In aceste ultime zile de campanie electorala ne-am gandit ca ar fi util de sistematizat cumva “calitatile” intrinseci, profunde, ale unor jivine politice care se prezinta, cu un tupeu fara margini, cu mana intinsa in fata romanilor pentru a le cersi votul. Dupa ce au tot aparut in presa rauri de informatii despre acesti monstri ai mlastinii politice romanesti, care ar fi mai nimerit sa infunde puscaria decat sa incalzeasca cu fundurile lor obeze scaunele Parlamentului, ne-am gandit ca putina sinteza nu strica. De dragul unei minime vidanjari morale. Asadar, iata-l in toata splendoarea sa pe unul dintre candidati pentru un fotoliu mare, din piele, in Senatul Romaniei – domnul Mihai Razvan Ungureanu, alias MRU:
-1. a fost ales de Traian Basescu drept succesorul sau politic si, in consecinta, a fost crescut de mic in acest spirit. “Nu poti sa spui ca, dupa ce un om a servit ca sef al unuia dintre serviciile de informatii, cu care vorbesc zilnic, un om pe care te bazezi mai ales in intalniri care nu sunt usoare, ca nu sunt cu sindicatele, mai poti pune un semn de intrebare ca nu ai avea incredere în el, ca nu e o chimie a increderii, in capacitatea lui de a fi responsabil, în capacitatea lui de a fi loial unor obiective de interes naţional, nu persoanei Basescu, in capacitatea lui de a organiza lucrurile?!” – Traian Basescu, Presedintele Romaniei, despre alesul sau, Mihai Razvan Ungu(r)eanu
-2. a fost secretar UTC, fost membru supleant al CC al UTC, iar acum, in loc sa fie consecvent propriilor principii, s-a transformat in simpatizant al ideilor “de dreapta”. MRU este imbibat de traseismul parvenitului care vrea cu orice chip sa ajunga cat mai sus, fara a castiga direct nicio confruntare.
-3. MRU nu a avut niciodata un serviciu adevarat, din care sa castige o paine cinsita, cum avem noi, toti romanii. A fost doar stipendiat si incalzit (pana acum pe margine) ca sa preia puterea.
-4. a avut cel mai scurt, dar cel mai “incarcat” mandat din istoria tarii. In scurta perioada, de doar 78 de zile, in care a fost prim-ministru s-a dovedit a fi cel mai zelos premier de dupa revolutie in ceea ce priveste instrainarea resurselor minerale ale tarii si in “privatizarea” sistemului energetic national strategic catre patronii sai spirituali, evident, straini (carora le datoreaza cariera). In tandem cu “presedintele” Traian Basescu. Vezi AICI, AICI si AICI. Sau AICI, AICI si AICI.
-5. obedienta fata de patronii sai nu cunoaste limite, fiind egalata doar de nevoia sa patologica de parvenire. Pentru ca isi datoreaza atat studiile cat si devenirea politica unor forte oculte, straine de Romania, MRU este extrem de vulnerabil si complet inapt in a actiona pentru interesul national al Romaniei.
-6. NU este roman. Aici, desi exista numeroase informatii in acest sens, nu trebuie sa demonstram nimic! Luati aceasta afirmatie ca pe o axioma. In orice caz, cei care sunt romani autentici, care simt romaneste nu au niciun dubiu ca MRU nu este roman. Trebuie doar sa se uite cu atentie la figura lui care nu are nimic romnaesc in ea. Si sa-i asculte tanguielile fade, inautentice, atat de straine de noi.
-7. NU este un intelectual. Cel putin, nu unul cu opera. MRU se incadreaza in noua abordare politica a ultimilor ani de inlocuire a fetelor primitive de grobieni bolsevici care au acaparat scena politica in anii ’90 cu figuri mai soft, mai credibile in ochii unor romani satui de feudali primitivi. In acest trend se inscriu domnii Mihai Razvan Ungureanu, Mihail Horia Neamtu si Victor Ponta (oricum seamana destul de mult intre ei, semn ca neobolsevicii de astazi, fie nu au imaginatie, fie nu au un bazin de cadre suficient de generos). Asadar, MRU nu are opera. Are doar studii stipendiate gras de protectorii sai politici straini.
