Ministrul Economiei, Lucian Bode, nu pare deloc inspirat atunci cand vine vorba de numirea unor oameni in posturi cheie din minister sau din companiile aflate in subordinea institutiei pe care o conduce. Dupa ce l-a numit consilier personal pe controversatul Radu Cristescu, protectorul firmei Grivco, ce apartine familiei lui Dan Voiculescu, fiind obligat sa-l demita in urma dezvaluirilor ziarului ”Curentul”, ministrul economiei recidiveaza. Surse din cadrul ministerului ne-au informat ca in sedinta de astazi a Consiliului de Administratie la Transelectrica figureaza pe ordinea de zi si propunerea ministrului Bode privind numirea consilierului sau personal Silviu Manastire in conducerea acestei companii de importanta strategica pentru Romania.
Ce-l califica pe Silviu Manastire pentru aceasta pozitie? Ne-a spus chiar consilierul personal al ministrului economiei, ales cu grija presupunem, mai ales dupa incidentul neplacut cu Radu Cristescu pe care a trebuit sa-l dea afara la o zi dupa ce l-a numit. ”Fac parte din echipa operativa si am usa deschisa oricand la ministru”, ne-a declarat Silviu Manastire legat de competentele sale profesionale care-l recomanda pentru Consiliul de Administratie al Transelectrica.
Cu alte cuvinte, usa deschisa la ministrul Bode face cat toate calificarile profesionale necesare unei persoane pentru a fi numita in conducerea unei companii atat de importante cum este Transelectrica. Manastire a tinut sa ne precizeze ca propunerea ministrului in legatura cu persoana sa este legata de ”strategia de transparentizare a ministerului” si ca rolul sau in cadrul CA al Transelectrica va fi legat tocmai aceasta decizie.
Desi domnul Manastire pune semnul egal intre el si transparenta, solicitarea noastra de a ne pune la dispozitie CV-ul sau pentru a putea vedea experienta sa profesionala s-a lovit de o lipsa de transparenta totala. In urma cu circa 10 zile am solicitat Ministerului Economiei CV-urile consilierilor personali ai ministrului Bode si am avut surpriza sa aflam ca acestea sunt confidentiale intrucat contin date contravin Legii privind prelucrarea datelor cu caracter personal.
Prin urmare, transparenta e doar in declaratiile domnului Manastire care, dupa ce ne-a promis ca ne va oferi personal CV-ul sau, nu a mai raspuns nici la telefoane nici la emailuri. Halal transparenta! Cat despre CV-ul lui Silviu Manastire, in lipsa unui document oficial al Ministerului Economiei, am reconsti¬tuit parcursul sau profesional pe baza materialelor de presa, nu putine, legate de activitatea sa.
Silviu Manastire – un popa raspopit
Conform informatiilor publicate de presa din Cluj, unde Silviu Manastire a activat cativa ani buni, studiile sale de baza sunt cele teologice. Prin urmare, domnul Manastire ar putea tine slujbe de binecuvantare la fiecare sedinta de CA al Transelectrica, pentru ca nimic altceva nu-l califica sa ia decizi legate de tranzactionarea pe bursa a actiunilor acestei companii. De fapt, nici slujbe nu ar prea putea tine domnul Manastire intrucat potrivit unui comunicat public, din iulie 2007, al firmei brasovene Visage Proiect, consilierul personal al mini¬strului Bode este un „fost preot ortodox, raspopit pentru viol asupra unui baiat de 6 ani“. Nu stim daca acest episod din CV-ul domnului Manastire a atarnat in decizia ministrului economiei de a-l alege pe acesta printre consilierii sai personali, dar asteptam lamuriri, in numele aceleiasi transparente invocate de domnul Manastire.
Tovaras de afaceri cu Gusa
Ultimul loc de munca al lui Silviu Manastire, care a poposit la Ministerul Economiei odata cu Lucian Bode, a fost cel de director al agentiei de presa Newsin, intrata recent in faliment. Manastire a preluat fraiele agentiei din momentul in care tandemul de succes Cozmin Gusa – Maricel Pacuraru a cumparat firma care detine controlul PSV Company, fosta Petromservice, devalizata cu circa 90 de milioane de euro de alt tandem de succes, Vintu-Luca. Aflat intr-o asemenea companie selecta, Manastire a constituit o achizitie deosebita pentru ministrul Bode, care, potrivit declaratiilor consilierului sau personal intentioneaza sa-l propuna pe acesta si in alte consilii de administratie ale companiilor aflate in subordinea ministerului, in spiritul aceleiasi politici de transparenta.
