Este de ajuns o privire pe rafturile de vinuri ale supermarketurilor ca sa realizezi, si asta fara sa fii specialist, ca cel mai „popular” nume de vin folosit de producatorii romani este cel de Premiat. Mostenire a sistemului comunist, aceasta marca si-a pus atat de adanc amprenta asupra mentalului colectiv incat, de mai bine de 15 ani incoace, a inceput sa fie folosit de catre multi dintre producatorii autohtoni ca mijloc de „momire” si manipulare a gusturilor publicului. Putini stiu insa ca datorita marcii „Premiat”, vinul romanesc a avut parte de o importanta „schimbare la fata”, de o emancipare, intr-un moment de „tresariri” occidentale ale conducatorilor comunisti. Marca Premiat a aparut la mijlocul anilor ’70, din dorinta conducerii socialiste de a da poporului roman Pepsi.
„Romania incerca o deschidere catre statele din vest. In acest context, Intreprinderea de Comert Exterior Vinexport semna un acord de barter cu firma Pepsico Wines and Spirits, prin care exporta vinuri sub marca Premiat, si ulterior Dacia Cotnari, si primea la schimb concentrat de Pepsi Cola, care era imbuteliat apoi aici. Un acord similar a avut si Bulgaria, care exporta vinurile sub marca «Trakia»”, povesteste Dan Muntean, directorul general al Cramelor Halewood, unul dintre membri conducerii Vinexport la acea vreme.
Contactele Romaniei cu Statele Unite in domeniul vinurilor, fusesera deschise cu ceva timp inainte de 1975, de catre John Vintila, roman care dobandise cetatenie americana si care, potrivit profesorului Valeriu Stoian, „reusise sa dobandeasca exclusivitate cu vinul romanesc pentru piata americana. O mare prostie, deoarece importa putin si bloca o piata imensa”. Si din cauza acestui motiv Vintila a fost „dat la o parte”, contractul cu Pepsico fiind considerat de catre guvernul din acea vreme de importanta nationala.
Acordul de vanzare a vinurilor romanesti pe piata Statelor Unite s-a realizat printr-o divizie a Pepsico, Monsieur Henri Wines, iar vinurile respective purtau pe etichete alaturi de marca, distinctia „Monsieur Henri Selection“. Primele vinuri care au intrat in gama Premiat au fost „Premiat Tarnave Castle”, „Premiat Dry Riesling”si „Premiat Sauvignon Blanc” de la Jidvei si „Premiat Pinot Noir” si „Premiat Cabernet Sauvignon”, furnizate de catre ICVV Valea Calugareasca.
„Mai tarziu, Murfatlar a adaugat Premiat Chardonnay, defunctul Videlmar Urlati Premiat Merlot, iar Cotnariul, in cantitati mici, Dacia Cotnari. O perioada scurta de timp s-a livrat si vin spumant, metoda Champenoise, produs de Zarea Bucuresti. De-a lungul timpului, mai multi producatori romani au livrat in SUA sau catre alte destinatii vinuri sub marca Premiat, cum ar fi Vincon Vrancea, SCV Blaj, Vinalcool Prahova”, mai afirma Dan Muntean.
Calitate pentru export
Vinurile Premiat erau selectate cu grija de catre cumparatorul american dintre cele mai bune produse in Romania. Potrivit surselor care au activat in Vinexport, cele mai bune vinuri erau aduse din toata tara si erau in final cupajate si prezentate cumparatorului american, care facea alegerea finala. „Vinurile erau controlate o data pe an de catre Nicholas Baeza, un chilian, seful controlului de calitate al diviziei Monsieur Henri Wines. Ne vizita anual, controla vinurile si dadea niste indicatii pe care trebuia sa le urmam”, povesteste Vasile Sava, fost angajat al Vinexport, specificand ca in acea perioada vinul imbuteliat reprezenta aproximativ 10- 15% din valoarea de export, restul fiind vin vrac, „iar vinul care mergea in SUA era cam 80% din vinul imbuteliat”.
