolvate la infinit. Mai devreme sau mai tarziu ele vor cunoaste rezol-varea asteptata de poporul roman de a carui rabdare s-a abuzat prea mult, iar replica nu este departe.

Atentia romanilor trebuie sa fie indreptatain prezent si spre regruparea evidenta a comunistilor care asalteaza din nou institutiile statului. Travestiti in democrati, acoperiti de legi permisive, vor din nou puterea.

Ne aflam astazi la o noua rascruce a istoriei, am putea spune chiar la un moment de cumpana, cand sunt puse la indoiala principiile morale ale unui popor. Traim o profunda criza moralaalaturi de cea economica. Analistii politici, „de doi bani”, liber-cugetatori, mai precis lichelele, care s-au inmultit ca ciupercile dupa ploaie, ne indeamnasa iesim din criza economica nesocotind legea morala, lepadandu-ne de preceptele crestine, lepadandu-ne de trecutul neamului, de tot ce ne-a tinut legati in infruntarea RAULUI.

Sunt convins ca toti acesti trepadusi se vor confrunta si ei foarte curand cu raspunsul dat de Eminescu trepadusilor din vremea lui si anume ca un neam ce-si numara viata pe secole nu renunta lesne la viitor.

●●●

O problema grava a societatii romanesti astazi este cea a tineretului care in mare parte este debusolat. Acest tineret traieste in prezent doar la nivelul placerilor trupesti si al nevoilor imediate, fara sa fie preocupat de viitor si de problemele mari ale comunitatii in care isi duce viata. Se poate afirma ca tineretul din Romania prezentatraverseaza o profunda criza de ideal.

Simtul autonomiei personale, al independentei totale stapaneste pe multi adolescenti care nu vor sa tina seama de experienta de viata a generatiilor anterioare si, in consecinta, sunt expusi marilor pericole ale istoriei.

„Omul autonom” pe care PETRE TUTEA l-a creionat cat se poate de bine, corespunde acestui tip de tanar de astazi, care se considera „buricul pamantului”, se considera atoatestiutor, nu-l intereseaza sfaturile parintilor, ale profesorilor, el se crede „desteptul desteptilor”. Pentru el istoria nu inseamna nimic si fara sa-si dea seama el ramane pe coaja lucrurilor, neputand patrunde in miezul lor.

Pe acest „destept”, PETRE TUTEA si-a propus sa-l ajute, sa-l indrepte, aratandu-i in primul rand cat de gaunosi sunt multi oameni inteligenti care pun in circulatie fel de fel de teorii, care nu fac altceva decat sa-l indeparteze pe om de Dumnezeu. si aceasta fiindca toate aceste teorii trec cu vederea esentialul. Toti acesti falsi intelepti cred carealitatea trebuie sa se supuna teoriilor lor individualiste.

In volumul „Roza Vanturilor”, NAE IONESCU scria:

„Marea pacoste a istoriei moderne au fost oamenii inteligenti si teoriile lor. Mintea omeneasca e de la natura pornitaspre generalizare. Ea porneste de la fapte simple, si se ridica repede la teorie. Din nefericire, de cele mai multe ori aceste teorii sunt false; pentru ca faptul de la care s-a plecat nu e esential. Omul insa crede ca teoria lui primeaza, – si ca realitatea trebuie sa i se supuna. Sunt peste 300 de ani de cand omenirea toata e victima unei „teorii”; aceea a individualismului; care a provocat, provoca si va mai provoca inca multe dezastre si adanca mizerie in toate ramurile existentei umane. Credeti ca e ceva de facut? Credeti ca din toata aceasta dezastruoasa experienta omenirea a invatat ceva? Nu. Noi ramanem mai departe victimele „inteligentei”; asteptand sa se indure intr-un fel Dumnezeu de noi; si sa ne faca sa uitam si ce e inteligenta, si ce e si libertatea, si ce sunt drepturile omului. Daca se va indura!…

