(Blogul lui Victor Roncea)
Savantul basarabean Sergiu Capita, in 2003: “Se va produce o criză acută de concepţie colectivă asupra lumii şi una de conştiinţă. Vor intra în declin familia şi statalitatea. În locul timpului comprimat va veni altceva”….Nu prea posedam rusa într-atît, ca să înţeleg totul ce povestea, ce arăta şi se demonstra academicianul, însă eram captivat de vocea-i cam piţigăiată, dar foarte blîndă şi convingătoare, de modul delicat, în care conversa cu fiecare interlocutor, dar îndeosebi – de lucrurile uimitoare pe care le povestea cu atîta cunoştinţă de cauză.

Abia acum îmi dau seama, că “învăţatul Căpiţă”, precum îl numeam eu pe atunci, era, de fapt, unicul care se comporta liber şi absolut nestingherit pe “ecranele azurii” ale supracenzuratei televiziuni sovietice. (…)

La conferinţa de astăzi aţi produs o mare senzaţie, prezentând o viziune neaşteptată asupra trecutului, prezentului şi viitorului societăţii, surpriza fiind amplificată şi de faptul că un fizician face revoluţie în sociologie…

Cel de-al doilea aspect al surprizei nu este de fapt o surpriză, ci e vorba de continuarea unei tradiţii de familie. Tatăl meu, mai cu seamă în perioada de după decernarea premiului Nobel, a fost o prezenţă remarcabilă a vieţii publice ruse şi internaţionale. Eu nu am făcut decât să-i urmez exemplul. Împreună cu câţiva colegi savanţi din SUA şi Danemarca, am încercat să aplicăm modelarea matematică pentru a afla nu la nivelul presupoziţiilor, dar mai mult sau mai puţin exact, cum a fost comunitatea umană până acum şi ce ne aşteaptă în viitor. Rezultatele ce le-am obţinut, sunt revelatoare, iar concluzia principală este că schimbările despre care vorbim mereu de câteva decenii, sunt insignifiante în raport cu ceea ce ne aşteaptă. Adevărata mare schimbare a societăţii abia urmează să se producă.

Aveţi în vedere o schimbare de ordin tehnologic?
Tehnologiile, ca şi moda, sunt lucruri efemere şi nu ţin de esenţa fiinţei şi a fiinţării umane. Iar în câmpul acestora din urmă, progrese nu s-au prea înregistrat. Francis Fukuyama a demonstrat acest lucru de o manieră irefutabilă. Pe de altă parte, aşa cum arată rezultatele cercetărilor noastre, factorii decisivi în dezvoltarea comunităţii umane au fost – atât în epocile preistorice,, cât şi în timpurile istorice – nu economia, nu munca, ci spiritualitatea şi informaţia, cultura în sensul larg al cuvântului.

Prin urmare, concluzia lui Maltus, spre care s-au orientat şi de care s-au ghidat atâta timp politicienii şi savanţii, că problema alimentară este forţa motrice a omenirii, se dovedeşte a fi greşită?

Categoric. Analizele noastre arată că resursele alimentare pe globul pământesc au fost şi sunt mai mult decât suficiente. Problema stă în distribuirea acestor resurse, dar nu în deficitul lor. Afară de aceasta, explozia demografică, precum ne arată modelul matematic, a fost un fenomen temporar şi este influenţată, cât ar părea de paradoxal, tocmai de nivelul de cultură şi de capacitatea de receptare a informaţiei. Cât timp cultura se limita mai mult la îmbunătăţirea aspectelor de civilizaţie, s-a redus progresiv mortalitatea şi a crescut numărul populaţiei. Punctul de vârf al exploziei demografice l-au constituit anii 1950-2000. Din 2001 a început stabilizarea, iar din 2200 numărul populaţiei Terrei va fi într-un regres continuu din cauza reducerii considerabile a natalităţii. Şi oricât ar părea de paradoxal, factorul principal care determină această tendinţă, este, în plină revoluţie informaţională declarată, tocmai criza informaţională. Vorba e că omul a ajuns la limita posibilităţilor sale de receptare a informaţiei. Formarea profesională durează deja până la vârsta de 30 de ani. Dar şi după aceea, instruirea trebuie continuată, altfel nu faci faţă concurenţei. Şi atunci cum să-ţi rămână timp ca să mai şi lucrezi, să te reproduci, să transmiţi cunoştinţele acumulate către generaţia tânără? Limitele receptării au condus la un fenomen nou în ţările postindustriale: aproape la 30% din populaţie se manifestă analfabetismul funcţional (războiul din Irak, de exemplu, a arătat că o mare parte din ostaşii americani nu posedă pe deplin armele intelectualizate).

