Corneliu Vlad: WikiLeaks: imparatul nu e chiar gol pusca. Cele 251.287 de documente diplomatice americane date pe fata n-au dat lumea pe spate. „Armaggedoanele“ livrate, mai anii trecuti, pe piata romaneasca erau parca mai cu palpit, chiar daca trebuiau luate cu beneficiu de inventar. Operatiunea Cablegate e ori ceva mai subtil, ori praf in ochi. Nu se prea stie deocamdata care ar fi profitorii, care partea vatamata. Oricum, institutia numita WikiLeaks, tartora dezvaluirilor, exagera la 22 noiembrie cand avertiza, cu surle si tobe, (de fapt cu turle şi sobe, cum ar fi spus profesorul meu de literatura rusa şi sovietica Mihai Novicov) ca „in lunile urmatoare vom vedea o lume noua, una in care istoria mondiala va fi redefinita“. Deocamdata, toptanul de texte, dintre care doar 7 la suta „secrete“ şi 40 la suta „confidentiale“, ne confirma doar ca lumea-i cum este. America ramane marcata de sindromul terorismului, vrea intelegere cu Rusia, nu ştie de unde sa apuce China, şovaie in privinta Iranului, nu-şi prea pierde timpul cu Europa.

Geopolitic vorbind, mare lucru nu aflam (doar eventual, noi romanii, ca Washingtonul i-ar ingadui Moscovei sa traga cu coada ochiului la proiectul de scut spatial in Europa).

Pentru amatorii de barfe, productia de scurgeri WikiLeaks este insa un regal. Distinşii diplomati apar ca nişte mahalagioaice prin ce debiteaza sub antet de ambasada sau Departament de Stat. Angela Merkel e poreclita Teflon, pentru ca nimic nu se lipeşte de ea, Berlusconi – un chefliu afemeiat ce-şi pierde noptile, Putin – un mascul dominator, iar Medvedev – unul palid şi şovaielnic, Sarkozy – susceptibil, iritabil şi autoritar, dar şi cel mai proamerican preşedinte postbelic al Frantei, Khaddafi – un ipohondru cochet care-şi injecteaza botox pentru piele-ntinsa, preşedintele Yemenului – un musulman care nu pregeta la whisky, dar numai daca e bun etc. Mai şifonata ar putea ieşi eventual Hillary Clinton, care le-a trasat diplomatilor sarcini de serviciu ce revin mai degraba serviciilor secrete, dar cine nu ştie ca diplomatia şi spionajul sunt frati siamezi.

Si toate acestea ni le-au prezentat cariatizi ai presei mondiale ca „The New York Times“, „Le Monde“, „The Guardian“, „El Pais“, „Der Spiegel“, ma mir cum nu şi „Jenminjibao“ sau „Pravda“. Artizanii operatiunii ar fi un australian cam ciudatel, un fel de homeless şi un tanar militar american, hacker iscusit. Oare de ce toata aceasta tevatura cam de balci?

Intre altele, zic eu, şi pentru ca presa lumii şi cititorii ei trebuie sa fie mereu ocupati cu ceva, iar nutretul de pe piata nu e prea convenabil mai marilor lumii. Trebile, in lume, s-au cam impotmolit. Cei 20 nu au dat de cap, nici la Seul, crizei, nici la Cancun nu iese nimic cu reglementarea incalzirii globale, pana şi summitul OSCE a dat chix. Obama nu confirma, ca superman salvator, ce vor liderii Chinei, Rusiei, Iranului sau Coreii de Nord nu ştie nimeni. Nu ni se spune ceva nici macar despre starea de sanatate a lui Bin Laden. Şi atunci? Sa nu dai o aluna, o maslina, publicului larg, dependent de ceva ce aduce a informatie?

Ce e exagerat nu e demn de crezare, spunea Talleyrand. „Dezvaluirile“ cu pricina nici macar exagerari nu sunt, cele mai picante sunt barfe cu aer de deja vu. Din niciuna nu vedem in stare de goliciune imparatul, imparatii lumii de azi. Ni se arata doar peticute de epiderma. Furtuna-ntr-un pahar cu apa. Mult zgomot pentru nimic. Dar sa mai vedem…

Ion Cristoiu: De ce n-am incredere in asa-zisele scurgeri Wikileaks

In 28 noiembrie 2010, dupa o campanie publicitara deloc diferita de cea premergatoare punerii in vinzare a unui nou produs Coca-Cola, website-ul Wikileaks a inceput publicarea a peste 200.000 de documente confidentiale şi secrete (atentie, nu insa şi Top secret) din corespondenta dintre Departamentul de Stat al SUA şi ambasade ale SUA din intreaga lume.