-8. MRU a fost lansat in constiinta publica pe fliera “Iosif Sava” (evreu din punctul de vedere al etnicitatii) si inclinam sa credem ca nu a fost vorba doar de o simpla coincidenta.
-9. a fost adus apoi de Andrei Plesu direct secretar de stat in Ministerul de Externe. Pentru necunoscatori, Andrei Plesu este fondatorul celei mai mari si mai perfide “crescatorii” de agenti straini, intitulata Grupul de Dialog Social(GDS), un ONG de trista amintire, stipendiat gras de reteaua Soros. Acest GDS “a dat tarii” cea mai sinistra colectie de demnitari-papagali din istoria recenta. MRU a ramas secretar de stat si in guvernul Nastase, apoi a fost numit ministru de externe de catre liberalul Calin Popescu Tariceanu, recuzat apoi de acesta pentru ca nu i-a dat niste documente. Dupa ce a fost recuzat de premier, presedintele l-a numit seful SIE.
-10. este un apropiat al retelei George Soros in Romania la a carei conducere s-a aflat la un moment dat. A fost membru al board-ului stiintific al Fundatiei Soros pentru o Societate Deschisa, Iasi – Bucuresti (1996-1998)
-11. este apropiat cercului de interese al magnatului evreu Marc Rich. De altfel, atat Rich cat si Soros i-au finantat studiile in strainatate. Rich este numitorul comun al oligarhilor rusi cu interese in Romania. Are tripla cetatenie: israeliana, spaniola si elvetiana. In iunie 1997, „gaura neagra” Petromidia avea datorii de 300 de milioane de dolari, fiind, practic, in sapa de lemn. In acelasi an, compania controlata din umbra de Rich, Glencore AG, face un parteneriat strategic in Romania. Asociatii lui Rich erau Dan Voiculescu si Stefan Margineanu (fost ofiter DIE), patron in industria metalelor. La sediul companiei lui Voiculescu, „locotenentul” lui Rich, Willy R. Strothotte, anunta perfectarea consortiului Glencore-Grivco-Metanef (firma lui Margineanu). Trioul punea la bataie 650 de milioane de dolari pentru privatizari in Romania in petrol si metalurgie feroasa si neferoasa. Voiculescu si paravanul lui Rich s-au inscris in cursa pentru Petromidia, rafinaria ravnita de magnat inca dupa Revolutie. De data aceasta, in perioada 1998-2000, escrocul international a pierdut cursa in fata Rompetrolului lui Dinu Patriciu. Glencore a pierdut si cursa pentru Petrom, care a revenit, in anul 2004, austriecilor de la OMV.
-12. a manifestat un interes deosebit pentru studiile ebraice finantate de straini (din oportunism, din sentimentul apartenentei sau din ambele motive). In anul 1993 a sustinut masteratul in Studii Ebraice la Oxford Centre for Hebrew and Jewish Studies din cadrul Universitatii Oxford. Este membru al board-ului stiintific al Fundatiei Soros pentru o Societate Deschisa, Iasi – Bucuresti (1996-1998), membru al European Association for Jewish Studies din Oxford, Marea Britanie (din 1997) si senior Fellow al Oxford Centre for Jewish and Hebrew Studies, St. Cross College, University of Oxford, Marea Britanie (din 1998).