Da, da! Sa nu faca teorii. Caci sa ne intelegem: eu nu vreau sa exclud pe oamenii destepti din politica; nu. Ci numai sa feresc pe oamenii politici de panta erorilor inteligentei. Care de cele mai multe ori duce din nefericire la teorie…
… Inteligenta e orgolioasa si rigida. Ea vrea sa se instituie nu numai in stapan absolut, – dar si demiurg. si greseste. Omul de actiune insa sta prea in contact cu realitatile, pentru a-si permite sase tina de teorie…”

Asadar, inteligenta orgolioasa sta la baza conceptiei de viata a omului autonom, adica a celui ce „o face pe desteptul”dupa expresia lui PETRE TUTEA.

Acest om ce se vrea independent este un om luciferic. Soarta lui nu va fi deloc dupa asteptari. El va cunoaste o cumplitadrama ce va urma betiei orgoliului. Caderea in neputinta va fi consecinta trufiei pe care a arborat-o atunci cand s-a crezut „destept”.

Opusul omului autonom este omul ancorat in Dumnezeu. Este omul smerit care se supune unor reguli si unor ierarhii. Este omul care se inalta smerindu-se.

Daca stam si gandim bine „autonomia” de care se face atata caz este doar o iluzie, caci omul despartit de Dumnezeu nu este decat o unealta a fortelor raului care-l vor folosi laudandu-l si care vor cauta sa nu-l mai scape din ancora lor. Mari eforturi vor trebui unui astfel de om sa iasa de sub influenta satanica si sa vina la dreapta credinta. Au fost si de acestia, dar numarul lor a fost mic. Cei mai multi nu au mai scapat si s-au afundat tot mai mult in pacatul care a ajuns sa le perverteasca sufletul.

Asadar, tanarul de azi traieste in idolatria unei inchipuite autonomii, raportand totul la sine insusi. Politicieni fara scrupul au nevoie de astfel de tineri, chiar ii vaneaza,fiindca laudandu-i si tentand-i cu perspectiva imbogatirii rapide, reusesc sa-i racoleze, sa-i transforme in sustinatori militanti, ca dupa ce-i folosesc si-i compromit suficient, sa-i santajeze, sa-i transforme in unelte oarbe si chiar, la nevoie, sa-i sacrifice.

Un tanar intrat pe un astfel de drum ajunge o cazatura morala, un deceptionat usor manevrabil, cu coloana vertebrala fracturata, pe scurt un om de nimic. Ce mai poate face el intr-o asemenea situatie? Fie sa continue pe calea nelegiuirilor politice si sa devina o canalie, fie sa incerce sa se revolte, luptandu-se in primul rand cu el insusi si apoi cu cei din jur pe care pana mai ieri i-a slujit.

Singur, bineinteles, nu va putea sa faca mare lucru. Daca vrea mai mult, va trebui sa se asocieze, sa intre in forme organizate de lupta, dar el va ramane cu trecutul patat. Acest trecut ii va afecta creditul moral de care are nevoie pentru a fi primit alaturi de ceilalti ce n-au cunoscut drumul ratacirii. Daca reuseste pana la urma sa intre in randuri, mult timp va fi suspectat ca „intrus”, ca „spion”, ca posibil „cal troian”. Greu ii va fi sa-si probeze buna credinta, chiar daca a renuntat in intimitatea sa la„autonomia” manifestata la inceput de viata.

Problema „omului autonom” nu este o problema noua. A fost la moda in Grecia antica, mai putin in Evul Mediu cand a fost combatuta, a reaparut in Renastere si de atunci face intr-una ravagii in constiintele oamenilor pana in zilele noastre.

PETRE TUTEA a privit pe acest „om autonom”cu precadere din perspectiva cunoasterii. Din acest punct de vedere el distinge in randul oamenilor cinci tipuri:

= misticul sau contemplativul, care se aproprie de Adevarul Revelat;
= cautatorul sau omul istoric, care doar se intreaba cautand raspunsuri marilor probleme pe care nu le gaseste;
= scepticul, care se declara invins in cautari;
= indiferentul care trece prin viata fara sa-si puna intrebari existentiale;
= imbecilul, pe care PETRE tUtEA il considera un deseu bio-istoric.

