George Roncea
O nouă campanie publicitară a companiei Vodafone ne-a atras atenţia prin utilizarea stranie a unei consacrate formule masonice. În străinătate, compania Vodafone a mai fost implicată în câteva rânduri în dezbateri publice pornite de la speculaţii cu privire la logo-ul firmei şi unele campanii publicitare ce fac trimiteri ezoterice şi reiau formule iniţiatice utilizate în sfera masoneriei. rânduri în dezbateri publice pornite de la speculaţii cu privire la logo-ul firmei şi unele campanii publicitare ce fac trimiteri ezoterice şi reiau formule iniţiatice utilizate în sfera masoneriei. La noi, povestea pleacă de la promovarea cartelelor pre-pay – Campania “Marea Ieşeală” – unde publicul-ţintă pare să fie format din adolescenţi uşor duşi cu pluta, dominaţi de frustrări sexuale, iar adresarea de pe afişul campaniei este “Distracţie maximă. Am zis!”. Formula imperativ-conclusivă “Am zis” este însă o clasică şi arhicunoscută formă de încheiere a edictelor şi comunicărilor oficiale ale masonilor. Se pot găsi şi pentru neiniţiaţi discursurile reprezentanţilor MLNR, din care selectăm pentru exemplificare un pasaj de încheiere, din Cuvântul înainte al Marelui Maestru al MLNR(www.grandlodge.ro).
“Fraţii din Marea Lojă Naţională A României, Loja de Ritualistică şi Cercetări Masonice condusă de Prea Respectatul Frate Nicu Filip a făcut progrese semnificative şi cu ajutorul unor personalităţi din ţară, neiniţiate, care şi-au oferit cu generozitate tot sprijinul. Cunoscându-vă dragi fraţi, aproape pe toţi, cred în bunăvoinţa, înţelepciunea şi curajul ce-l veţi căpăta pentru a accede pe treptele perfectibilităţii împreună. Va asigurăm că pacea, înţelegerea şi buna comunicare, prin libertatea de gândire şi exprimare vor constitui cărămizile care vor fi zidite templului fiecăruia, încet, încet în timp şi cu încredere, iar dacă nu vom reuşi noi, vor face copiii noptri, şi dacă nici ei nu vor reuşi poate sau cu siguranţă vor reuşi copiii copiilor noştri, pentru că lucrarea noastră este în eternitate. Dumnezeu să vă lumineze casa, familia, copiii şi să vă bucuraţi de ziua de mâine. Am zis.”
Redacţia „Curentul“ a contactat-o pe şefa Vodafone Romania, Liliana Solomon, căreia i-am adresat mai multe întrebări cu privire la eventuala intenţie a Vodafone de a se sprijini pe solidaritatea masonilor lansand mesaje de promovare ce conţin formule-cheie specifice insiderilor lojilor. Doamna Solomon a negat o astfel de prezumţie, adăugand că după ştiinţa sa cei care au realizat Campania de promovare sunt tineri de la Compania McCann-Ericson şi că Vodafone nu şi-a asumat intenţia de a se adresa în special masonilor, cel puţin dansa nu crede aceasta.
Am luat legătura cu Bogdan Enoiu, reprezentantul McCann-Ericson, autorul Campaniei de promovare a Vodafone, care ne-a adus la cunoştinţă că echipa care a realizat Campania este formată din tineri şi că nu crede că aceştia ar fi nişte iniţiaţi care s-au gandit la mesaje masonice ascunse. Ne-a spus că va scoate totuşi formula buclucaşă din afişul Campaniei.
Venerabilii masoni din reţeaua Vodafone
Deşi toată lumea neagă că formula de tip masonic din reclama Vodafone ar avea un sens ascuns şi se susţine că Vodafone n-ar avea nici în clin, nici în manecă cu masonii, am reuşit să obţinem o bază de date cu principalii venerabili ai celor 330 de loji masonice din Romania şi am descoperit că telefoanele de contact ale acestora sunt toate în reţeaua Vodafone .
Coincidenţă sau nu, pană una alta, marea Companie Vodafone a atras atenţia şi în străinătate, critici ai globalizării de tip masonic reclamand prezenţa unor simboluri şi formulări ce ţin de mesajele cu sens ezoteric utilizate de companie. Astfel, a fost semnalată strania coincidenţă a logoului firmei cu însemnul grafic din centrul logoului KKK (KuKluxKlan), o organizaţie tot de tip masonic ce militează pentru supremaţia rasei albe, cunoscută pentru conţinutul rasist al ideologiei sale şi mai ales pentru atacurile la adresa negrilor din Statele Unite, cu ani în urmă.
S-a mai speculat pe marginea succesiunii celor trei semne grafice asemănătoare cifrei şase ce semnifică logoul companiei în reclamele Vodafone, într-o formă ce sugerează mult comentatul număr 666, considerat în unele medii drept un număr cu semnificaţii demonice.
Au circulat şi comentarii cu privire la conectarea la net prin modemurile Vodafone, unde, de asemenea, apare un straniu port 666.