-13 episodul japonez. Pe vremea cand era secretar de stat MAE, Ungureanu a avut parte in anul 1999 de o prima vizita oficiala in Japonia, unde a dat piept cu gerontocratia japoneza si cu mafia securista din cadrul Ambasadei Romaniei la Tokio. O reprezentanta condusa la vremea aceea de generalul Marin Valcea, un greu al Securitatii comuniste. Desi avea datoria sa aranjeze toate detaliile vizitei, Valcea nu a miscat un deget. Presa centrala a comentat pe larg esecul vizitei. Japonezii sunt conservatori. Varsta inseamna o garantie a experientei si profesionalismului. Pozitiile de top din diplomatia nipona sunt ocupate de persoane cu varste inaintate. Varsta si fizionomia lui Razvan Ungureanu nu le inspira competenta. Fara o pregatire prealabila, codul diplomatic japonez nu a fost respectat. Japonezii nu au dat doi bani pe tanarul secretar de stat, care a stat umil prin ambasada. Securistul, doar s-a facut ca ii aranjeaza intalnirile tanarului diplomat. Ion Iliescu, venit in vizita oficiala in acelasi timp, a fost tratat imparateste, consulul onorific Kobaiashi functionand pe post de sponsor.
-14. Faptele de arme ale lui MRU la Ministerul Afacerilor Externe(MAE). Context: suntem in anul 2007. Fostul lider al CC al UTC, Mihai Razvan Ungureanu, crescut sub pulpana lui Andrei Plesu, la randul sau fost disident si, tototodat, fost bursier dublu la Humbold in perioada regimului comunist, casatorit in acelasi timp cu o fosta agenta DIE, este pe cale sa devina fost ministru de Externe pentru ca apoi sa ajunga fost sef al SIE si fost prim ministru. Dupa dezvaluiri cutremuratoare privind incarcerarea ilegala a unor romani in Irak si abandonarea lor de catre Ministerul de Externe, SIE si seful CSAT, fara a fi inconstiintat si Guvernul Romaniei despre abuzurile comise de catre trupele americane asupra unor cetateni romani, inca presedintele Romaniei tot se mai gandea daca sa semneze sau nu demiterea lui.
Romanii de pretutindeni – abandonati. In ciuda declaratiilor pompoase de la inceputul mandatului privind sprijinirea romanilor de pretutindeni si din jurul granitelor, MAE a tinut contactul doar cu gastile care servesc interese anti-romanesti.
Cedarea Mostenirii Gojdu catre un holding israelian. Prin Acordul din octombrie 2005 dintre guvernele Romaniei si Ungariei, Ungureanu a semnat cedarea averii Gojdu ramase in Ungaria in beneficiul statului ungar, in ciuda opozitiei Bisericii Ortodoxe Romane care a cerut respectarea Testamentului lui Emanuil Gojdu.
Minciuna ministeriala de la Moscova. Dupa o vizita intreprinsa in Federatia Rusa a sustinut ca a transmis Patriarhului Alexei un mesaj din partea Patriarhului Teoctist – afirmatie respinsa imediat de Biserica Ortodoxa Romana.
Austro – Ungureanu. „Romania ca si un nou land federal (al Austriei n.red.)“ a titrat cotidianul austriac Die Presse pe 4 martie 2006 un interviu cu ministrul Mihai Razvan Ungureanu, care a declarat „Austria este azi cel mai important investitor strain din Romania. Trebuie sa priviti Romania aproape ca si un nou land federal“.
Marea Neagra si diplomatia schioapa. In ciuda anunturilor entuziaste privind realizarea cooperarii la Marea Neagra si a milioanelor de euro cheltuite, diplomatia condusa de Ungureanu a incasat esec peste esec in zona.
Pierderea relatiilor cordiale cu Vaticanul. Romania s-a indreptat catre un conflict diplomatic cu Vaticanul dupa ce intr-un document adresat Guvernului, ministrul Ungureanu recomanda masuri de publicitate pentru a-l pacali pe Suvernul Pontif in privinta afacerii din jurul Catedralei Sf Iosif.
Ungureanu si limba romana. In mai 2006, Ungureanu a declarat ca cetatenii de peste Prut vorbesc „o varianta a limbii romane“, un fel de „light Romanian“ („romana usoara“). Critica ZIUA a declansat un razboi murdar la adresa ziaristilor si a libertatii de expresie in Romania.
