Sub acest generic, editurile Cartea Ortodoxa si Egumenita ne restituie unul din cele mai importante documente ale ortodoxiei, Cugetarile unei inimi smerite, text scris in secolul al XV-lea de monahul Vasile si pastrat in Biblioteca Vaticanului, de unde a fost readus la lumina in talmacirea lui Stefan Voronca. Manuscrisul are la baza notele facute de monah in urma discutiei cu un batran ascet, vietuitor intr-una din manastirile din preajma Constantinopolului, adnotate la randul lor de traducator, care ne inlesneste astfel mai buna intelegere. Bunavointa batranului de vrednica pomenire de a-si primi ucenicii in momente de cumpana, ce prevesteau trecerea sa la Domnul, ne-a incalzit si noua inimile, intrucat dulceata si intelepciunea cuvintelor sale ne-au coplesit din prima clipa, cu atat mai mult cu cat acestea se constituie nu numai intr-un indrumar de viata duhovniceasca, ci si intr-un avertisment cutremurator privitor la venirea Antihristului.
Pentru orice minte lucida, profetiile batranului ramas anonim ar trebui sa ne puna serios pe ganduri, deoarece vremurile groaznice prevazute de el ca vor veni sunt mult mai aproape decat de inchipuim si, daca nu revenim la dreapta credinta si la pocainta, exista pericolul real ca vrajmasii Domnului nostru Iisus Hristos sa ia in captivitate intreg pamantul, iar Marea Biserica sa inceteze sa mai fie biserica a lui Dumnezeu.
„Omul – ne atentioneaza ascetul – va deveni atat de plin de rautate, atat de injosit ca urmare a intaratarii si stapanirii patimilor celor josnice asupra sa, atat de impietrit la inima, intunecat si cu totul epuizat de singura grija de a supravietui, incat pentru viata duhovniceasca el nu va avea nici bunavointa, nici loc in inima sa. Nu va mai ramane nici o calauza duhovniceasca, deoarece si acestia vor urma caile lumii.
Bisericile lui Dumnezeu vor deveni fie goale, fie duhovniceste profanate de catre pastori nevrednici. La apogeul acestor suferinte si al haosului din lume va aparea Antihrist. El va veni ca un facator de pace, un conducator bun si intelept, care poate aduce lumea in randuiala.
Cu toate acestea, de fapt, el va fi un vrajmas al tuturor, un urator a tot ceea ce este bun, un tiran si un facator de rau, un distrugator a toate; asemenea lui, lumea n-a vazut pe nimeni niciodata si nici nu va vedea vreodata. Fiecare persoana va fi pecetluita; fiecare amanunt sau element al muncii sale si al vietii acesteia, ba si fiecare cuvant, fiecare miscare a facultatilor mintale va fi sub supraveghere neincetata, astfel incat ea [persoana] nu va mai avea obiceiul de a cugeta la sine, de teama ca nu cumva infatisarea fetei sa reflecte fara voia sa ceva nepotrivit cu autoritatea conducatorului lumii, adica a Antihristului. Toata lumea va purta „masti de piatra”.
Toata munca, fiecare metru patrat de pamant, fiecare bob de grau va fi sub controlul lui Antihrist. Vor fi dezastre naturale: valuri chinuitoare de caldura vor alterna cu perioade de ger aspru, seceta cu inundatiile; tornade si furtuni cumplite vor pricinui distrugeri inspaimantatoare; eruptii vulcanice, cutremure si boli intre oameni, animale si plante; toate acestea vor fi atat de ingrozitoare, incat ii vor duce pe oameni la disperare.
Pamantul, nemaiprimindu-si binecuvantarea pentru a da roade, va fi lovit de foamete ingrozitoare, si astfel se va saraci cu totul. Si numai celor care au primit pecetea Fiarei, adica a Satanei, li se va ingadui sa existe pentru o vreme, desi in cele mai slugarnice si josnice conditii de saracie totala si dispret pentru demnitatea umana, pe care omul a primit-o de la Facatorul sau. Toate se umplu de Antihrist: pamantul, marea, aerul.
