Durerea unui frate. Romanii au o vorbă: “mortul de la groapă nu se mai întoarce”. Aşa este, oricât de mult mi-aș dori, nu îl voi mai vedea niciodată pe fratele meu în aceasta lume. Acest gând este trist, dureros, sfâşietor, însa trebuie să-l accept. și il accept, dar tot nu am linişte. De când fratele meu a părăsit această lume, îmi vin în minte tot felul de întrebări… “De ce Toni nu s-a dus din timp la doctor?”, “De ce, când speram că își revine, a murit?”, “De ce Dumnezeu a vrut să-l ia de lângă mine atât de devreme?”. Niciun răspuns…Încerc sa fiu tare, însă sunt neliniştit.
Îmi amintesc exact toate vorbele pe care medicii mi le-au spus în cele 11 zile în care Toni a fost internat la terapie intensivă, la Institutul “Matei Balş”. Ceva nu se leagă! Informaţiile pe care le-am primit se bat cap în cap. Profesorul Adrian Streinu-Cercel afirma răspicat: “Toni Tecuceanu a murit de gripa porcină”. Degeaba, nu am linişte.
Fratele meu a fost internat la spital în noaptea de 24 spre 25 decembrie 2009 în stare gravă. Plămânii i-au fost afectaţi aproape în totalitate. Doar vârfurile plămânilor mai erau sănătoase. Medicii au spun încă de atunci că şansele de supravieţuire sunt mici, iar după simptome erau convinşi că este vorba de gripă porcină.
I s-au făcut două teste, iar rezultatele au fost negative. Abia după ce i s-a luat a treia oară din secreţie, rezultatul a fost pozitiv. Iniţial, medicii mi-au spus că Toni avea virusul AH1N1 în organism de opt zile. Apoi, profesorul Adrian Streinu-Cercel a anunţat că acest virus se instalase în organismul fratelui meu de trei zile.
Mai mult, uneia dintre ”bebelușele” de la Cronica Cârcotaşilor i s-a spus, de către medici: “Toni Tecuceanu nu are gripă porcină”. Ciudat, nu? Asta nu e tot! Răcit fiind, Toni a petrecut foarte mult timp alături de cârcotaşi. Oana Ioniță chiar a mâncat din mâncarea lui. Au mâncat unul după altul. Au respirat acelaşi aer. Au mers în aceeaşi maşină. Totuşi, niciunul dintre ei nu s-a îmbolnăvit, deşi medicii au anunţat ca în lume este pandemie și că gripa porcină are contagiozitate foarte mare.
În plus, cu câteva zile înainte de a fi internat la spital, Toni a acordat un interviu unui jurnalist de la Adevărul timp de trei ore. Întâlnirea a avut loc în casa fratelui meu, care nu se simţea deloc bine. Cu toate acestea, ziaristul respectiv nu a contractat nici el boala. Nimeni dintre cei ce au intrat în contact direct cu el, în perioada de trei zile de când zicea profesorul Adrian Streinu-Cercel că Toni contactase virusul, nu a fost infectat cu virusul AH1N1.
Pe parcursul zilelor în care Toni a fost internat la terapie intensivă la “Matei Balş”, medicii mi-au spus ca, în afara plămânilor, celelalte organe ale fratelui meu nu sunt afectate. Apoi, după necropsie, m-au anunţat că toate organele i-au fost afectate. Alta ciudăţenie, nu? Si, totuşi, lucrurile bizare nu se opresc aici. În ziua în care fratele meu a încetat din viață, doctorii mi-au spus ca a murit, cel mai probabil, din cauza unui infarct.
Sursa: Blogul lui Victor Roncea
Sursa foto: Blogul lui Victor Roncea
Adauga un comentariu!
Editoriale din aceeasi categorie
Orice poate sa iasa din vaccinarea cu editoarele genetice Pfizer si Moderna. Vaccinatii sunt adevarate bombe cu ceas si nimeni nu poate spune acum cand acestia vor “exploda” si vor deveni un adevarat biohazard. Pentru ca, din pacate, vaccinatii nu se pot dezvaccina. Estimarile celor mai multi specialisti variaza intre 12 si 14 luni. De […]
Autor: Aciduzzul | 10 martie, 2021 | 3 comentarii | 412 vizualizari | 6 voturi
Legea vaccinarii obligatorii a fost adoptata in UNANIMITATATE in comisia de santate din Camera Deputatilor. Adica au votat-o toate “partidele” politice, fara exceptie! Chiar daca au fost aduse sute de amendamente fata de varianta adoptata acum doi ani de Senat, ce sa vezi, s-a pastrat neatins un articol, cu ginion, articolul 13 care prevede la […]
Autor: Aciduzzul | 23 ianuarie, 2020 | 2 comentarii | 456 vizualizari | 4 voturi
Nici nu stiu cum sa formulez cat mai bine: traim intr-o lume de prosti sau traim intr-o lume a prostilor? Poate ca mai bine ar fi sa reformulez si sa scriu ca traim intr-o lume in care prostii sunt majoritatea covarsitoare. Ii vezi la tot pasul: vor sa fie mereu sefi, au gura mare, cred […]
Autor: Aciduzzul | 23 ianuarie, 2020 | 1 comentarii | 184 vizualizari | 3 voturi
Cele mai multe dintre evenimentele majore ale ultimelor decenii au venit ca reactie la un eveniment precedent, de multe ori fals, o provocare menita a pregati opinia publica pentru ceea ce va urma. Comentatorii politici numesc astfel de evenimente inscenate – false flag – un steag fals. Cele mai clare exemple de atacuri inscenate sunt […]
Autor: Aciduzzul | 24 mai, 2019 | 0 comentarii | 365 vizualizari | 4 voturi
Miza “alegerilor” europarlamentare 2019 este, din perspectiva papusarilor locali si a sefilor lor alogeni, una cat se poate de simpla: cati imbecili vor mai fi vrajiti de necesitatea de a-si exercita “dreptul” de vot in numele democratiei, in perspectiva urmatoarelor “alegeri”, prezidentiale, parlamentale si locale. Prostilor, evident, nu le spune nimeni cui foloseste acesta iesire […]
2 Comments