Expertiza partenerului american nu s-a reflectat numai in calitatea vinurilor, ci si in modul de prezentare a etichetelor. Acestea au fost create in SUA si aveau ca elemente ilustrative motive traditionale romanesti precum „cocosul de la Horezu” si ulcioarele de lut, sau cladiri importante precum Castelul Bran, Cazinoul din Constanta sau Castelul Cetatea de Balta de la Jidvei. De-a lungul timpului aceste etichete au suferit cateva restilizari si modificari, unele ajungand la formele cunoscute astazi. Dan Muntean explica: „Ulterior, pasarea care aparea pe ulciorul de pe eticheta a fost stilizata tot de americani si asa a aparut faimoasa «Pasarica», care mai supravietuieste si acum pe unele etichete Premiat. Spre final, ultima stilizare a fost facuta cu un fond negru si litere aurii, care si ea mai exista si azi pe piata din Romania.”
Obligati la progres
La sfarsitul anilor ’70, inceputul anilor ’80, tehnologia in vinificatie in Romania nu era una foarte avansata si existau foarte putine firme de stat cu posibilitati de conditionare si imbuteliere a vinurilor in conditii decente. Astfel, ca s-a dat o adevarata lupta intre diferitele crame – fie ca apartineau de Departamentul Agriculturii de Stat (IAS-uri), fie ca faceau parte din Centrala Viei si Vinului (Vinalcool-uri) sau ca erau statiuni de cercetare – pentru pozitia de furnizori pentru piata americana. „Cele care puteau, le «luau fata» si efectiv vinurile celor care nu puteau face asta, dupa principiul ca «tot ce e mai bun merge la export»”, isi aduce aminte Dan Muntean. Conform mai multor surse, IAS-ul Murfatlar a fost dotat chiar cu o linie de imbuteliere de ultima generatie, dupa ce a castigat un „concurs-licitatie” pentru producerea soiului Chardonnay.
Exigentele companiei american au fost cele care au obligat partea romana sa investeasca in crame si in modul prezentare a vinurilor, investitii care probabil ar fi fost facute mult mai tarziu. Deoarece fiecare soi trebuia sa fie imbuteliat in sticle specifice (Cabernet Sauvignon in sticle de tip Bordeaux, Pinot Noir si Chardonnay in sticla Burgund), au inceput sa se produca sticle de acest fel la fabrica de la Medias. „Pare simplu atunci, dar pe vremea aceea nu se importau butelii de sticla, deci industria romaneasca a inceput productia de sticle Bordeaux si Burgund numai datorita pretentiilor clientului american. Primele capsule termocontractibile au aparut in Romania din acelasi motiv.Inainte se foloseau capsule de plumb sau se inmuia gatul sticlei in ceara”, mai spune Dan Muntean.
Brand aspirational, ieri…
La sfarsitul anilor ’80, vinurile Premiat au inceput sa fie importate in Marea Britanie de catre Halewood Vitners si in Olanda, prin Koniklijke Cooymans. In 1990, aceste doua companii, impreuna cu Vinoroman din Germania si Rumaensk Vinimport (in prezent proprietarul firmei Vinvico din Constanta) au pus bazele firmei Vinexport Trading Company, prima firma privata in domeniul vinurilor din Romania. Aceasta a continuat mai multi ani sa exporte vinurile Premiat in SUA firmei Sazerac din Louisiana, care anterior preluase divizia Monsieur Henri de la Pepsico.
La fel ca si in cazul multor produse care mergeau spre export in perioada comunista, vinurile imbuteliate sub marca Premiat ajungeau sa fie vandute si pe piata Romaniei, fie din cauza ca unele loturi erau refuzate de catre client, fie prin unele „scurgeri” de stocuri de la producatori. Atat prezentarea cat si calitatea vinurilor au dus la formarea in randul consumatorilor a unei imagini aspirationale. Succesul acestei marci s-a perpetuat de-a lungul timpului, astfel ca, dupa ’89, mai multi producatori au inceput sa o foloseasca pentru vinurile lor fara sa mai tina cont de proprietarul ei de drept.