Unii utilizatori au semnalat şi plasat pe Internet captura de ecran ce proba că la încercarea de conectare a unui modem Vodafone la calculator avertismentul firewall-ul ESET marca portul cu nr. 666, cu notificarea între paranteze (doom), cuvant ce înseamnă „osandă“ (666).
Semnificaţii masonice surprinse în campaniile mondiale ale Vodafone
În Suedia, cu ani în urmă, a starnit controverse Campania Vodafone care marca pe afiş o parafrază la o celebră zicere despre Noua Ordine şi New World Ordere, sintagme considerate semnale masonice ce preced paradigma globalismului.
„Welcome to our NEW WORLD“ este traducerea mesajului Vodafone lansat în Suedia, iar conotaţia masonică a mesajului nu mai are nevoie de explicaţii, decat poate pentru minorii chemaţi la „Marea Ieşeală“ de Vodafone.
Vodafone, o companie gigant cu un profit pe anul fiscal 2008 de 6.66 miliarde lire sterline (13.1 miliarde dolari) şi cu 260 de milioane de utilizatori înregistraţi este văzută ca un instrument al unui Big Brother nu foarte friendly, cu şorţuleţ şi cu compas, care trasează mari cercuri de cuprindere a sute de milioane de oameni în aria de control a populaţiei, fie şi dacă avem în vedere numărul uriaş de oameni care pot fi ascultaţi şi urmăriţi prin tehnologia telefoanelor mobile, terminale interconentate la servere prin care îşi fac veacul în principal serviciile secrete de tot felul.
Inclusiv la noi, Vodafone a fost obiectul unei cereri de chemare în instanţă pentru că oferă date privind utilizatorii unor entităţi tenebroase, cum sunt serviciile de la noi, fără a li se specifica consumatorilor care semnează contractele de utilizare a serviciilor Vodafone că devin automat, pe banii lor, ţinta interceptărilor şi localizărilor instituţiilor unui stat cu înclinaţii poliţieneşti vădite, dacă avem în vedere noile reglemementări şi proiecte de lege promovate inclusiv de personaje ca Olguţa Vasilescu, de la PSD, demascată de foştii colegi de la PRM drept „manipulatoarea pixului lui Vadim“, prin care se încearcă limitarea dreptului la expresie, urmărirea celor care comentează „negativ“ la adresa autorităţilor corupte şi vicioase.
Mai mult sau mai puţin subliminal, dar deseori pe faţă, la vedere, simbolistica masonică este inclusă şi în alte campanii de promovare ale unor produse lansate de companii similare Vodafone. În numărul viitor vom exemplifica utilizarea acestora de către compania „concurentă“ a Vodafone, Orange.
Sursa: Curentul
Adauga un comentariu!
Editoriale din aceeasi categorie
Orice poate sa iasa din vaccinarea cu editoarele genetice Pfizer si Moderna. Vaccinatii sunt adevarate bombe cu ceas si nimeni nu poate spune acum cand acestia vor “exploda” si vor deveni un adevarat biohazard. Pentru ca, din pacate, vaccinatii nu se pot dezvaccina. Estimarile celor mai multi specialisti variaza intre 12 si 14 luni. De […]
Autor: Aciduzzul | 10 martie, 2021 | 3 comentarii | 404 vizualizari | 6 voturi
Legea vaccinarii obligatorii a fost adoptata in UNANIMITATATE in comisia de santate din Camera Deputatilor. Adica au votat-o toate “partidele” politice, fara exceptie! Chiar daca au fost aduse sute de amendamente fata de varianta adoptata acum doi ani de Senat, ce sa vezi, s-a pastrat neatins un articol, cu ginion, articolul 13 care prevede la […]
Autor: Aciduzzul | 23 ianuarie, 2020 | 2 comentarii | 455 vizualizari | 4 voturi
Nici nu stiu cum sa formulez cat mai bine: traim intr-o lume de prosti sau traim intr-o lume a prostilor? Poate ca mai bine ar fi sa reformulez si sa scriu ca traim intr-o lume in care prostii sunt majoritatea covarsitoare. Ii vezi la tot pasul: vor sa fie mereu sefi, au gura mare, cred […]
Autor: Aciduzzul | 23 ianuarie, 2020 | 1 comentarii | 183 vizualizari | 3 voturi
Cele mai multe dintre evenimentele majore ale ultimelor decenii au venit ca reactie la un eveniment precedent, de multe ori fals, o provocare menita a pregati opinia publica pentru ceea ce va urma. Comentatorii politici numesc astfel de evenimente inscenate – false flag – un steag fals. Cele mai clare exemple de atacuri inscenate sunt […]
Autor: Aciduzzul | 24 mai, 2019 | 0 comentarii | 365 vizualizari | 4 voturi
Miza “alegerilor” europarlamentare 2019 este, din perspectiva papusarilor locali si a sefilor lor alogeni, una cat se poate de simpla: cati imbecili vor mai fi vrajiti de necesitatea de a-si exercita “dreptul” de vot in numele democratiei, in perspectiva urmatoarelor “alegeri”, prezidentiale, parlamentale si locale. Prostilor, evident, nu le spune nimeni cui foloseste acesta iesire […]