-15. Ana Pauker, pe peretele lui Mihai Razvan Ungureanu. Sub titlul “Ana Pauker pe peretele lui Ungureanu”, Ziua din 28 iunie 2oo6 publica o stire din care reiesea ca actualul premier Mihai Razvan Ungureanu, pe atunci ministru de externe, refuza sa dea curs solicitarilor unui ONG de eliminare din sediul ministerului a tabloului Anei Pauker din galeria fostilor ministri de Externe ai Romaniei. Mai mult decat atat, Ungureanu afirma atunci, mandru, ca initiatorul afisarii tabloului este chiar el. (vezi 9am)
-16. MRU a fost acuzat ca este agent strain; implicat in cazul Omar Hayssam. In toamna anului 2009 el a fost acuzat de catre fostul purtator de cuvant al Serviciului Roman de Informatii (SRI), Nicolae Ulieru, ca ar fi agent al unei puteri straine.
“Daca Comisia parlamentara de control a SRI sau SIE vrea sa ma asculte, as putea spune lucruri interesante”, declara la vremea respectiva locotenent-colonelul Ulieru, cel care a avut cel mai lung mandat de purtator de cuvant al SRI dupa revolutie.
El a mai dezvaluit ca acelasi Mihai Razvan Ungureanu a facut interventii pentru ca un avocat, Mordechai Tzivin, exponent al unui grup israelian de lobby, sa aiba acces de trei ori la Omar Hayssam, sirianul acuzat de terorism si organizarea rapirii jurnalistilor romani in Irak, pe vremea cand era incarcerat in Romania, fara ca procurorul de caz sa ii dea aprobare, lucru care, in opinia lui Ulieru, nu face decat sa confirme apartenenta lui Ungureanu la un serviciu strain.
Fostul purtator de cuvant al SRI a mai declarat, fiind invitat la Realitatea TV, ca seful SIE “a avut o ascensiune fulminanta pentru conditia lui de tanar istoric anonim de la Iasi. Eu, cand am auzit numirea lui Mihai Razvan Ungureanu la SIE, am avut o tresarire. Am spus oare presedintele chiar nu stie cine e omul asta, sau SRI nu l-a informat?”, a spus in 2009 fostul aghiotant al lui Virgil Magureanu.
-17. Scandalul recrutarii de catre SRI. “Inainte de a fi secretar de stat, Mihai Razvan Ungureanu a avut, ca istoric la Iasi, o poveste, un scandal care l-a scos din anonimat. El a făcut o conferinta de presa in care a denuntat faptul ca un ofiter de la sectia judeteana al SRI a incercat sa il racoleze. Si ca urmare a acestei conferinte de presa s-a constituit o celula de criza in careul SRI, care a hotarat sa il demita pe ofiterul respectiv, iar purtatorul de cuvant din vremea aia, Nicolae Ulieru, sa dea un comunicat care să condamne practicile nelegale ale acelui ofiter. Relevanta e urmatoarea, ca acel ofiter nu a fost un ageamiu. El a incercat recrutarea lui Mihai Razvan Ungureanu pe niste motive foarte intemeiate. Iar sacrificarea acelui ofiter a fost facut la dorinta expresa a unui serviciu strain si stat strain”, a mai precizat Ulieru.
-18. “MRU a avut cateva mari tentative de a deturna activitatea Serviciului de Informatii Externe(SIE) de la scopurile sale legale, firesti. A fost izolat, e adevarat destul de tarziu, de profesionistii care au inteles ce urmareste acest IMPOSTOR, ajuns in fruntea spionajului Romaniei. Bineinteles, cu inalte complicitati. Externe dar si interne. Pana a fost izolat in SIE, si inainte, ca ministru de Externe, MRU a actionat devastator impotriva Romaniei. MRU a fost printre cei mai vulnerabili demnitari, dupa cei care i-au girat promovarile; a ramas, in continuare extrem de vulnerabil, deci este totalmente incompatibil serviciului public loial Romaniei. Nu-l leaga absolut nimic nobil de tara noastra, al carei teritoriu il locuieste si a carei cetatenie o detine alternativ. Inselator, inselator… Nu este nici pe departe un erudit, un om de stiinta sau altceva. Are trei mari “calitati”: mitoman cu staif, poltron patentat, cleptocrat dovedit. Este un jalnic impostor, cu un CV umflat, un ambalaj amagitor pentru un spirit si suflet gol”, a aratat un fost general SRI de la varful institutiei.