Manastire si tepele date presei clujene
Consilierul personal al ministrului Bode, Silviu Manastire, a lasat, la Cluj, datorii de peste 1,2 miliarde de lei catre firmele care editeaza ziare si catre televiziuni. Potrivit presei locale,Clever Media, compania care edita Ziua de Cluj, a cerut in 2009 deschiderea procedurii de insolventa impotriva firmei Silver Media, firma fondata de catre jurnalistul Silviu Manastire, cel care a editat editia de Transilvania a ziarului Gardianul. Prin acest proces, Clever Media spera sa-si recupereze de la Silver Media o datorie in valoare de aproxi¬mativ 24.000 de lei noi, reprezentand datorii comerciale ajunse la scadenta (servicii publicitare), plus 10.243 de lei reprezentand penalitati de intarziere. Suma aceasta reprezenta o parte din contravaloarea serviciilor de publicitate prestate de creditor in favoarea debitorului (machete publicitare in ziar, mesh-uri, panouri, etc.) cu ocazia deschiderii clubului Bamboo la Cluj. Prestatorii nu au incasat nimic din sumele datorate de firma lui Manastire si acum se vad nevoiti sa le treaca la capitolul pierderi in propriile bilanturi. Cu atat mai mult cu cat ziaristul Silviu Manastire, cel care se lauda astazi cu talentul sau de manager, a parasit Clujul si nici nu le mai raspunde la telefon celor carora le datoreaza bani. In spiritul aceleasi transparente, desigur.
Presiuni la nivelul CA al Transelectrica via Radu Cristescu
Paralel cu intentia ministrului de a-si numi consilieri personali de calibrul lui Manastire in Consiliul de Administratie al Transelectrica, au inceput presiunile asupra celorlalti membri ai CA, presiuni de care Lucian Bode nu e strain, conform informatiilor noastre. Astfel, in ultimele zile in pseudo ziarul „Cronica Romana“, aflat in proprietatea lui Radu Cristescu, cel care a fost si el pentru o zi consilierul lui Bode, fiind obligat sa demisioneze in urma dezvaluirilor din ziarul „Curentul“, apare obsesiv la rubrica „Intrebarea zilei“ un singur text: „Are habar ministrul Economiei, Lucian Bode, de tunurile pe care le trag, pe banii publici, de la firma Smart SA, Gheorghe Seculici, socrul liderului pedelist Gheorghe Falca, si Cosmin Monac, directorul acestei firme ?“Probabil ca la un moment dat ministrul Bode va raspunde la aceasta intrebare obsesiva, mai ales daca alesul sau de la cabinet, Silviu Manastire, va intampina opozitie la numirea sa in CA la Transelectrica.
In aceste conditii nu ne mai ramane decat sa-l intrebam pe premierul Ungureanu cum e cu transparenta si mai ales cu competenta la nivelul ministerelor aflate in subordinea sa. Mihaela Dobrescu
Sursa: Curentul
Adauga un comentariu!
Editoriale din aceeasi categorie
Autor: Aciduzzul | 10 martie, 2021 | 1 comentarii | 253 vizualizari | 4 voturi
Evident, doar oligofrenii si deficientii mintali in stadiu avansat pot crede ca poti lua Covid mai repede mancand o friptura sau band o bere la un restaurant cu cativa prieteni, decat calcandu-te in picioare in hipermarket. Si totusi, nu s-a luat niciodata in calcul inchiderea hipermarket-urilor. A pietelor taranesti, in schimb, da…Explicatia este simpla. Desi […]
Autor: Aciduzzul | 29 noiembrie, 2020 | 0 comentarii | 128 vizualizari | 3 voturi
Partidul Noua Romania (PNR), sustinut de catre Miscarea Civica Frontul Alfa, cere decapusarea bugetului public, drenat in prezent catre buzunarele unei clici bolsevico-securiste, cu efecte grave asupra dezvoltarii si bunei functionari a societatii romanesti. In contextul crizei economice fara precedent care se intrevede la orizont inca din aceasta iarna, decapusarea bugetului public reprezinta o chestiune […]
Autor: Aciduzzul | 28 noiembrie, 2020 | 0 comentarii | 107 vizualizari | 3 voturi
Partidul Noua Romanie (PNR), sprijinit de Miscarea Civica Frontul Alfa cere imperativ stoparea TOTALA si URGENTA a defrisarilor de orice fel si interzicerea exportului de masa lemnoasa bruta si prelucrata primar pentru o perioada de zece ani. Aceasta masura putea fi luata oricand pana acum de catre cei care s-au perindat la conducerea tarii, insa […]
Autor: Aciduzzul | 9 octombrie, 2020 | 0 comentarii | 184 vizualizari | 4 voturi
Producatorii romani, discriminati in tara lor
Autor: Aciduzzul | 7 septembrie, 2020 | 1 comentarii | 175 vizualizari | 2 voturi
De ce nu mai gasesc fabricile de conserve rosii pentru bulion in Romania?!