…astazi, marca entry level
„Marca este proprietatea Cramelor Halewood, protejata in majoritatea tarilor din lume, mai putin in SUA unde este inca proprietatea Sazerac. Multi producatori au preferat sa imite decat sa isi produca o marca proprie. Prin aceste imitatii, de multe ori de calitate indoielnica, marca s-a erodat si a intrat in zona entry-level, zona din care ar putea fi scoasa cu putin efort, pentru valoarea nostalgica pe care o are pentru multi din consumatorii romani”, sustine Dan Muntean. Aceeasi parere o impartaseste si Dan Boboc, presedintele Asociatiei Degustatorilor din Romania, care este de parere ca Premiat a devenit „o reprezentare mentala datorita vinurilor valoroase care au fost comercializate sub acest nume. Faptul ca s-a perpetuat acelasi brand, cu aceeasi grafica, dar cu vinuri proaste, nu a facut decat sa-l duca in desuet. Omul daca vede cuvantul Premiat, crede ca este un vin bun. Tine mult si de nivelul de educatie si de lipsa de finantare”.
Astazi vinurile Premiat au o prezenta consistenta din punct de vedere cantitativ, pe rafturile din Romania, dar nu la fel de bine stau din puncte de vedere valoric. Numai in hypermarketurile Cora, conform datelor oferite de Simona Sahin, responsabil de sortimentatie al departamentului de marketing Cora Romania, se vand 36 de etichete sub numele de Premiat, produse de diversi producatori, la un pret mediu de 5,8 lei. Acestea reprezinta 7,5% din cifra de afaceri realizata din vanzarea vinurilor romanesti si 12,5% din volumul de vinuri autohtone comercializate de lantul comercial.
Mai multe informatii pe Vinul.ro
Adauga un comentariu!
Editoriale din aceeasi categorie
Autor: Aciduzzul | 30 august, 2015 | 0 comentarii | 413 vizualizari | 3 voturi
Vinurile rose sunt apreciate, in general de catre femei, iar cel mai adesea sunt asociate cu ciocolata. Nu inseamna insa ca nu se pot face si alte combinatii. Tocmai de aceea cand primesti o invitatie la o degustare de vinuri rose&gelato (Crama Oprisor&Gelato Mio),
Autor: Aciduzzul | 15 mai, 2012 | 0 comentarii | 382 vizualizari | 2 voturi
In limba romana este un cuvant obscen. In alte limbi, insa, defineste destinatii de vacanta, moneda locala sau chiar o colectie de vinuri. Am auzit deja toate bancurile cu destinatia “exotica” din Croatia sau moneda de nepronuntat din Botswana. Ei bine, se poate si mai mult. Si anume … vinul “Opula” din Italia. “Cu o […]
Autor: Aciduzzul | 13 mai, 2012 | 0 comentarii | 322 vizualizari | 1 vot
Intrarea investitorilor straini pe piata locala a vinului incepe sa se faca simtita tot mai mult. Dincolo de tehnologia moderna adusa de acestia, romanii afla acum multe lucruri pe care nu le stiau despre vin si, cel mai important, sunt conectati la ultimele noutati aparute la nivel mondial. Austriecii de la Lechinta – Compania amb […]
Autor: Aciduzzul | 29 aprilie, 2012 | 0 comentarii | 417 vizualizari | 3 voturi
Arta, pasiune sau doar meserie – o noua ocupaţie incepe sa -si faca simtita prezenta tot mai mult si in Romania. Cu doar 15 ani in spate, rezultatele sunt mai mult decat spectaculoase. Cei 15 ani de istorie a meseriei de somelier din Romania par hilari in comparaţie cu tradiţia de milenii din Franţa. Dar […]
Autor: Aciduzzul | 23 ianuarie, 2012 | 0 comentarii | 254 vizualizari | 0 voturi
Serban Damboviceanu a lasat de-o parte o cariera de succes in reteaua de hipermarketuri Leclerc pentru viile de la Corcova. Si n-a venit singur, l-a adus chiar pe patron. Ar fi putut avea o cariera de succes in retail. N-a fost insa sa fie asa, desi, la 30 de ani, Serban Damboviceanu ajunsese sa detina […]