-19. Patron spiritual pentru agenti de influenta, cu fonduri deturnate de la SIE. ”ICR a fost folosit si pentru deturnarea fondurilor operative secrete ale SIE in diverse buzunare, precum si pentru plata unor operatiuni ilegale de infestare si agitare a vietii politice”. Despre actorii guralivi din presa si politica: “Tapalaga este in solda straina, ca si M. Macovei, cu care se afla in aceeasi barca. TRU – Traian Razvan Ungureanu – a fost expediat de la BBC ca suspect contagios de KCI – Kaghebita Cronica Incurabila. Mircea Marian este un caz de notorietate, cu loc garantat in patologia fatarniciei si a delatiunii. Robert Turcescu a fost extras de Gabriel Oprea de unde era, fiind incantat de gradul “onorific” de colonel, apoi plasat sub umbrela DGIA si gadilat de SIE sub Ungureanu. Aceleasi initiale, cu directie spre aripile internationaliste tradatoare ale celor doua servicii, sunt scrise cu vopsea reflectorizanta si pe fruntea lui I.T. Morar si Mircea Toma de la Agentia de Monitorizare a Presei, ultimul fiind si unul dintre coordonatorii principali ai Retelei Soros in Romania, alaturi de Alina Mungiu Pippidi.
-20. implicat in evenimentul in urma caruia a murit Teo Peter. Senatorul Ion Stan de la tribuna Parlamentului afirma pe 12 iunie a.c.: “un astfel de comentariu readuce in atentie circumstantele accidentului in care a decedat Teo Peter si ne dezvaluie ca autorul uciderii din culpa nu a fost soldatul american, ci fiul, minor si beat la volanul bolidului, al primului demnitar al Ambasadei SUA la Bucuresti. Soldatul, protagonistul unei relatii sexuale cu o minora, fiica unui membru al Consulatului SUA, care a fost determinat sa preia fapta asupra sa. Dar, pentru asta, martorul cheie trebuia “sa nu mai fie gasit”. Mihai Razvan Ungureanu, de la carma MAE si a SIE, a facut tot ce trebuia ca martorul sa nu fie identificat si prezent la proces, iar urmarea a fost nedovedirea, nu atat a acuzatiilor, cat mai ales a persoanei care s-a aflat la volan in momentul producerii accidentului.”
-21. Actor principal in minciuna PDL care a incercat, fara succes, la alegerile locale sa-i manipuleze grosolan pe romani. Dupa ce a incercat faza cu verdele crud in loc de portocaliu, PDL mai incearca sa mai vopseasca inca o data gardul ca sa nu se vada leopardul. In disperare de cauza, ca sa salveze dinozaurii partidului, PDL l-a aruncat in fata pomadat si spoit, tocmai pe “omul lui Basescu”, domnul MRU. Probabil PDL isi imagineaza ca sub aceeasi umbrela cu PNTCD si Forta Civica are mai multe sanse pe 9 decembrie.
-22. MRU si-a cumparat un partid, Forta Civica, unde au migrat apoi toti traseistii si PSD-istii “de dreapta”. “I-am gasit, in primele randuri, pe Ion Bazac si Marian Saniuta, fosti ministri PSD. Carevasazica, doi domni care, pana mai ieri-alaltaieri, semnalizau stanga, iar acum au virat brusc la dreapta. Nu-i vorba, se mai intampla! Nu trece mult si urca pe scena celebrul dansator si interpret Edmond Talmacean(fost lucrator SRI), venit de la PNL, via PDL. N-avea cum sa treaca neobservat, caci dumnealui e bufonul ce nu poate lipsi de la o curte care se respecta…Camerele gliseaza mai departe identificandu-i, din multime, pe distinsii anonimi Danut Liga si Stefan Pirpiliu, ambii deputati, alesi pe listele PDL. Adevarat ca, in cazul celui dintai, dupa doua-trei opriri pe la alte partide. C-asa se poarta pe la noi!