„Omul autonom” este cautatorul, omul istoric. Fiindca el cauta, emite ipoteze, teorii si chiar daca nu gaseste raspunsuri la marile intrebarii, se considera „destept”. Spre deosebire de acesta misticul simte si traieste esentialul.

In legatura cu tanarul care nu tine seama de experienta inaintasilor, in inchisoare fiind, am auzit o meditatie a lui CONSTANTIN (DINU) NOICA,(detinut politic si el in aceeasi inchisoare) si pe care o reproduc asa cum aflat-o atunci. Este vorba de FRATELE mai mare din parabola Fiului risipitor.

Din Noul Testament (Luca XV, 11-32) este cunoscuta „Parabola Fiului Risipitor” in care se arata ca un om avea doi fii. Cel mai tanar dintre ei i-a zis tatalui sau sa-i dea partea lui de avere ce i se cuvine fiindca vrea sa plece in lume. Acesta a impartit averea. Cel tanar luandu-si partea sa a plecat intr-o tara indepartata si acolo a risipit toataaverea traind in desfranari.

Cand n-a mai avut nimic, ca sa traiasca a fost nevoit sa se angajeze la un localnic si acesta l-a trimis la tarinile sale sa-i pasca porcii. Aici, de foame a ajuns sa manance (daca i s-ar fi oferit) roscovele pe care le mancau porcii. In cele din urma – „revenindu-si in sine” –se hotaraste sa se intoarca la casa tatalui sau si sa-i ceara iertare si sa fie acceptat nu ca fiu ci ca argat pentru ca nu mai este „vrednic” de a mai fi fiu.

Revenind la casa parinteasca, tatalui i s-a facut mila, l-a imbratisat, l-a iertat si a poruncit praznic de bucurie ca fiul sau s-a intors. Dar fiul cel mare, care in acest timp era la munca, la tarina, cand s-a intors, vazand ce se intampla, s-a maniat si i-a reprosat tatalui sau ca el de atatia ani il slujeste si nu i-a calcat porunca niciodata, iar lui nu i-a dat macar un ied sase veseleasca cu prietenii. La acest repros tatal i-a raspuns ca „fratele tau acesta mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat”.

Faptul ca fiul risipitor, in urma unui proces de constiinta, s-a intors la tatal sau, l-a determinat pe DINU NOICA sa-si imagineze o discutie intre cei doi frati. De aici parabola „Fratelui Fiului Risipitor”.

Intr-o incapere se aflau doar cei doi fratisi cel ratacitor ii spune fratelui ramas acasa intreaga lui poveste, cu tot ce a suferit doar din dorinta de a face ce vrea, de a incerca sa se distreze, urmarile fiind numai necazuri si suferinta. si cand credea ca l-a convins pe fratele sau mai mare de greseala pe care a facut-o, ramane surprins ca fratele sau cel cuminte deschide usa si da sa plece spunand: „ma duc si eu saincerc!”

Mi-a dat mult de gandit mica povestioara a lui DINU NOICA. M-am intrebat si am intrebat si pe altii de ce oare cea mai mare parte dintre tineri repeta greseli cunoscute, spuse lor de cei mai in varsta? Multi din cei din inchisoare, cu care am discutat aceasta problema,mi-au dat urmatorul raspuns: – sau nu stiu, neinteresandu-i ce se intampla in jurul lor, sau stiu, dar cred ca lor nu li se poate intampla, considerandu-se mai „destepti” decat altii.