Toate se vor face cu singurul scop de a inlatura cu totul numele lui Hristos din inima omului. Aceasta va fi cu adevarat o imparatie draceasca pe pamant. Vor veni nenorociri cum n-au mai fost, un timp de agonie intensa nu numai pe pamant, ci in tot universul, caci ele [stihiile] sunt impreunate intr-un singur plan al creatiei, iar tot acest univers urmeaza sa piara pentru ca, dupa aceasta, sa poata fi imbracat in nestricaciune, in statornicie, in vesnicie, dupa cuvintele Apostolului: Caci trebuie ca acest trup stricacios sa se imbrace in nestricaciune (I Cor. 15: 53)”.
Indemnul firesc in urma acestor infricosatoare prevestiri este sa luam aminte la semne si pe cat posibil sa amanam instaurarea acestei agonii, stiut fiind ca „timpul venirii sfarsitului sta in mainile lui Dumnezeu – dar si in mainile oamenilor”. O putem face numai pretuind timpul vietii incredintat de Dumnezeu pentru a lucra la mantuirea sufletului, numai fiind in permanenta treji si priveghind ca vrajmasii sa nu ne apuce aripile, numai suferind ispitele pentru a ne face ostasi incercati ai lui Hristos, numai primind cu bucurie si vrednicie Duhul Sfant, numai lasandu-ne, aidoma batranului, rapiti in rugaciune.
Si daca vrajmasul nostru din afara este diavolul, care ne „ataca din toate partile si niciodata nu ne da pace, si fata de care neincetat trebuie sa stam impotriva”, la fel de atenti se impune sa fim si cu vrajmasul existent inlauntrul inimilor noastre, care se metamorfozeaza in griji, framantari, mahniri, primejdii, rele imprejurari si oamenii cei rai din lumea inconjuratoare, apoi in „timpul insusi care ne mananca viata, ducandu-ne spre batranete si la neputintele acesteia, astfel ca la temelie avem foarte putin timp pentru a lucra la mantuirea sufletelor noastre”.
Scopul oricarui crestin ar trebui, asadar, sa fie infrangerea acestor vrajmasi, pentru a putea sa „venim la Dumnezeu si sa stam in el pentru totdeauna”. Aceasta cu atat mai mult cu cat „Dumnezeu a luat asupra Sa omenitatea, si pentru ca Dumnezeu-Omul a adus in firea umana viata, sfintenie si nemurire, indreptand, innoind si inviind astfel firea umana, cu acest leac in firea omeneasca, El a biruit pacatul si moartea. Omului, adica fiecarei persoane, i se cere sa-si insuseasca acest leac si sa foloseasca acea putere dumnezeiasca pe care Hristos i-a dat-o omului pentru ca el sa poata birui inauntrul sau urmarile Caderii. Este firesc ca omul sa primeasca harul; daca nu-l va primi, nu se va mantui.”
In viziunea batranului ascet, rolul harului Duhului Sfant in mantuire este vital, pentru ca nu este suficient numai sa te feresti de pacat sau sa ai hotarare in inima daca nu ai si ajutor de sus, ajutor fara de care „este cu neputinta a fi mantuit, caci razboiul tau nu este o lupta intre om si alt om, ci o lupta a unui muritor impotriva mortii, lupta carnii impotriva duhurilor netrupesti ale raului, lupta unei fiinte umane neputincioase impotriva printului acestei lumi; si numai prin harul Duhului Sfant esti destul de tare sa-ti biruiesti potrivnicii”.
Pornind de aici, cea mai insemnata cerere la Dumnezeu nu este aceea de a ne da bogatii, sanatate sau cine stie ce alte minunatii, de a ne feri de greutati si de necazuri, ci de a-L implora sa ne dea harul Duhului Sfant si de a ne „umple sufletul pana la revarsare, pana la capatul puterilor”. Altfel spus, trebuie sa cerem sa ne „primeasca, inca din viata aceasta, in Imparatia Cerurilor”, sa ne dea „arvuna si inceputul viitorului, desfatarea cea vesnica”.
Avem, tocmai de aceea, datoria de a ne preda voii lui Dumnezeu, fara insa a renunta la lupta cu vrajmasul, ci, dimpotriva, apucand armele, mustrandu-ne pentru slabiciune si respingand atacurile cu convingerea netarmurita ca suntem ostasii lui Hristos si ca, iesind invingatori, ne vom bucura de „pace, cinste si fericire in veacul ce va sa vina”.