Scandalul se prefigureaza mult mai mare decit cel provocat anterior de o alta lovitura a website-ului: deconspirarea a numeroase documente ale Pentagonului vizind razboiul din Irak. Principalele note ale taraboiului se refera, aproape exclusiv, la semnificatiile politice ale scurgerilor de documente.Fiind vorba de o corespondenta confidentiala intre ambasadele SUA şi Departamentul de Stat, in premiera mondiala, opinia publica ia cunoştinta de actiuni şi puncte de vedere care intra in conflict, de cele mai multe ori, cu actiunile şi declaratiile oficiale ale Departamentului de Stat şi ale ambasadelor şi chiar ale preşedintelui american.

Publicarea unor astfel de documente nu e o noutate in istoria Americii şi a lumii. Dupa o anume perioada de timp, diferind ca marime de la tara la tara, corespondenta diplomatica devine accesibila publicului larg.

Ca sa dam un exemplu, in 2001, la implinirea a 40 de ani de la dezastrul din Golful Porcilor, atit Havana, cit şi Washingtonul au desecretizat şi oferit spre publicare un numar insemnat de documente diplomatice clasate ca secrete sau confidentiale.Nici unul dintre momentele de deschidere a arhivelor n-a stirnit insa un scandal de proportiile celui nascut de initiativa Wikileaks.

Explicatia e simpla.

Date publicitatii la o distanta in timp de la producerea lor, documentele au intrat rapid sub semnul preocuparii fata de trecut.Şi cum trecutul mai mult sau mai putin departat nu intereseaza o omenire fascinata de prezent, oricit de senzationale au fost dezvaluirile, ele n-au stirnit nici macar flacara de luminare a unui scandal, d-apoi ditamai vilvataia.

Cele peste 200.000 de documente puse pe taraba de actiunea Wikileaks se refera insa la fapte şi personaje ale prezentului activ.Din acest punct de vedere, initiativa Wikileaks tine de gazetarie şi nu de istorie.Astfel, dimensiunea politica a pus in umbra insa o dimensiune la fel de importanta a scandalului: cea jurnalistica.

Scandalurile provocate in ultimul timp de Wikileaks au fost asemanate cu un alt scandal, petrecut in 1971 şi ramas de referinta in istoria presei mondiale: publicarea de catre cotidianul The New York Times a unor documente de la Pentagon despre implicarea SUA in Vietnam.
Pina la un punct, intre gestul website-ului Wikileaks şi cel al lui New York Times din 13 iunie 1971 sunt unele note comune.

Şi intr-un caz şi-n celalalt, e vorba de documente clasificate confidential şi secret (nu Top secret), scoase din locuri bine pazite de autoritati ca sa nu fie facute publice şi puse la dispozitia simplilor cetateni.

Şi intr-un caz şi-n celalalt, şocul in opinia publica a fost provocat de discrepanta dintre vorbele şi faptele oficiale şi vorbele şi faptele confidentiale.

Sunt, de altfel, aceste note comune celor doua momente despartite de aproape patru decenii valabile tuturor aşa-ziselor scurgeri in presa de documente şi informatii.

La o privire mai atenta, intre scurgerile in presa din istoria moderna şi scurgerea asumata de Wikileaks apar diferente substantiale.
Iata citeva dintre ele:

1) Initiativa New York Times de a da publicitatii Documentele Pentagonului şi-a avut justificarea in nevoia ca publicul american, la vremea respectiva interesat de razboiul din Vietnam, sa afle ca administratiile prezidentiale anterioare il mintisera in legatura cu motivele aventurii militare a SUA.

Altfel spus, atit autorul serialului, ziaristul Neil Sheeman, cit şi conducerea publicatiei au invocat, şi pe drept cuvint, interesul public drept argument decisiv pentru a-şi asuma riscul tiparirii.

In cazul Wikileaks, acest argument lipseşte.

Din Pentagon Papers, americanii aflau ca Guvernul i-a mintit in legatura cu implicarea in Vietnam.

Din Documentele Wikileaks opinia publica mondiala afla ca intre ce cred ambasadorii şi functionarii de stat in secret şi ceea ce fac şi spun ei in plina lumina e o diferenta.

Ei şi? Orice ins alfabetizat e conştient de aceasta diferenta. Singurul interes care ar justifica publicarea acestor documente trimite la o atitare tipica lectorilor de tabloide: cea de a afla daca o starleta poarta sau nu chiloti pe sub rochia care se vede la televizor.
Atit Pentagon Papers, cit şi alte scurgeri in presa de o oarecare notorietate au avut drept garantie autoritatea unei institutii de presa unanim recunoscute.

Deşi New York Times n-a dezvaluit intr-o prima instanta sursa care i-a pus la dispozitie Dosarele (Daniel Ellsberg), totuşi atit americanii simpli, cit şi autoritatile n-au suspectat o clipa intreaga operatiune ca fiind o manipulare ordinara.