Ajungem iarasi la „desteptii” orgoliosi care s-au inmultit in mod alarmant si la problema „omului autonom” a lui PETRE tUtEA.
si fiindca in peregrinarile mele prin temnitele comuniste, in anii de trista amintire, am stat o buna bucata de vreme la Aiud impreuna cu PETRE TUTEA, m-am simtit atras de acest ganditor crestin, cum ii placea lui sa fie numit, si am cautat, in mod special, sa culeg cele spuse de el, sa le pun cap la cap, pentru a intelege ideile pe care isi sprijinea convingerea proprie.

in esenta, am inteles ca el a fost framantat de „cunoasterea completa”, „cunoasterea fara rest”. Pentru a ajunge la aceasta tinta a realizat atunci ca stiinta lumii aparente nu-i deschide poarta spre Absolut, daca nu apeleaza si la credinta. Spiritul mistic este cladit pe idei revelate. Depasirea prin gratie si revelatie a situarii omului intre infinit si neant, prin credinta, face ca omul sa cunoasca intregul cosmicsi astfel creatia ii va revela pe Creator. Un ganditor mistic constata usor limitele stiintei profane si iluzoria autonomie.

Omul crestin este suveran fatade natura, supus Divinitatii, nemuritor si liber prin depasirea conditiei naturale. Crestinul nu este legat de natura si de istorie, pozitia lui supratemporala si supraspatiala ii acorda stapanirea lui in lumea aceasta. Este o stapanire data de Dumnezeu omului nemuritor. Deci revelatia, in ultimainstanta, sta la baza cunoasterii fara rest.

Uneori PETRE TUTEA se sprijinea si pe gandirea lui MIRCEA ELIADE care sublinia ca „mistica i-arata omului cautator canu este captivul etern al materiei, legile ei venind din afara ei, Divinitatea punctand cautarile lui cu revelatii mantuitoare.

Stiinta autonoma miscandu-se intre materia atotcuprinzatoare si infinit mentine omul sub stapanirea naturii. impacata cu religia, i se deschide calea spre Absolut, care este o cale a dezrobirii. Religia muta cultura in sfera valorilor ideale, scotand-o din civilizatie, din sfera valorilor materiale”.

De aici rezulta aproape de la sine concluzia ca se poate face unirea stiintei cu religia pe formula adevarului unic (TOMA d’AQUINO).

Sa revin acum la mine. De mic am fost crescut in credinta crestina, in dragostea de tara si in cultul eroilor. Educatia o datorez familiei, scolii si in mod deosebit „Fratiilor de Cruce”, care mi-au marcat tineretea. Am incercat sa invat cat mai multe din experienta de viata a inaintasilor, ceea ce mi-a usurat mult alegerea propriului drum. De aceea, la varsta de 80 de ani incerc sa asez pe hartie propria experienta de viata cu gandul ca poate va folosi si ea tinerilor cuminti, dar curajosi si intelepti de acum si de maine, care nu vor sa duca o viata la intamplare.
Lor, acestor tineri, le incredintez cele ce urmeaza.

Autorul

In ciuda varstei de 82 de ani si incredibilelor suferinte suportate ca pret al credintei sale, afisa o vitalitate debordanta si un pemanent optimism. Constient ca se afla aproape de marea despartire, valorifica fiecare ceas al zilei si al noptii, muncind pentru a “rascumpara vremea”.

La sediul Federatiei Romane a Fostilor Detinuti Politici Luptatori Anticomunisti, al carei presedinte era, la CNSAS unde lucra din greu cercetand arhivele in cautarea adevarului istoric, la Pitesti ori la Fortul 13 Jilava, unde proiectase valorificari muzeale ale memoriei represiunii comuniste, la Sambata de Sus participand la manifestarile Fundatiei Ion Gavrila Ogoranu ori daltuind caractere in mijlocul tinerilor dornici de a-l urma, Constantin Iulian fructifica rastignirile tineretii.

Memoriile luptatorului in rezistenta nationala anticomunista reprezinta un tezaur deosebit, iar editarea lor asteptata de multi, se impunea ca o indatorire de onoare. In aceste pagini vom afla amanunte inedite despre inchisorile comuniste si raspunsuri la intrebarile noastre de azi.”