Cu alte cuvinte, nu e neaparata nevoie sa asteptam Apocalipsa pentru a ne intalni cu Hristos, ci putem sa ne intalnim cu El inca de pe acum, traind in smerenie, scapand de pacatul aruncarii vinii asupra altora, facand fapte bune, folosind, practic, fiecare clipa pentru Dumnezeu.
Smeritul batran, caruia i se umpleau ochii de tristete numai din mila ce i se facea fata de intreaga lume ce se afundase inca din vremea sa in pacate si nenorociri, ne da suficiente pilde si sfaturi pentru a ne putea mantui, intre care putem aminti cautarea oamenilor purtatori de Dumnezeu, citirea cartilor duhovnicesti, facerea de bine altora, daruirea totala pentru a recastiga comoara pierduta si a o pazi de furi.
Excelenta ni s-a parut, bunaoara, pilda legata de votul tacerii, stiut fiind ca pentru orice cuvant rostit in desert vom da socoteala in ziua judecatii, dar nu mai putin lamuritoare sunt si referirile la Vechiul si Noul Testament si, mai ales, delimitarea clara intre crestinul ortodox si cel apusean, care in viziunea sa nu e crestin, ci pagan.
O restituire cu adevarat de exceptie, o carte vie la cinci secole de la scriere, inspirata de harul Duhului Sfant, redata noua tot prin pronie cereasca si indispensabila in lupta mereu mai aspra cu duhurile acestor vremuri prevestitoare de Apocalipsa si cu noi insine. Cautati-o si va asigur ca nu o veti lasa din mana pana ce nu veti ajunge la ultima fila!
Sursa: Biserica Secreta, Saccsiv
Adauga un comentariu!
Editoriale din aceeasi categorie
Autor: Aciduzzul | 6 martie, 2016 | 0 comentarii | 9900 vizualizari | 9 voturi
Site-urile americane sustin ca hacker-ul roman supranumit Guccifer, extradat recent in Statele Unite, ar fi fost gasit mort in celula in care ese incarcerat, la scurt timp dupa ce ar fi disparut din celula, ulterior interogarii acestuia de catre FBI. Informatia vine la scurt timp dupa ce FBI a anuntat ca nu recomanda procurorilor americani […]
Autor: Aciduzzul | 17 ianuarie, 2015 | 0 comentarii | 480 vizualizari | 6 voturi
Ce urmăresc băieţii de mai jos cu aprobarea unor proiecte de lege în regim de urgenţă? Cine sunt ei, cine îi dirijează şi unde vor să ajungă? Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei, Calea Europeană, Asociaţia Română pentru Evaluare şi Strategie, Asociaţia pentru Transformare Europeană, Asociaţia Atlantică a Tinerilor Lideri Politici, Federaţia Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret”, […]
Autor: Aciduzzul | 15 ianuarie, 2015 | 1 comentarii | 528 vizualizari | 2 voturi
Cei care vor renunta la libertatea esentiala pentru a dobandi o farama de siguranta pe moment nu merita nici libertate, nici siguranta (Benjamin Franklin) Gata, acum ca a cam trecut si isteria “atentatului sangeros” Charlie Hebdo, hai sa vedem si cu ce scop a fost la cale. Evident, dupa cum ne-am obisnuit deja de la […]
Autor: Aciduzzul | 11 ianuarie, 2015 | 0 comentarii | 1248 vizualizari | 4 voturi
Faptul că dispozitivele psihotronice au ajuns atât de avansate încât pot menține într-o stare de letargie populația unei întregi țări, de exemplu, nu mai reprezintă o surpriză pentru cei avizați…Desigur, foarte mulți v-ați întrebat probabil cum de este posibil ca într-o țară ca România, jefuită și umilită de decenii, oamenii să nu fie în stare […]
Autor: Aciduzzul | 9 ianuarie, 2015 | 0 comentarii | 156 vizualizari | 2 voturi
“Cei care vor renunţa la libertatea esenţială pentru a dobândi o fărâmă de siguranţă pe moment nu merită nici libertate, nici siguranţă” Benjamin Franklin Ungureanu despre atentatele de la Paris: Este un moment critic pentru viitorul construcţiei europene. Fostul premier şi ministru de Externe Mihai Răzvan Ungureanu consideră că, după atentatele de la Paris, UE […]