Dar ce mi-a zdruncinat si mai tare speranta in dreapta lui MRU a fost reactia dumnealui la acuzele ca a pornit cu stangul, primind la san un pluton de traseisti: „Traseismul chiar este o tema falsa” si, respectiv, „traseismul comporta definitii multiple”. Curat, de dreapta, n-ai ce zice!
Alianta „Romania Dreapta” este o gluma stupida. O perversitate politică pentru ametit prosti. Ea este formata din activisti comunisti, secretari de partid, membri B.O.B. si mai tinerii secretari UTC gen MRU, presedinţi si vice, secretari si membri de marca ai fostelor UASCR-uri (Uniunea Asociatiilor Studenţilor Comunisti din Romania), organizatii monolit, fara sprijinul carora nu primeai casa, frigider, televizor si nu vedeai nici cariera la oras. Această adunatura de cadavre vidate a format noua dreapta romaneasca. Din organizatia de tineret a PCR avem astazi foarte multi „democrati” sau „independenti”, dar, in numele libertatii, au ramas legati de organizatia de baza. De aici, foarte posibil sa vina si prescurtari, care au devenit celebre: UTC, TRU, MRU, GRU, KGB şi aşa mai departe.
-23. Este las si adopta o atitudine securistica, profund manipulatoare. In loc sa-si accepte soarta si sa candideze in Moldova lui natala, MRU este, mai nou, banatean de conjunctura, gasindu-si refugiul in vremuri politice tulburi in fieful colegului sau si protejatului lui Basescu, domnul Gheorghe Falca. In acest fel acest personaj spera sa-si asigure supravietuirea politica prostindu-i pe aradeni in tandem cu un alt ochelarist penibil, domnul Mihail Neamtu.
”Candidez la Arad si pentru ca Banatul a fost intotdeauna in avanpostul dreptei politice, in Banat Forta Civica are organizaţii puternice ” – MRU
-24. Are un slogan ridicol, de o abjectie rara – “cu Aradul in inima”. O ironie grosolana, care lasa loc la tot felul de interpretari cu privire la locul exact in care ar mai putea fi luat Aradul de catre acest iesean prin nastere si strain prin etnicitate.
-24 bis. In disperare de cauza, isi face campanie electorala la penticostali, alaturi de celalalt ochelarist. MRU este adus de aliatul sau politic, Gheorghe Falca, la slujbele „fratilor” baptisti, la sfarsitul carora ambii sunt chemati de catre pastori la amvonul bisericii, de unde edilul si candidatul ARD tin discursuri politice.
In plus, trebuie sa recunoastem ca domnul MRU nu se simte in largul sau in mijlocul oamenilor (desi se straduieste), ca are anxietate de relatie si un discurs cam constipat-emasculat, care nu prea face priza cu electoratul fie el roman, rom, ortodox, adventist sau penticostal. Extractia sa etnica diferita se remarca pregnant la adunarile electorale.
De asemenea se vede foarte clar cu acesta ocazie ca in decursul carierei sale a fost numit in functiile pe care le-a ocupat. Asadar, nu a castigat aceste pozitii printr-o confruntare directa cu adversarii politici, asa cum s-a intamplat in cazul mentorului sau, domnul Traian Basescu.
-25. Ii place luxul. Se plimba cu un Jeep Volkswagen Touareg V6 TDI 4XMOTION, al carui pret incepe de la circa 40.000 de euro, considerat de catre compania germana de autovehicule SUV de lux drept “maximum in confort, siguranta si placere”, cu numarul de inmatriculare B 11 PBN, pus la dispozitie de catre Serviciul de Protectie si Paza (SPP) cu tot cu benzina, sofer si bodyguard. Drept rasplata pentru cele 78 de zile in care a incercat sa puna tara pe tava strainilor.
-26. Ii place unguentul delicat. Ii plac parfumurile, unguentele, vinurile fine si vita japoneza Kobe de 3.500 lei kilogramul. In doar 78 de zile de guvernare, Ungureanu a cheltuit peste 10 miliarde de lei vechi pe lotiuni, parfumuri, mese oficiale, aranjamente florale, foie gras, vin Sollaia, caviar si…vita Kobe.