Editorul

“DIN LAGARUL ROMANIA EVADEAZA MORTII”, Editura Sanziana, 2012, via Roncea Ro

Regretatul Prof Univ Dr. Ing. Constantin Iulian, presedintele Federatiei Romane a Fostilor Detinuti Politic si Luptatori Anticomunisti, nascut in 1929, a trecut la Domnul intr-o zi de vineri, 8 iunie 2012. Constantin Iulian a fost sef al Fratiilor de Cruce Vaslui si apoi detinut politic timp de 14 ani, un om care nu si-a renegat niciodata, nici in detentie, nici in libertate, crezurile si idealurile nationale pe care le-a impartasit si propavaduit fara teama, toata viata sa.

El a fost urmat la Ceruri, la scurt timp, de camaradul sau de-o viata, eroul anticomunist Gheorghe Jijie.

Despre Reperele existentei exemplare a luptatorului Constantin Iulian cititi la Ziaristi Online.

Memoriile neinfricatului luptator anticomunist Constantin Iulian, “DIN LAGARUL ROMANIA EVADEAZA MORTII”, au vazut lumina tiparului sub egida Editurii Sanziana intr-o colaborare cu Editura Fundatiei Buna Vestire si au fost lansate azi la Libraria Sophia din Capitala.

Prezentam mai sus o emisiune-document cu Ing Constantin Iulian, invitat la cunoscuta emisiune TVR “Profesionistii” de catre realizatoarea Eugenia Voda, de la care am si preluat aceasta inregistare, cu recunostinta. De asemenea, va recomandam si VIDEO. Dreptul la Adevar.

Ultimul Cuvant: Constantin Iulian, presedintele Federatiei Fostilor Detinuti Politici Luptatori Anticomunisti

In Memoriam Constantin Iulian – Despre Miscarea…deZiaristiOnlineTV

Sursa: Victor Roncea

Adauga un comentariu!

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Nume (necesar)

E-mail (necesar dar nu va fi publicat)

Website

CAPTCHA Code *

George Manu, savant de talie mondiala, a murit in conditii dramatice pe 12 aprilie 1961, la Aiud, unde se afla inchis pentru crezul sau anticomunist. A lucrat cu celebra laureata Nobel Marie Curie, cu care si-a si dat doctoratul, la Universitatea din Paris, in 1933, cu teza “Cercetări asupra absorbţiei razelor alfa”. Este autorul primului […]

Ieri am primit o veste stupefiantă: Primăria Sectorului 2 este somată să îndepărteze din spaţiul public (recte Piaţa Sf. Ştefan) bustul lui Mircea Vulcănescu, pe motiv că ar fi al unui criminal de război! Reclamaţia ar aparţine Institutului “Elie Wiesel” (poate vă amintiţi că această instituţie, aflată în subordinea şi în finanţarea guvernului României, a […]

“O să se bată cu noi şi morţi, iar noi o să fim alături de voi ca să ne apăraţi. Şi morţi vom izbândi”Pr. Gheorghe Calciu Triste sunt aceste zile în care asistăm, consternați, la fapte ce frizează nu doar absurdul, ci chiar bunul simţ: un „institut naţional” (e vorba de Institutul Elie Wiesel, condus […]

La initiativa Gazetei de Maramures, sustinuta de Asociatia Fostilor Detinuti Politici din Romania, Arhiepiscopul Maramuresului Justinian Chira, PS Justin Hodea Sigheteanu al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, Asociaţia Filantropica Sf. Ierarh Iosif Mărturisitorul condusa de părintele Vasile Fodoruţ, Grupul Independent pentru Democratie, Asociatia Civic Media si “Floarea de Foc” si de sute de personalitati, […]

GAZETA de Maramureş reacţionează la campania împotriva identităţii şi valorilor naţionale. Ne-am săturat să asistăm cum ne îngropăm trecutul, identitatea şi demnitatea în uitare. Pentru că identitatea acestui loc înseamnă în primul rând oamenii lui. Oameni care s-au născut, care au murit, care au trăit pentru acest judeţ şi pentru idealurile sale. Propunem acordarea titlurilor […]