Apropo, cineva dintre vorbitorii de astăzi a scos pe tapet problema disproporţiei crescânde, în cadrul resurselor tehnologice noi, între preţurile la hard şi la soft, cele din urmă fiind deja de aproape douăzeci de ori mai mari. Nu este şi acest indiciu o răsfrângere indirectă a ceea ce remarcaţi dvs. că se petrece în cadrul resursei umane?

Fără doar şi poate. Dar aş ţine să fac imediat o replică vis-a-vis de sintagma „resursa umană”. Tratarea factorului uman ca resursă are şi ea partea sa de contribuţie la ceea ce se întâmplă cu omul şi cu societatea. Se conturează două puncte ale căii parcurse până acum: de la frate al naturii, în vremurile primordiale, la resursă, în perioada contemporană. În general, modelul matematic al căii acesteia arată că s-a produs o comprimare a timpului şi a istoriei. Fiecare perioadă istorică nouă a fost de două, trei ori mai scurtă decât precedenta. Densitatea informaţională, culturală, psihologică, biologică a crescut în proporţie geometrică, presându-l pe om cu o forţă fără precedent.

Aţi specificat mai sus că din anul 2200 va începe scăderea progresivă a populaţiei Terrei. Probabil că momentul acela se va constitui într-un fel de linie de demarcare, de trecere la noua societate, intrată în adevărata mare schimbare la care v-aţi referit. Cum va fi acea societate?

În primul rând, va fi radical schimbată componenţa de vârste: oamenii în etate vor fi mult mai mulţi decât cei tineri. Va fi, deci, o societate îmbătrânită, cu toate consecinţele ce decurg dintr-o astfel de stare. Se va produce o criză acută de concepţie colectivă asupra lumii şi una de conştiinţă. Vor intra în declin familia şi statalitatea. În locul timpului comprimat va veni altceva.

Nu vor însemna oare toate acestea începutul sfârşitului?

Dacă nu se va întâmpla nici o catastrofă cosmică, nu va dispărea nici societatea. Ea va traversa, desigur, o perioadă de reabilitare, de reanimare după cele prin câte a trecut. Şi apoi îşi va reveni. Dacă, desigur, se va întoarce la natură, la spiritualitate, la cultură, lăsând aspectele tehnologice pe un plan secund, unde le este locul, aşa cum ne-a prevenit şi filosoful german Heidegger, şi marele Fukuyama.

Credeţi că ar trebui să renunţăm la tehnologizare?

În nici un caz. Tehnologiile îşi vor ocupa locul ce li se cuvine. Până în 2200 va mai veni un mare val tehnologic, legat de aplicarea memoriei holografice la computere, de motoarele cu apă (cu hidrogen) şi de crearea intelectului artificial. Acesta din urmă va duce criza interioară a omului şi a societăţii la limita ultimă, încât, pe fundalul răririi populaţiei, vom vedea
cu alţi ochi realitatea, o vom simţi fizic, cum ar zice Borges. Şi atunci, lăsând tehnologiile la locul lor, ne vom preocupa de creşterea părţii spirituale, culturale a fiinţei noastre, pentru a redobândi echilibrul. Chiar dacă nu vom face în mod deliberat acest lucru, îl va face instinctul de autoconservare din noi, natura care e mai înţeleaptă decât înţelepciunea însăşi.

Aşadar, un progres eventual pentru biblioteci ar însemna trecerea de la diseminarea informaţiilor la difuzarea cunoştinţelor. Cum vedeţi dvs, ca unul care cunoaşte biblioteca din interior, înfăptuirea practică a acestei orientări?

Înfăptuirea practică trebuie să decurgă, pe de o parte, din baza metodologică oferită de ştiinţă, de modelarea matematică în particular, iar pe de alta, din studierea publicului cititor cu instrumentele ce le oferă sociologia contemporană. Vectorii evoluţiei demografice şi antropologice trebuie să prevaleze, ca puncte de reper, asupra aspectelor tehnologice. Însă eu nu aş fi de acord cu noţiunea de progres pe care aţi utilizat-o aici. E vorba mai curând de o reîntoarcere la spiritualitate şi la cunoaştere, dar la un alt nivel de dezvoltare, desigur. Acelaşi lucru se poate spune şi despre globalizare. Or, utilizând, cu referire la circuitul informaţional, sintagma „sat global”, noi, de fapt, recunoaştem că arhetipul informaţional foarte vechi al statului e mult mai bun decât modelul la care am ajuns în secolul XX. Asta e legitatea. Universul e pulsatoriu, se contractă şi se dilată, se depărtează de punctul iniţial şi apoi revine. Omul, ca parte a acestui univers, nu poate fi o excepţie.