-27. Traficul de pe aeroportul Baneasa a fost mutat pe Otopeni ca sa nu fie deranjata vila (si somnul) domnului MRU, construita in perimetrul aeroportului, dupa cum sustine si actualul premier, Victor Ponta.
-28. A fost uns de OMV prin intermediul sotiei sale, probabil in perspectiva (acum putin probabila) de renegociere a redeventelor pentru petrol din postura de premier a domnului MRU – un caz de o gravitate deosebita, un adevarat atentat la siguranta nationala a Romaniei.
-29. Wikipedia minte! Mai nimic dintre lucrurile care i-au pigmentat puternic biografia, nu apare in biografia sa siropoasa, romantata, de pe Wikipedia.
-30. Mihai Razvan Ungureanu a devalizat si a contribuit la lichidarea societatii Moldomobila SA din Iasi in cardasie cu Dan Mircea Popescu(PSD) si Adrian Butuca. Un exemplu clasic de armonie intre PSD si PDL. Jaful nu tine cont de doctrine si de culoarea politica.
Etc, etc, etc…
PS: In treacat trebuie spus ca domnul MRU nu trebuie votat si pentru ca este bolnav, dupa cum puteti vedea AICI.
Foto: Mediafax
Si inca ceva. Se pare ca aradenii, in ignoranta lor, nu prea apreciaza unguentul fin…
Adauga un comentariu!
Editoriale din aceeasi categorie
Marius Șerban Odată cu intrarea într-o nouă stare de criză, după ce tocmai am ieșit din una de alertă, pentru că, nu-i așa, starea de continuă criză este singura formulă prin care mai poate fi controlată cât de cât o populație debusolată, anomizată, se vântură tot felul de versiuni de proiecte de lege, prin care, […]
Autor: Aciduzzul | 10 martie, 2021 | 3 comentarii | 413 vizualizari | 6 voturi
Legea vaccinarii obligatorii a fost adoptata in UNANIMITATATE in comisia de santate din Camera Deputatilor. Adica au votat-o toate “partidele” politice, fara exceptie! Chiar daca au fost aduse sute de amendamente fata de varianta adoptata acum doi ani de Senat, ce sa vezi, s-a pastrat neatins un articol, cu ginion, articolul 13 care prevede la […]
Autor: Aciduzzul | 1 decembrie, 2020 | 2 comentarii | 462 vizualizari | 1 vot
Niciodata in intreaga sa istorie statul si poporul roman, atat cat a mai ramas, nu au fost atat de aprope de extinctie ca acum. Practic, acum se joaca viitorul Romaniei intr-un context politic international extrem de nefavorabil. Lipsa de reactie inseamna acum, pur si simplu, extinctie! Practic, toate partidele, cu exceptia Partidului Noua Romanie (PNR) […]
Autor: Aciduzzul | 1 decembrie, 2020 | 1 comentarii | 150 vizualizari | 2 voturi
Partidul Noua Romanie (PNR) considera ca Justitia din Romania este una dintre cele mai corupte institutii publice, fapt confirmat de sondajele de opinie, deciziile contradictorii si arbitrare ale magistratilor avand repercursiuni catastrofale asupra oamenilor si decredibilizand semnificativ statul roman, si asa in disoulutie. PNR sustine cu tarie o lege prin care magistratii sa fie trasi […]
Autor: Aciduzzul | 29 noiembrie, 2020 | 1 comentarii | 234 vizualizari | 2 voturi
Partidul Noua Romanie (PNR), sustinut de Miscarea Civica Frontul Alfa, sustine ca este o problema de siguranta nationala, in contextul crizei economice fara precedent care va lovi Romania, confiscarea averilor ilicite, investigarea surselor averii afisate, cu precadere pentru demnitari si functionarii publici, audit pentru verificarea datoriei publice a Romaniei, reintroducerea pedepsei cu moartea si majorarea […]
7 Comments