Pe de o parte, pentru ca publicare a fost asumata de un jurnalist de prestigiu şi de un ziar ale carui actiuni anterioare convinsesera in planul corectitudinii profesionale, pe de alta, pentru ca ziaristul şi publicatia erau institutii americane.

Daca un ziarist şi un ziar american socotisera ca pot publica Documentele, deşi erau confidentiale, fara a afecta interesele nationale ale Americii, inseamna ca actiunea lor era de buna credinta.

Actiunea Wikileaks nu impartaşeşte aceste note absolut necesare pentru ca ea sa nu poata fi pusa la indoiala din punct de vedere al deontologiei gazetareşti.

Astfel, spre deosebire de New York Times, website-ul Wikileaks continua sa ramina misterios in ce priveşte finantarea, angajatii şi chiar diriguitorii.

In campania de contracarare a efectelor publicarii, multi politicieni şi chiar jurnalişti au pus la indoiala documentele publicate pe motiv ca website-ul n-a raspuns la intrebari fireşti precum:

– E vorba de toate documentele din arhiva Departamentului de stat sau doar de o parte?
– Exista o diferenta intre documentele puse la dispozitia Wikileaks şi documentele publicate?
– Daca da, ce criterii de selectie şi-au spus cuvintul?

S-ar putea ca operatiunea Wikileaks sa fie corecta şi chiar de buna credinta. In perceperea unei actiuni gazetareşti conteaza insa enorm imaginea publica a institutiei media care o declanşeaza și o susține. Pastrat intr-o secretoşenie paguboasa in ce priveşte finantarea, conducerea, scopurile publicarii şi felul in care se face rost de documente, website-ul Wikileaks n-are autoritatea unei institutii media profesioniste.

Istoricii sint de acord ca scandalul Pentagon Papers n-a avut nici un efect asupra politicii americane. Razboiul din Vietnam a continuat inca doua mandate prezidentiale. Dupa cum arata inregistrarile din Biroul Oval, Nixon se temea ca publicarea unor documente secrete va afecta relația SUA cu alte state din lume.

Nu s-a intimplat aşa ceva. Sint sigur ca, dincolo de notele de tabloid, acțiunea Wikileaks nu va avea nici o influenta asupra imaginii Americii in lume și, cu atit mai puțin, asupra relatiilor SUA cu alte state. In aceste conditii, luind in calcul şi nebuloasa care inconjoara website-ul nu-i exclus sa fie vorba de o scurgere deliberata de documente din partea Americii, pentru ca, odata asigurata credibilitatea actiunilor Wikileaks, sa apara documente cu adevarat periculoase.

Nu despre SUA, ci despre adversarii SUA. Cum ar fi, de exemplu, China.

Sursa: Ziaristi Online, Curentul, Reporter Virtual

Adauga un comentariu!

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Nume (necesar)

E-mail (necesar dar nu va fi publicat)

Website

CAPTCHA Code *

Orice poate sa iasa din vaccinarea cu editoarele genetice Pfizer si Moderna. Vaccinatii sunt adevarate bombe cu ceas si nimeni nu poate spune acum cand acestia vor “exploda” si vor deveni un adevarat biohazard. Pentru ca, din pacate, vaccinatii nu se pot dezvaccina. Estimarile celor mai multi specialisti variaza intre 12 si 14 luni. De […]

Legea vaccinarii obligatorii a fost adoptata in UNANIMITATATE in comisia de santate din Camera Deputatilor. Adica au votat-o toate “partidele” politice, fara exceptie! Chiar daca au fost aduse sute de amendamente fata de varianta adoptata acum doi ani de Senat, ce sa vezi, s-a pastrat neatins un articol, cu ginion, articolul 13 care prevede la […]

Nici nu stiu cum sa formulez cat mai bine: traim intr-o lume de prosti sau traim intr-o lume a prostilor? Poate ca mai bine ar fi sa reformulez si sa scriu ca traim intr-o lume in care prostii sunt majoritatea covarsitoare. Ii vezi la tot pasul: vor sa fie mereu sefi, au gura mare, cred […]

Cele mai multe dintre evenimentele majore ale ultimelor decenii au venit ca reactie la un eveniment precedent, de multe ori fals, o provocare menita a pregati opinia publica pentru ceea ce va urma. Comentatorii politici numesc astfel de evenimente inscenate – false flag – un steag fals. Cele mai clare exemple de atacuri inscenate sunt […]

Miza “alegerilor” europarlamentare 2019 este, din perspectiva papusarilor locali si a sefilor lor alogeni, una cat se poate de simpla: cati imbecili vor mai fi vrajiti de necesitatea de a-si exercita “dreptul” de vot in numele democratiei, in perspectiva urmatoarelor “alegeri”, prezidentiale, parlamentale si locale. Prostilor, evident, nu le spune nimeni cui foloseste acesta iesire […]