Sergei Petrovici Capiţa s-a născut la 14 februarie 1928 la Cambridge, Marea Britanie, unde tatăl său – tînărul savant Piotr Capiţa (trimis în calitate de membru al comisiei Academiei Ruse de Ştiinţă pentru restabilirea relaţiilor ştiinţifice suspendate din cauza războiului şi a revoluţiei), pentru cunoştinţele sale excepţionale, a fost invitat de însuşi renumitul Ernest Rutherford să lucreze în laboratorul acestuia. În 1935 S. Capiţa revine cu părinţii în URSS, absolveşte Institutul de Aviaţie din Moscova, apoi lucrează la Institutul de Aerohidrodinamică, la Institutul de Geofizică şi pînă în prezent – la Institutul de Fizică al AS a FR. Timp de 35 de ani a condus catedra de Fizică (cea mai mare din ţară) a Institutului fizico-tehnic din Moscova. Este vice-preşedinte al Academiei Ştiinţelor Naturale a FR, membru al Academiei Europene, Laureat al Premiului de Stat din URSS, al Premiului AS al FR şi al Premiului UNESCO pentru activitatea de popularizare a ştiinţei. (…)

Din păcate, în Moldova nu se prea cunosc biografiile generalului Leonid Petrovici Căpiţă şi a soţiei acestuia, Olga Ieronimovna Stebniţkaia, despre care protagonistul interviului de mai sus spune că „bunelul şi bunica erau basarabeni, vorbitori de limbă română”. La sigur, muzeul din Kronştadt deţine mai multe date despre întemeetorul cetăţăţii, care a lăsat urme de neşters în istoria fostei URSS şi a Rusiei.

În schimb, mulţi oameni de vîrstă medie şi mai înaintată au auzit multe despre Laureatul Premiului Nobel, fizicianul sovietic Piotr Capiţa, despre care iarăşi protagonistul interviului de mai sus spune că „tatăl meu şi mama mea au fost la fel (adică, nici ei nu şi-au uitat limba – B.O.) chiar dacă, în virtutea situaţiei lor, nu au prea avut condiţii să se şi afirme în această limbă”. (…)

Sursa: Blogul lui Victor Roncea

Adauga un comentariu!

Apăsaţi aici pentru a anula un răspuns.

Nume (necesar)

E-mail (necesar dar nu va fi publicat)

Website

CAPTCHA Code *

Cioturi de arbori cu circumferinta de peste 5 metri, ulei de motor ars, paraie distruse, buldozere si drujbe care ”canta” neincetat pe toate vaile de-a lungul raului Cerna. Asa se prezinta astazi Parcul National Domogled – Valea Cernei, cel mai mare din cele 13 din Romania. Padurile ramase neatinse, formate prin procese naturale dupa ultima […]

Publicatia AgroStandard lanseaza Studiul de piata „Top 600+ Cele mai mari Exploatatii Agricole din Romania”, prima analiza de acest fel realizata vreodata in Romania. Studiul a fost realizat urmare a solicitarilor venite din partea mediului de afaceri, data fiind absenta informatiilor oficiale cu privire la fondul funciar din tara noastra, precum si a lipsei unor […]

Toata lumea vorbeste zilele acestea despre criza imigrantilor. Toti se intrec in teorii care mai de care mai fanteziste cu privire la cauzele si la solutiile pentru acesta “criza” si s-au format deja doua tabere cu pozitii antagonice pe marginea acestui subiect. Pe de-o parte gruparile nationaliste de pe tot cuprinsul Europei care intuiesc pericolul […]

Marius Serban Toata lumea asista (neputincioasa) zilele acestea la o adevarata invazie a emigrantilor din tarile arabe catre Europa, care a inceput brusc, suspect de brusc. Desi subiectul este intors pe toate partile de mainstream-media, nimeni nu spune de ce aceasta invazie se petrece tocmai acum. Pana la urma razboaiele din Siria, Irak, Libia, Afganistan […]

Cazul Darius Valcov este unul cat se poate de clar al triumfului neoliberalismului si al jafului institutionalizat practicat de mafiile transnationale, numite gratios, FMI, BM, UE, etc., in coloniile cocotiere pacificate, populate cu oi placide, spalate excesiv pe creier, cam cum este Romania. Pentru a intelege resorturile dupa care functioneaza institutia care a acaparat spatiul […]